În urmă cu câțiva ani am cunoscut un taximetrist aparte. În fiecare an, cu vreo lună, două înainte de Crăciun, își lăsa barba să crească. Apoi, în decembrie, își lua un costum roșu, frumos, și se urca la volan. Își făcea publicitate pe Facebook și comenzile nu întârziau să apară. Desigur, mai ales părinții cu copii erau cei care îl sunau. Am apelat și eu o dată la serviciile lui, am vrut să-i fac o surpriză nepoțelului meu.
Era foarte autentic. Fusese jurnalist și știa să vorbească frumos, era spontan și se simțea în apele lui alături de copii.
Nu mai știu nimic despre el acum. Nu știu dacă mai e prin Baia Mare și dacă și-a lăsat deja barba să-i crească. Nepoții mei au cam crescut și oricum, sunt departe. Dar știu că, dacă Moșul a dispărut din peisaj, comunitatea noastră a avut de pierdut.
Mulți bărbați își doresc, mai nou, să fie Moș Crăciun. A devenit o modă. Sau, mai bine spus, o afacere. Dar nu oricine este potrivit pentru asta. Pe lângă înfățișare, care trebuie să fie cât de cât apropiată de imaginea clasică a lui Moș Crăciun - bondoc, bonom, vesel – cel care îl interpretează trebuie să aibă calitățile unui actor.
Unul dintre nepoții mei, când era mai mic și vedea o mulțime de Moși Crăciuni pe stradă, cu bărbi din vată și costume ieftine, se întrista. Le spunea „Moși falși” și se gândea la ei ca la niște imitații nereușite. Pe atunci credea în Moș Crăciun cel adevărat, cel care nu se arăta niciodată.
Decât să fii un „Moș fals”, care să-i facă pe cei mici să plângă, mai bine să te abții. Iar părinții, în loc să le spună copiilor „Acela este Moș Crăciun” și să arate cu degetul înspre un actoraș de supermarket, mai bine să mențină misterul. Funcționează mai bine.
Țin minte că într-o iarnă, chiar în Ajun, nepotul meu a fost foarte neastâmpărat. Atât de tare ne-a supărat, încât ne-am gândit chiar să suspendăm sosirea Moșului în acel an. Până la urmă, am pus cadourile sub brad, însă și o scrisoare.
O scrisoare scrisă pe hârtie roșie, rulată ca un papirus, legată cu fundă și scrisă de mâna Moșului. Acesta îl îndemna pe nepotul meu să fie cuminte și să își asculte părinții. Am avut mari emoții că nepotul meu se va prinde că scrisoarea e un fake, dar nu a fost așa. Din contră, copilul a fost foarte impresionat de gestul Moșului.
Uneori, în viață, less is more.
duminică, 30 decembrie 2018
duminică, 16 decembrie 2018
Frica de a lua decizii
Știți enervarea aceea care vine când cineva exagerează cu politețea? Mda, nici eu nu am crezut că așa ceva este posibil. E ca atunci când îi spui unui prieten: „Facem cum vrei tu.” Iar el îți răspunde: „Nu, facem cum vrei tu.” „Ba nu, cum vrei tu!” Și tot așa.
Acum, eu înțeleg că excesul acesta de politețe e, de fapt, o formă de apărare. O frică de a lua decizii.
Ce spun eu? Tocmai de aceea e enervant!
De fapt, voiam să ajung la taximetriști. Alegi un taxi din stație, sau îl chemi prin telefon, urci în mașină, saluți frumos și spui destinația. Și atunci vine întrebarea: „Pe unde doriți să mergem? Pe strada cutare sau pe strada cutare?” Iar tu, cu ochii în ecranul telefonului, spui indiferent: „Pe unde vreți.” Ei, în acel moment e ca și cum l-a fi înjurat pe taximetrist. Faptul că i-ai lăsat lui libertatea de a alege e o povară de nesuportat. El insistă, mai întreabă o dată, îți povestește cum e traficul pe cele două străzi, dar te lasă pe tine să alegi.
Și tu îi spui ceva de genul: „Mi se rupe.” Dar în cuvinte mai frumoase. Pentru că ești obosit, pentru că nu ai chef de atâtea vorbe, pentru că vrei doar să ajungi acasă și să faci o baie fierbinte. Și pentru că tocmai îți vezi notificările de pe Facebook, care sunt mult mai importante decât traseul taxiului. Dar taximetristul se revoltă, îl vezi încruntat, agitat, sperând să audă o sugestie cât de mică din gura ta, pentru a-l scuti pe el de corvoada luării unei decizii.
Ei, acum eu pot să-mi dau seama că nu toți clienții sunt la fel de drăguți ca mine. Că unii fac scandal pentru că li se pare că au plătit cu 1 leu mai mult decât era necesar. Că au numeroase opinii cu privire la traficul din oraș și că ele sunt de nezdruncinat. Și că toate acestea l-au făcut pe bietul taximetrist temător și neîncrezător în propria capacitate de a lua decizii. Și că, de fapt, motivul pentru care eu nu pot să-mi citesc notificările în liniște sunt acei clienți nașpeți.
Și totuși, mă întreb: nu ar putea exista o cale de mijloc? Una în care clienții cu opinii să fie lăsați să își decidă propriul traseu, iar clienții obosiți să fie duși, în liniște și pe nesimțite, până la destinație, fără a fi deranjați.
Dragi taximetriști, o rugăminte: lăsați clienții să dormiteze. Vă vor fi mai recunoscători decât dacă îi tot pisați cu întrebări.
Acum, eu înțeleg că excesul acesta de politețe e, de fapt, o formă de apărare. O frică de a lua decizii.
Ce spun eu? Tocmai de aceea e enervant!
De fapt, voiam să ajung la taximetriști. Alegi un taxi din stație, sau îl chemi prin telefon, urci în mașină, saluți frumos și spui destinația. Și atunci vine întrebarea: „Pe unde doriți să mergem? Pe strada cutare sau pe strada cutare?” Iar tu, cu ochii în ecranul telefonului, spui indiferent: „Pe unde vreți.” Ei, în acel moment e ca și cum l-a fi înjurat pe taximetrist. Faptul că i-ai lăsat lui libertatea de a alege e o povară de nesuportat. El insistă, mai întreabă o dată, îți povestește cum e traficul pe cele două străzi, dar te lasă pe tine să alegi.
Și tu îi spui ceva de genul: „Mi se rupe.” Dar în cuvinte mai frumoase. Pentru că ești obosit, pentru că nu ai chef de atâtea vorbe, pentru că vrei doar să ajungi acasă și să faci o baie fierbinte. Și pentru că tocmai îți vezi notificările de pe Facebook, care sunt mult mai importante decât traseul taxiului. Dar taximetristul se revoltă, îl vezi încruntat, agitat, sperând să audă o sugestie cât de mică din gura ta, pentru a-l scuti pe el de corvoada luării unei decizii.
Ei, acum eu pot să-mi dau seama că nu toți clienții sunt la fel de drăguți ca mine. Că unii fac scandal pentru că li se pare că au plătit cu 1 leu mai mult decât era necesar. Că au numeroase opinii cu privire la traficul din oraș și că ele sunt de nezdruncinat. Și că toate acestea l-au făcut pe bietul taximetrist temător și neîncrezător în propria capacitate de a lua decizii. Și că, de fapt, motivul pentru care eu nu pot să-mi citesc notificările în liniște sunt acei clienți nașpeți.
Și totuși, mă întreb: nu ar putea exista o cale de mijloc? Una în care clienții cu opinii să fie lăsați să își decidă propriul traseu, iar clienții obosiți să fie duși, în liniște și pe nesimțite, până la destinație, fără a fi deranjați.
Dragi taximetriști, o rugăminte: lăsați clienții să dormiteze. Vă vor fi mai recunoscători decât dacă îi tot pisați cu întrebări.
duminică, 28 octombrie 2018
Premieră naţională: Taximetre electrice la Reşiţa
Consilierii locali din Reşiţa au aprobat noul regulament de taximetrie, care prevede ca până la finele anului 2020, un sfert din taximetrele din municipiu să fie electrice.
“Acesta a fost cel mai important lucru care s-a întâmplat în această şedinţă. Există două categorii de oameni, unii care clamează reducerea de emisii de carbon şi unii care acţionează în acest sens. Nu ştiu exact, dar cred că este o premieră la nivel naţional, ceea ce am aprobat noi, şi anume, că până în decembrie 2020, un sfert din taximetrele din Reşiţa să fie electrice, iar până în 2025, să avem 50% dintre ele. Este o chestiune curajoasă, dar pe care am convenit-o împreună cu Asociaţia Taximetriştilor din Reşiţa, cărora le mulţumesc pentru că au avut curajul să intre în această aventură”, a precizat primarul Ioan Popa.
ZOE, primul taxi electric rulează deja pe străzile municipiului Reşiţa şi beneficiază, conform deciziei consiliului local, de 2 ani de încărcare gratuită! În plus conducerea primăriei Reşiţa şi-a asumat ca până în 2025, 50% din flota operatorilor de taxi să fie constituită din maşini electrice sau hibrid. Autorizaţiile de taxi retrase sau rămase disponibile vor fi oferite doar pentru acest gen de autovehicule. Prin toate demersurile făcute până acum ne dorim un transport în comun prietenos cu mediul şi mai mult confort pentru cetăţenii municipiului Reşiţa, ne-a declarat primarul Ioan Popa.
„Merge foarte bine maşina. Am luat această decizie în primul rând pentru că am primit autorizaţia de funcţionare gratuit şi în plus timp de 2 ani nu plătesc curentul pentru funcţionarea acestei maşini.
Sunt foarte încântat de ea, nu poluează, nu face zgomot şi oferă confort maxim. Deşi este destul de scumpă, eu am optat pentru această maşină second-hand, adusă din Franţa, a costat 11 mii de euro, fără transport. Eu încurajez toţi colegii să-şi cumpere o maşină electrică pentru că eu chiar sunt foarte încântat de ea”, ne-a declarat tânărul Olivian.
Şi ceilalţi şoferi de taxi din Reşiţa şi-ar dori să conducă o maşină electrică. Deşi admiră automobilul colegului lor, în prezent majoritatea susţin că nu-şi permit o astfel de investiţie. Şi cetăţenii municipiului Reşiţa laudă maşinile electrice şi spun, cu încredere că acesta este viitorul mijlocelor de transport. Mulţi dintre aceştia aşteaptă cu nerăbdare să se plimbe prin oraş cu o maşină electrică.
Primul taxi electric din Reşiţa are o autonomie de 200 de km. Atunci când este nevoie, bateria maşinii poate fi reîncărcată complet în aproximativ cinci ore.
Pentru a încuraja şoferii să-şi achiziţioneze o maşină electrică, primarul Ioan Popa dă asigurări că vor exista, mai multe stații de încărcare, amplasate în punctele cheie din Reşiţa.
Continuarea articolului, aici: http://www.infocs.ro/video-premiera-nationala-taximetre-electrice-la-resita/
“Acesta a fost cel mai important lucru care s-a întâmplat în această şedinţă. Există două categorii de oameni, unii care clamează reducerea de emisii de carbon şi unii care acţionează în acest sens. Nu ştiu exact, dar cred că este o premieră la nivel naţional, ceea ce am aprobat noi, şi anume, că până în decembrie 2020, un sfert din taximetrele din Reşiţa să fie electrice, iar până în 2025, să avem 50% dintre ele. Este o chestiune curajoasă, dar pe care am convenit-o împreună cu Asociaţia Taximetriştilor din Reşiţa, cărora le mulţumesc pentru că au avut curajul să intre în această aventură”, a precizat primarul Ioan Popa.
„Merge foarte bine maşina. Am luat această decizie în primul rând pentru că am primit autorizaţia de funcţionare gratuit şi în plus timp de 2 ani nu plătesc curentul pentru funcţionarea acestei maşini.
Sunt foarte încântat de ea, nu poluează, nu face zgomot şi oferă confort maxim. Deşi este destul de scumpă, eu am optat pentru această maşină second-hand, adusă din Franţa, a costat 11 mii de euro, fără transport. Eu încurajez toţi colegii să-şi cumpere o maşină electrică pentru că eu chiar sunt foarte încântat de ea”, ne-a declarat tânărul Olivian.
Şi ceilalţi şoferi de taxi din Reşiţa şi-ar dori să conducă o maşină electrică. Deşi admiră automobilul colegului lor, în prezent majoritatea susţin că nu-şi permit o astfel de investiţie. Şi cetăţenii municipiului Reşiţa laudă maşinile electrice şi spun, cu încredere că acesta este viitorul mijlocelor de transport. Mulţi dintre aceştia aşteaptă cu nerăbdare să se plimbe prin oraş cu o maşină electrică.
Primul taxi electric din Reşiţa are o autonomie de 200 de km. Atunci când este nevoie, bateria maşinii poate fi reîncărcată complet în aproximativ cinci ore.
Pentru a încuraja şoferii să-şi achiziţioneze o maşină electrică, primarul Ioan Popa dă asigurări că vor exista, mai multe stații de încărcare, amplasate în punctele cheie din Reşiţa.
Continuarea articolului, aici: http://www.infocs.ro/video-premiera-nationala-taximetre-electrice-la-resita/
sâmbătă, 27 octombrie 2018
Şcoală de bune maniere pentru taximetrişti
Deunăzi am păţit-o iar. M-am urcat într-un taxi în care zbiera o muzică de petrecere. Mai întâi am sperat că taximetristul va opri fiara urlătoare sau că mă va întreba dacă nu mă deranjează. N-a făcut-o. Iar eu nu i-am spus nimic, de teamă că omul se va simţi ofensat. Chiar nu aveam chef de o ceartă. Iar totul îmi sugera despre persoana în cauză că este necivilizată.
Poate că am greşit. Poate că trebuia să-i fi spus domnului, frumos, că nu mă simt bine în maşina lui din care răzbat decibelii de muzică proastă.
Dar el de ce a presupus că îmi va plăcea? De ce credem mereu că cei din jurul nostru sunt la fel ca noi? De ce nu suntem capabili să acceptăm că lumea aceasta este una diversă, în care trăiesc oameni care pot să nu semene deloc unul cu altul, în nicio privinţă, exceptând anatomia şi fiziologia?
Poate că taximetristul respectiv trăieşte într-o bulă, nu doar în viaţa sa virtuală, de pe reţelele de socializare, ci şi în viaţa reală. Deşi, ca taximetrist, întâlneşte zilnic o mulţime de oameni. Ce e drept, cu mine nu a purtat niciun fel de conversaţie, ceea ce e, poate, şi o modalitate de apărare faţă de lumea din jur. Un fel de izolare în mijlocul mulţimii.
Poate că prietenii domnului taximetrist ies toţi, vara, în faţa blocului, în pantaloni scurţi şi maiou, şi beau bere. Poate că vecinii lui ascultă toţi, sâmbătă seara, în apartamente, muzică de petrecere la maximum, şi ăsta e singurul fel de distracţie pe care îl cunosc. Poate că, la petreceri, soţiile lor îşi iau rochii cu paiete, sub care pielea le miroase a sarmale şi a parfum ieftin, amestecat. Poate că atâta pot. Sau poate că tocmai eu nu sunt în stare să înţeleg diversitatea.
Nu pot pretinde ca taximetriştii să aibă studii superioare. Deşi mulţi dintre ei le au. Dar pot pretinde să aibă măcar o spoială de bun simţ. Unii dintre ei nu o au. Ar trebui ca, atunci când se angajează la o firmă de taximetrie, oamenii să fie învăţaţi, dacă nu ştiu deja, cum trebuie să se comporte. Sigur, nu de către patronii lor. Am citit de curând o ştire despre un patron care îşi lua angajaţii la bătaie.
De la astfel de oameni nu poţi pretinde lecţii de bun simţ. Dar poate că ar trebui să existe traineri, sau nişte cursuri speciale, care să îi înveţe pe taximetrişti cum să îşi trateze clienţii. Cum să fie politicoşi, dar nu băgăcioşi, cum să îşi cureţe maşina şi în interior, nu doar în exterior, cum să fie primitori, chiar dacă e vorba despre maşina lor personală şi nu despre maşina firmei. Căci, la urma urmei, atunci când s-au apucat de taximetrie au ştiut că urmează să îşi împartă bunul pe roţi cu alte persoane.
Nu vreau să generalizez. Umblu mult cu taxiul şi de cele mai multe ori nu am probleme. Dar există şi astfel de excepţii care strică faima breslei. Şi e păcat.
Poate că am greşit. Poate că trebuia să-i fi spus domnului, frumos, că nu mă simt bine în maşina lui din care răzbat decibelii de muzică proastă.
Dar el de ce a presupus că îmi va plăcea? De ce credem mereu că cei din jurul nostru sunt la fel ca noi? De ce nu suntem capabili să acceptăm că lumea aceasta este una diversă, în care trăiesc oameni care pot să nu semene deloc unul cu altul, în nicio privinţă, exceptând anatomia şi fiziologia?
Poate că taximetristul respectiv trăieşte într-o bulă, nu doar în viaţa sa virtuală, de pe reţelele de socializare, ci şi în viaţa reală. Deşi, ca taximetrist, întâlneşte zilnic o mulţime de oameni. Ce e drept, cu mine nu a purtat niciun fel de conversaţie, ceea ce e, poate, şi o modalitate de apărare faţă de lumea din jur. Un fel de izolare în mijlocul mulţimii.
Poate că prietenii domnului taximetrist ies toţi, vara, în faţa blocului, în pantaloni scurţi şi maiou, şi beau bere. Poate că vecinii lui ascultă toţi, sâmbătă seara, în apartamente, muzică de petrecere la maximum, şi ăsta e singurul fel de distracţie pe care îl cunosc. Poate că, la petreceri, soţiile lor îşi iau rochii cu paiete, sub care pielea le miroase a sarmale şi a parfum ieftin, amestecat. Poate că atâta pot. Sau poate că tocmai eu nu sunt în stare să înţeleg diversitatea.
Nu pot pretinde ca taximetriştii să aibă studii superioare. Deşi mulţi dintre ei le au. Dar pot pretinde să aibă măcar o spoială de bun simţ. Unii dintre ei nu o au. Ar trebui ca, atunci când se angajează la o firmă de taximetrie, oamenii să fie învăţaţi, dacă nu ştiu deja, cum trebuie să se comporte. Sigur, nu de către patronii lor. Am citit de curând o ştire despre un patron care îşi lua angajaţii la bătaie.
De la astfel de oameni nu poţi pretinde lecţii de bun simţ. Dar poate că ar trebui să existe traineri, sau nişte cursuri speciale, care să îi înveţe pe taximetrişti cum să îşi trateze clienţii. Cum să fie politicoşi, dar nu băgăcioşi, cum să îşi cureţe maşina şi în interior, nu doar în exterior, cum să fie primitori, chiar dacă e vorba despre maşina lor personală şi nu despre maşina firmei. Căci, la urma urmei, atunci când s-au apucat de taximetrie au ştiut că urmează să îşi împartă bunul pe roţi cu alte persoane.
Nu vreau să generalizez. Umblu mult cu taxiul şi de cele mai multe ori nu am probleme. Dar există şi astfel de excepţii care strică faima breslei. Şi e păcat.
luni, 15 octombrie 2018
La serviciu, cu trotineta
De când a reînceput şcoala, a merge dimineaţa la serviciu cu taxiul este o adevărată aventură. Taxiul nu ajunge la timp în punctul indicat, pe urmă stă minute întregi la fiecare semafor, şi astfel rişti să ajungi la serviciu cu întârziere.
Dar am găsit o modalitate prin care poţi să ajungi la serviciu în timp util: trotineta. În magazinele de biciclete şi articole sportive, dar şi în magazinele online, au apărut trotinetele pentru adulţi. Preţul lor nu depăşeşte 500 de lei, unele fiind mai ieftine, în funcţie de greutatea pe care o suportă.
O călătorie cu trotineta poate fi un vis. Senzaţia e de zbor, de uşurătate, de libertate. Desigur că, pe trotuarele noastre care în unele locuri arată ca după bombardament, nu poţi să mergi pe trotinetă fără să te opreşti din loc în loc. Dacă mai e şi aglomeraţie, va trebui să fii foarte grijuliu. Am observat că oamenii au traiectorii greu predictibile, atunci când merg pe jos, şi fac de multe ori mişcări surprinzătoare. După care se răţoiesc la tine că nu eşti atent.
Ar mai fi o mică problemă, în cazul în care eşti un om sensibil. Românii au păreri despre orice, se ştie. Ei bine, ei au păreri şi despre oamenii care circulă cu trotineta. Unii îi condamnă, pe motive de vârstă. Cică, după o anumită vârstă (care pare a fi destul de fragedă), nu se mai cade să circuli cu trotineta. Probabil de aceea un „senior” (cum zic politicienii), văzându-mă pe trotinetă, mi-a spus, dând din cap dezaprobator: „Ca copchiii!”.
Alţii, în schimb, cred că orice tip de mişcare e bună. E cazul celor umblaţi prin Occident, mai deschişi la minte. Un vecin, deunăzi, văzându-mă mergând pe lângă trotinetă, întrucât ploua foarte tare şi nu mai vedeam nimic prin lentilele ochelarilor, m-a strigat şi m-a felicitat. Nu vă pot reproduce exact cuvintele lui, puţin prea libertine, dar ideea era că în Franţa, unde el fusese la fiul lui, pentru a se opera de inimă, toată lumea umblă cu trotineta. I-am spus că ştiu asta, am fost şi eu acolo şi am văzut că mulţi oameni în vârstă urcă pe munte sau înoată în piscină.
Concluziile sunt două: înainte de a urca dimineaţa pe trotinetă, uitaţi-vă la prognoză. Dacă se anunţă ploaie, renunţaţi la trotinetă, pentru că e destul de dificil să ţii şi umbrela, şi trotineta în acelaşi timp. Dacă se arată vreme bună, optaţi neapărat pentru trotinetă. Veţi ajunge mai repede la serviciu şi, cu siguranţă, mai binedispuşi. Profitaţi de toamnă, până la primăvară mai e mult.
Dar am găsit o modalitate prin care poţi să ajungi la serviciu în timp util: trotineta. În magazinele de biciclete şi articole sportive, dar şi în magazinele online, au apărut trotinetele pentru adulţi. Preţul lor nu depăşeşte 500 de lei, unele fiind mai ieftine, în funcţie de greutatea pe care o suportă.
O călătorie cu trotineta poate fi un vis. Senzaţia e de zbor, de uşurătate, de libertate. Desigur că, pe trotuarele noastre care în unele locuri arată ca după bombardament, nu poţi să mergi pe trotinetă fără să te opreşti din loc în loc. Dacă mai e şi aglomeraţie, va trebui să fii foarte grijuliu. Am observat că oamenii au traiectorii greu predictibile, atunci când merg pe jos, şi fac de multe ori mişcări surprinzătoare. După care se răţoiesc la tine că nu eşti atent.
Ar mai fi o mică problemă, în cazul în care eşti un om sensibil. Românii au păreri despre orice, se ştie. Ei bine, ei au păreri şi despre oamenii care circulă cu trotineta. Unii îi condamnă, pe motive de vârstă. Cică, după o anumită vârstă (care pare a fi destul de fragedă), nu se mai cade să circuli cu trotineta. Probabil de aceea un „senior” (cum zic politicienii), văzându-mă pe trotinetă, mi-a spus, dând din cap dezaprobator: „Ca copchiii!”.
Alţii, în schimb, cred că orice tip de mişcare e bună. E cazul celor umblaţi prin Occident, mai deschişi la minte. Un vecin, deunăzi, văzându-mă mergând pe lângă trotinetă, întrucât ploua foarte tare şi nu mai vedeam nimic prin lentilele ochelarilor, m-a strigat şi m-a felicitat. Nu vă pot reproduce exact cuvintele lui, puţin prea libertine, dar ideea era că în Franţa, unde el fusese la fiul lui, pentru a se opera de inimă, toată lumea umblă cu trotineta. I-am spus că ştiu asta, am fost şi eu acolo şi am văzut că mulţi oameni în vârstă urcă pe munte sau înoată în piscină.
Concluziile sunt două: înainte de a urca dimineaţa pe trotinetă, uitaţi-vă la prognoză. Dacă se anunţă ploaie, renunţaţi la trotinetă, pentru că e destul de dificil să ţii şi umbrela, şi trotineta în acelaşi timp. Dacă se arată vreme bună, optaţi neapărat pentru trotinetă. Veţi ajunge mai repede la serviciu şi, cu siguranţă, mai binedispuşi. Profitaţi de toamnă, până la primăvară mai e mult.
sâmbătă, 6 octombrie 2018
Dispecera: portretul unei profesoare
Am scris până acum numai despre taximetrişti. I-am analizat, i-am clasificat, i-am bârfit, i-am despicat în şaisprezece. Dar mersul cu taxiul îţi oferă şi o altfel de experienţă: întâlnirea, fie ea şi virtuală, cu dispecera. Iar dispecera este o specie cu totul aparte.
Atunci când suni la o firmă de taxi, vocea (nu prea) suavă care îţi răspunde este cea a dispecerei. Ei trebuie să îi explici unde aştepţi taximetrul, cum te numeşti şi dacă ai vreo cerinţă specială: o pisică, un câine sau un bagaj mare de transportat. Practic, în acel moment, viaţa ta depinde de bunăvoinţa dispecerei. Eşti într-o situaţie nasoală, eşti neajutorat, ai nevoie ca de aer de o maşină potrivită.
Un refuz te-ar pune într-o situaţie foarte neplăcută. Aşa că trebuie, e absolut necesar să fii drăguţ cu dispecera. Şi eşti. Încerci să îi explici cu lux de amănunte unde te afli şi toate celelalte detalii.
Şi atunci vine replica. Replica ei tăioasă, care te pune la punct: “Nu mă interesează”.
Nu o interesează decât detaliile esenţiale: strada, numărul, numele tău. Nu este deschisă pentru a primi informaţii în plus, cum ar fi că te afli la X metri de parcarea din faţa instituţiei Y, spre exemplu.
Ea reţine doar schema clasică de informaţii, orice altceva îi trece pe lângă urechile fine.
Şi te pune la punct, precum face o profesoară cu un elev indisciplinat sau, mai rău, puţin cam greu de cap.
Apoi nu-ţi rămâne decât să aştepţi. Uneori stai minute în şir, şi taxiul aşteptat nu apare. Câteodată ai noroc şi afli că maşina a oprit la câteva zeci de metri mai jos, pentru că dispecera nu a comunicat prin staţie locul pe care i l-ai indicat tu.
Acea distanţă faţă de parcarea instituţiei Y, informaţie considerată superfluă. Alteori, ceri o maşină într-o staţie de taxiuri, pe o vreme ploioasă (tu neavând umbrelă), şi regreţi imediat. Pentru că în staţie vin şi pleacă multe taxiuri, dar niciunul nu e cel pe care l-ai comandat tu. Iar bunul simţ te împiedică să iei un alt taxi, la întâmplare.
Doar eşti om de cuvânt!
Dacă ai noroc şi taxiul vine în locul indicat, nu prea ai ce face, decât să asculţi discuţiile purtate prin staţie.
Şi atunci parcă ţi se ia o piatră de pe suflet când îţi dai seama că dispecera face pe profesoara tăioasă nu numai cu clienţii, ci şi cu colegii ei taximetrişti.
Îi ceartă, îi muştruluieşte, îi face cu ou şi cu oţet, ca o nevastă plictisită deja de figurile soţului ei, care nu e în stare de nimic, nici măcar să ducă gunoiul.
Răsufli uşurat şi îi mulţumeşti lui Dumnezeu că nu lucrezi la o firmă de taxi şi nici nu eşti căsătorit.
Atunci când suni la o firmă de taxi, vocea (nu prea) suavă care îţi răspunde este cea a dispecerei. Ei trebuie să îi explici unde aştepţi taximetrul, cum te numeşti şi dacă ai vreo cerinţă specială: o pisică, un câine sau un bagaj mare de transportat. Practic, în acel moment, viaţa ta depinde de bunăvoinţa dispecerei. Eşti într-o situaţie nasoală, eşti neajutorat, ai nevoie ca de aer de o maşină potrivită.
Un refuz te-ar pune într-o situaţie foarte neplăcută. Aşa că trebuie, e absolut necesar să fii drăguţ cu dispecera. Şi eşti. Încerci să îi explici cu lux de amănunte unde te afli şi toate celelalte detalii.
Şi atunci vine replica. Replica ei tăioasă, care te pune la punct: “Nu mă interesează”.
Nu o interesează decât detaliile esenţiale: strada, numărul, numele tău. Nu este deschisă pentru a primi informaţii în plus, cum ar fi că te afli la X metri de parcarea din faţa instituţiei Y, spre exemplu.
Ea reţine doar schema clasică de informaţii, orice altceva îi trece pe lângă urechile fine.
Şi te pune la punct, precum face o profesoară cu un elev indisciplinat sau, mai rău, puţin cam greu de cap.
Apoi nu-ţi rămâne decât să aştepţi. Uneori stai minute în şir, şi taxiul aşteptat nu apare. Câteodată ai noroc şi afli că maşina a oprit la câteva zeci de metri mai jos, pentru că dispecera nu a comunicat prin staţie locul pe care i l-ai indicat tu.
Acea distanţă faţă de parcarea instituţiei Y, informaţie considerată superfluă. Alteori, ceri o maşină într-o staţie de taxiuri, pe o vreme ploioasă (tu neavând umbrelă), şi regreţi imediat. Pentru că în staţie vin şi pleacă multe taxiuri, dar niciunul nu e cel pe care l-ai comandat tu. Iar bunul simţ te împiedică să iei un alt taxi, la întâmplare.
Doar eşti om de cuvânt!
Dacă ai noroc şi taxiul vine în locul indicat, nu prea ai ce face, decât să asculţi discuţiile purtate prin staţie.
Şi atunci parcă ţi se ia o piatră de pe suflet când îţi dai seama că dispecera face pe profesoara tăioasă nu numai cu clienţii, ci şi cu colegii ei taximetrişti.
Îi ceartă, îi muştruluieşte, îi face cu ou şi cu oţet, ca o nevastă plictisită deja de figurile soţului ei, care nu e în stare de nimic, nici măcar să ducă gunoiul.
Răsufli uşurat şi îi mulţumeşti lui Dumnezeu că nu lucrezi la o firmă de taxi şi nici nu eşti căsătorit.
duminică, 30 septembrie 2018
Începător în taximetrie. Şi ce dacă?
În ultimul timp, mi se întâmplă tot mai des, atunci când mă urc într-un taxi, să mi se ceară relaţii despre adresa la care vreau să ajung. Uneori le ofer, însă eu sunt o persoană cu un foarte slab simţ al orientării, şi de multe ori nu sunt în stare să coordonez pe cineva pentru a ajunge la adresa dorită. Drept e că nu am carnet de şofer şi, atunci când altcineva conduce, nu sunt atent la drum, nu îmi iau puncte de reper, ci prefer să admir diverse detalii nesemnificative sau să stau cu ochii în telefon.
Uneori, îi spun taximetristului să foloseasă GPS-ul. Dar mi s-a întâmplat, şi nu o dată, ca şoferii să se arate neîncrezătri în puterea de orientare a GPS-ului. Şi atunci, dacă nici computerul nu se descurcă, de ce m-aş simţi eu prost?!
Dar, în astfel de cazuri, nu mă supăr niciodată. Ştiu că taximetria nu este o profesie pe care să o practici din vocaţie. Ştiu că cei mai mulţi taximetrişti au ales acest drum în lipsa unei alte soluţii. Cu toţii trebuie să ne câştigăm traiul. Iar dacă ai un permis de conducere, prima soluţie care îţi vine în minte este taximetria. La prima vedere, pare o profesie simplă, dar nu e nicidecum aşa. Ca în orice meserie în care ai de-a face cu clienţi, pot apărea situaţii neprevăzute, poţi da peste oameni dificili, sau băuţi, sau cu gânduri ascunse, poţi fi certat şi chiar agresat. Crezi că e uşor să conduci o maşină pe străzile oraşului – toată lumea face asta. Dar taximetria e mai mult decât atât. Ea înseamnă viteză, atenţie la drum, diplomaţie faţă de client, grijă faţă de regulile de circulaţie, respect faţă de colegi, într-un cuvânt, seriozitate.
Mi se întâmplă adesea ca taximetriştii să se scuze. Să îmi spună că s-au apucat de taximetrie de scurtă vreme şi că încă nu s-au obişnuit. Atunci încerc să îi liniştesc, să le spun că se descurcă bine, să nu îşi facă probleme. Vom găsi noi adresa cumva. În cel mai rău caz, pot fi întrebaţi colegii. Poate vor fi de treabă şi nu vor comenta.
Aşa că nu mă supăr niciodată atunci când adresa indicată de mine ridică semne de întrebare. Ofer puncte de reper şi încerc să dirijez şoferul, atât cât pot. La urma urmei, nimeni nu-i perfect. Şi toţi am fost cândva începători.
Uneori, îi spun taximetristului să foloseasă GPS-ul. Dar mi s-a întâmplat, şi nu o dată, ca şoferii să se arate neîncrezătri în puterea de orientare a GPS-ului. Şi atunci, dacă nici computerul nu se descurcă, de ce m-aş simţi eu prost?!
Dar, în astfel de cazuri, nu mă supăr niciodată. Ştiu că taximetria nu este o profesie pe care să o practici din vocaţie. Ştiu că cei mai mulţi taximetrişti au ales acest drum în lipsa unei alte soluţii. Cu toţii trebuie să ne câştigăm traiul. Iar dacă ai un permis de conducere, prima soluţie care îţi vine în minte este taximetria. La prima vedere, pare o profesie simplă, dar nu e nicidecum aşa. Ca în orice meserie în care ai de-a face cu clienţi, pot apărea situaţii neprevăzute, poţi da peste oameni dificili, sau băuţi, sau cu gânduri ascunse, poţi fi certat şi chiar agresat. Crezi că e uşor să conduci o maşină pe străzile oraşului – toată lumea face asta. Dar taximetria e mai mult decât atât. Ea înseamnă viteză, atenţie la drum, diplomaţie faţă de client, grijă faţă de regulile de circulaţie, respect faţă de colegi, într-un cuvânt, seriozitate.
Mi se întâmplă adesea ca taximetriştii să se scuze. Să îmi spună că s-au apucat de taximetrie de scurtă vreme şi că încă nu s-au obişnuit. Atunci încerc să îi liniştesc, să le spun că se descurcă bine, să nu îşi facă probleme. Vom găsi noi adresa cumva. În cel mai rău caz, pot fi întrebaţi colegii. Poate vor fi de treabă şi nu vor comenta.
Aşa că nu mă supăr niciodată atunci când adresa indicată de mine ridică semne de întrebare. Ofer puncte de reper şi încerc să dirijez şoferul, atât cât pot. La urma urmei, nimeni nu-i perfect. Şi toţi am fost cândva începători.
duminică, 9 septembrie 2018
Lucruri care ne unesc şi ne despart
Azi dimineaţă, pe la 8,30, am chemat un taxi. Aveam de făcut un drum destul de lung, până întrun cartier mărginaş al oraşului. Când am urcat în maşină mi-am dat seama că taximetristul, un bărbat pe la 50 de ani, asculta muzică de petrecere, cu sonorul dat destul de tare.
Am tot aşteptat să mă întrebe dacă mă deranjează muzica, hotărâtă fiind să îl rog să o oprească. În schimb, la primul semafor, tipul a început să bată ritml cu palma pe picior. În momentul acela, m-am aşteptat să scoată o sticlă de bere din bord şi să îşi aşeze picioarele, numai în şosete, pe scaunul de alături. Se vedea că omul se simte excelent.
Am început să mă simt prost, gândindu-mă că singurul lucru care îl deranja, probabil, era prezenţa mea acolo. Eram motivul pentru care domnul nu îşi exprima sentimentele în toată plenitudinea lor.
Eram pietricica din pantof.
Îmi dădeam perfect de bine seama că taximetristul şi-ar fi dorit să se afle într-o cu totul altă parte. Mai exact, într-un restaurant cu funde mov pe spătarele scaunelor, cu aranjamente de flori din plastic, în miros de mâncare şi băutură, dansând energic cu o femeie cu rochie sclipitoare. De fapt, după cum se manifesta, se vedea că omul chiar îşi imagina că se afla acolo.
L-am urmărit atent, să văd dacă nu îşi şterge nişte imaginare urme de ciorbă de burtă din colţurile gurii, dacă ochii nu i se injectează, ca după prea multe pahare de horincă, dacă vârful nasului nu i se înroşeşte. Dar nu, bărbatul doar bătea ritmul cu palma pe coapsă, tare, răsunător. Măcar avea ureche muzicală. Nu şi gusturi.
Dar, la urma urmei, cine eram eu să judec? Nu încăpea nicio îndoială că, dacă în loc de muzica aceea ar fi cântat Led Zeppelin, eu aş fi fost cea care ar fi ţinut ritmul, în timp ce îmi imaginam că sunt la un concert cu Robert Plant, în vremurile când era tânăr, pletos şi incredibil de frumos.
La urma urmei, aceleaşi lucruri ne unesc şi ne despart. Aceleaşi lucruri ne fac diferiţi şi asemănători. Uneori ne enervăm prea repede, dispreţuim prea uşor. Judecăm prea superficial. Ne considerăm pe noi înşine etaloane ale binelui. Când colo, un zâmbet ar fi adesea mai potrivit. Şi, poate, mai puţin nociv.
Când m-am dat jos din taxi, m-am simţit excelent. Am fost fericită atât pentru mine, cât şi pentru taximetrist.
Am tot aşteptat să mă întrebe dacă mă deranjează muzica, hotărâtă fiind să îl rog să o oprească. În schimb, la primul semafor, tipul a început să bată ritml cu palma pe picior. În momentul acela, m-am aşteptat să scoată o sticlă de bere din bord şi să îşi aşeze picioarele, numai în şosete, pe scaunul de alături. Se vedea că omul se simte excelent.
Am început să mă simt prost, gândindu-mă că singurul lucru care îl deranja, probabil, era prezenţa mea acolo. Eram motivul pentru care domnul nu îşi exprima sentimentele în toată plenitudinea lor.
Eram pietricica din pantof.
Îmi dădeam perfect de bine seama că taximetristul şi-ar fi dorit să se afle într-o cu totul altă parte. Mai exact, într-un restaurant cu funde mov pe spătarele scaunelor, cu aranjamente de flori din plastic, în miros de mâncare şi băutură, dansând energic cu o femeie cu rochie sclipitoare. De fapt, după cum se manifesta, se vedea că omul chiar îşi imagina că se afla acolo.
L-am urmărit atent, să văd dacă nu îşi şterge nişte imaginare urme de ciorbă de burtă din colţurile gurii, dacă ochii nu i se injectează, ca după prea multe pahare de horincă, dacă vârful nasului nu i se înroşeşte. Dar nu, bărbatul doar bătea ritmul cu palma pe coapsă, tare, răsunător. Măcar avea ureche muzicală. Nu şi gusturi.
Dar, la urma urmei, cine eram eu să judec? Nu încăpea nicio îndoială că, dacă în loc de muzica aceea ar fi cântat Led Zeppelin, eu aş fi fost cea care ar fi ţinut ritmul, în timp ce îmi imaginam că sunt la un concert cu Robert Plant, în vremurile când era tânăr, pletos şi incredibil de frumos.
La urma urmei, aceleaşi lucruri ne unesc şi ne despart. Aceleaşi lucruri ne fac diferiţi şi asemănători. Uneori ne enervăm prea repede, dispreţuim prea uşor. Judecăm prea superficial. Ne considerăm pe noi înşine etaloane ale binelui. Când colo, un zâmbet ar fi adesea mai potrivit. Şi, poate, mai puţin nociv.
Când m-am dat jos din taxi, m-am simţit excelent. Am fost fericită atât pentru mine, cât şi pentru taximetrist.
sâmbătă, 8 septembrie 2018
Lumea văzută din taxi
Întotdeauna, când mă urc într-un taxi, simt o oarecare emoţie. Nu ştiu nimic despre şoferul care mă va duce la destinaţie. Sincer, de obicei, când aştept să ajungă taxiul, sper doar ca în maşină să nu miroasă urât şi taximetristul să nu fie enervant. Am obiceiul să pun răul înainte, e adevărat. Realitatea e că am întâlnit de multe ori taximetrişti foarte simpatici şi maşini mirosind a curat.
De cele mai multe ori, şoferul e tăcut. Îmi răspunde politicos la salut, apoi îi spun adresa de destinaţie şi tăcem. Tăcem amândoi. El e atent la trafic, eu mă uit pe geam şi visez. Mereu mi-a plăcut să visez în timp ce eram pe drum. Nici nu sunt prea vorbăreaţă de felul meu.
Aşa că privesc străzile, blocurile şi magazinele şi mă gândesc la ale mele. Apoi mă uit pe furiş la ceafa taximetristului, îi analizez coafura şi hainele, şi încerc să îmi imaginez câte ceva despre el. Dacă are o familie mare sau mică, dacă are multe guri de hrănit, dacă maică-sa e bătrână şi bolnavă sau dacă se ceartă cu taică-său pe teme politice. Mă întreb ce facultate o fi terminat, căci în ziua de azi dai adesea peste taximetrişti educaţi, dar care nu au fost mulţumiţi de locul de muncă pe care l-au avut şi s-au reorientat. Sau, uneori, întâlneşti taximetrişti care profesează în alt domeniu şi, în acelaşi timp, îşi asigură un venit supliementar ducând clienţi la destinaţie. Am întâlnit şi taximetrişti-studenţi, oameni care erau sătui de modul acesta de a-şi câştiga traiul şi voiau să pună bazele unei noi cariere. Pe scurt, lumea taximetriştilor e una foarte colorată şi niciodată plictisitoare.
În timp ce sunt cufundată în gânduri, aud vocea că mă întreabă: „La ce număr, pe Petru Rareş?”. Sau “Aţi spus Cuza Vodă, sau Bogdan Vodă?”. Atunci mă trezesc brusc din visare şi îmi dau seama că ne apropiem de finalul cursei.
Şi, cât timp îmi potrivesc banii, ascult vocea feminină din staţie, care propune mai multe destinaţii, şi încerc să ghicesc spre care dintre ele se va îndrepta taximetristul meu. Mă între dacă Crina sau Vasilica sau Maria este o doamnă profesoară trecută de prima tinereţe, curajos coafată şi elegant îmbrăcată, sau este o gospodină care vrea să ajungă mai repede la piaţă, ori, poate, un agent imobiliar care tocmai le-a prezentat un apartament frumos unor clienţi.
Şi ştiu că nu voi afla niciodată nimic din toate astea. Că lumea este plină de posibilităţi, şi tocmai asta o face atât de frumoasă. Şi că doar de mine depinde dacă Crina sau Vasilica sau Maria este profesor universitar sau femeie de serviciu, soţie de om de afaceri şi mamă a trei copii sau prostituată. Doar eu decid dacă taximetristul votează cu stânga sau cu dreapta, este inginer sau student, şi are un copil care străluceşte la matematică ori o mamă care face cele mai bune pancove din lume. Pentru că imaginaţia este nelimitată şi atotstăpânitoare. Şi niciunul dintre noi nu ne putem feri să devenim personaje.
De cele mai multe ori, şoferul e tăcut. Îmi răspunde politicos la salut, apoi îi spun adresa de destinaţie şi tăcem. Tăcem amândoi. El e atent la trafic, eu mă uit pe geam şi visez. Mereu mi-a plăcut să visez în timp ce eram pe drum. Nici nu sunt prea vorbăreaţă de felul meu.
Aşa că privesc străzile, blocurile şi magazinele şi mă gândesc la ale mele. Apoi mă uit pe furiş la ceafa taximetristului, îi analizez coafura şi hainele, şi încerc să îmi imaginez câte ceva despre el. Dacă are o familie mare sau mică, dacă are multe guri de hrănit, dacă maică-sa e bătrână şi bolnavă sau dacă se ceartă cu taică-său pe teme politice. Mă întreb ce facultate o fi terminat, căci în ziua de azi dai adesea peste taximetrişti educaţi, dar care nu au fost mulţumiţi de locul de muncă pe care l-au avut şi s-au reorientat. Sau, uneori, întâlneşti taximetrişti care profesează în alt domeniu şi, în acelaşi timp, îşi asigură un venit supliementar ducând clienţi la destinaţie. Am întâlnit şi taximetrişti-studenţi, oameni care erau sătui de modul acesta de a-şi câştiga traiul şi voiau să pună bazele unei noi cariere. Pe scurt, lumea taximetriştilor e una foarte colorată şi niciodată plictisitoare.
În timp ce sunt cufundată în gânduri, aud vocea că mă întreabă: „La ce număr, pe Petru Rareş?”. Sau “Aţi spus Cuza Vodă, sau Bogdan Vodă?”. Atunci mă trezesc brusc din visare şi îmi dau seama că ne apropiem de finalul cursei.
Şi, cât timp îmi potrivesc banii, ascult vocea feminină din staţie, care propune mai multe destinaţii, şi încerc să ghicesc spre care dintre ele se va îndrepta taximetristul meu. Mă între dacă Crina sau Vasilica sau Maria este o doamnă profesoară trecută de prima tinereţe, curajos coafată şi elegant îmbrăcată, sau este o gospodină care vrea să ajungă mai repede la piaţă, ori, poate, un agent imobiliar care tocmai le-a prezentat un apartament frumos unor clienţi.
Şi ştiu că nu voi afla niciodată nimic din toate astea. Că lumea este plină de posibilităţi, şi tocmai asta o face atât de frumoasă. Şi că doar de mine depinde dacă Crina sau Vasilica sau Maria este profesor universitar sau femeie de serviciu, soţie de om de afaceri şi mamă a trei copii sau prostituată. Doar eu decid dacă taximetristul votează cu stânga sau cu dreapta, este inginer sau student, şi are un copil care străluceşte la matematică ori o mamă care face cele mai bune pancove din lume. Pentru că imaginaţia este nelimitată şi atotstăpânitoare. Şi niciunul dintre noi nu ne putem feri să devenim personaje.
miercuri, 5 septembrie 2018
Criză de taximetre
Până de curând, eram convinsă că ploaia este cel mai mare duşman al clienţilor de taxi. De nenumărate ori mi s-a întâmplat să sun la firma de taxi la care apelez de obicei şi să nu găsesc maşină, din simplul motiv că afară era vreme rea. Pentru că nu am autoturism, nici carnet de şofer, şi pentru că nu suport autobuzele (şi, de altfel, nici nu ştiu ce autobuz aş putea lua şi din ce staţii, ca să ajung acasă), asta însemna pur şi simplu că trebuia să merg pe jos acasă, prin furtună, pe o vreme în care umbrela nu face doi bani.
Aşadar, o situaţie de rahat. De curând, însă, am aflat că şi soarele e duşmanul clienţilor de taxi. Urcându-mă într-o zi într-o astfel de maşină, am stat puţin de vorbă cu şoferul. Mi-a spus că cel mai greu este să găseşti maşină nu pe ploaie, ci într-o zi toridă.
Atunci, toţi orăşenii se trezesc că vor să meargă la piscină sau la iarbă verde, bătrânii cu nepoţi se gândesc că nu ar fi tocmai indicat să se plimbe prin oraş pe jos, pe o asemenea căldură, aşa că cererea de taximetre creşte foarte mult. Noroc că şcolile sunt închise, altfel şi elevii ar avea nevoie de taxiuri. Şi ştim că, atunci când se întâmplă asta, chiar că e criză de taxiuri!
Aşadar, cel mai bine e să te plimbi cu taxiul când e vreme potrivită. În zilele senine, nu prea calde, de primăvară şi toamnă. Atunci când copacii plesnesc de atâtea flori, şi păsările cântă, de abia dezmeticite, şi tu ai vrea să mergi pe stradă în pasul ştrengarului, să te bucuri de natură, de soare, de cerul albastru.
Atunci când vara a plecat şi a lăsat în urmă o dâră de melancolie, când frunzele au mii de culori şi din curţile oamenilor miroase a struguri copţi, când te bucuri că poţi iar să îmbraci rochiţa cu mâneci trei sferturi şi botinele cu toc vintage. Atunci, în acele zile, e cazul să nu te laşi pradă tentaţiilor. E cazul să suni la firma ta preferată de taxi şi să ceri o maşină.
Doar aşa vei putea profita de momentul de relaxare de pe piaţa de taximetre, doar aşa vei putea fi sigură că găseşti o maşină care să te transporte, bine închisă în cuşcă, în orice parte a oraşului. Pentru că oamenilor, în general, nu le plac senzaţiile tari. Oricum, nu în zilele obişnuite.
Nu când se întorc de la serviciu sau de la şcoală. Lor le plac doar acele senzaţii tari pentru care plătesc mii de euro şi pentru care se pregătesc psihologic un an de zile.
Altfel, ei ar accepta ca pe o binecuvântare furtuna de vară sau arşiţa unei zile de iulie. Şi atunci nu ar mai fi niciodată criză de taximetre.
Aşadar, o situaţie de rahat. De curând, însă, am aflat că şi soarele e duşmanul clienţilor de taxi. Urcându-mă într-o zi într-o astfel de maşină, am stat puţin de vorbă cu şoferul. Mi-a spus că cel mai greu este să găseşti maşină nu pe ploaie, ci într-o zi toridă.
Atunci, toţi orăşenii se trezesc că vor să meargă la piscină sau la iarbă verde, bătrânii cu nepoţi se gândesc că nu ar fi tocmai indicat să se plimbe prin oraş pe jos, pe o asemenea căldură, aşa că cererea de taximetre creşte foarte mult. Noroc că şcolile sunt închise, altfel şi elevii ar avea nevoie de taxiuri. Şi ştim că, atunci când se întâmplă asta, chiar că e criză de taxiuri!
Aşadar, cel mai bine e să te plimbi cu taxiul când e vreme potrivită. În zilele senine, nu prea calde, de primăvară şi toamnă. Atunci când copacii plesnesc de atâtea flori, şi păsările cântă, de abia dezmeticite, şi tu ai vrea să mergi pe stradă în pasul ştrengarului, să te bucuri de natură, de soare, de cerul albastru.
Atunci când vara a plecat şi a lăsat în urmă o dâră de melancolie, când frunzele au mii de culori şi din curţile oamenilor miroase a struguri copţi, când te bucuri că poţi iar să îmbraci rochiţa cu mâneci trei sferturi şi botinele cu toc vintage. Atunci, în acele zile, e cazul să nu te laşi pradă tentaţiilor. E cazul să suni la firma ta preferată de taxi şi să ceri o maşină.
Doar aşa vei putea profita de momentul de relaxare de pe piaţa de taximetre, doar aşa vei putea fi sigură că găseşti o maşină care să te transporte, bine închisă în cuşcă, în orice parte a oraşului. Pentru că oamenilor, în general, nu le plac senzaţiile tari. Oricum, nu în zilele obişnuite.
Nu când se întorc de la serviciu sau de la şcoală. Lor le plac doar acele senzaţii tari pentru care plătesc mii de euro şi pentru care se pregătesc psihologic un an de zile.
Altfel, ei ar accepta ca pe o binecuvântare furtuna de vară sau arşiţa unei zile de iulie. Şi atunci nu ar mai fi niciodată criză de taximetre.
vineri, 24 august 2018
Taximetria, ca o cutie cu bomboane de ciocolată
La o concluzie generală am ajuns de când tot umblu cu taxiul: despre taximetrişti nu se pot face... generalizări. Taximetria e ca un recipient în care se adună oameni de toate condiţiile sociale, cu gusturi diferite, cu preocupări diferite, cu niveluri de studii diferite. Poate de aceea e şi frumos să “te dai” cu taxiul: niciodată nu vei şti peste cine vei nimeri. Vorba filmului: “Life is like a box of chocolate, you never know what you’ll get”.
Doar săptămâna aceasta am avut parte de două surprize.
Marţi am chemat un taxi şi l-am rugat pe domnul de la volan să mă ducă la cofetăria din centru. E una singură acolo, mare şi lată, o ştiu toţi copiii care au ajuns la diversificarea hranei.
-Din Centrul Vechi, nu?, mă întreabă.
-Nu, din centrul nou. Nu ştiţi unde e cofetăria?
De fapt, eu trebuia să ajung la galeria de artă, care e la câţiva metri mai încolo. Dar maşinile nu pot opri în faţa galeriei, plus că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să cer unor taximetrişti să mă ducă la un muzeu anume, iar ei să nu ştie unde se află acesta. Aşa că m-am gândit că dacă asupra muzeelor planează misterul, probabil că galeriile de artă sunt cu totul în ceaţă.
-Ba da, ştiu, mi-a răspuns. Dar s-a mutat în Centrul Vechi, în spatele magazinului Central.
-Serios?!, zic, gândindu-mă de câtă vreme nu am mai ajuns prin centru, că mi-au luat-o evenimentele înainte. Şi ce e acum în locul cofetăriei?
-Un salon de jocuri de noroc.
Am fost la galerie, am plecat după vreo oră, am pornit spre casă pe jos şi am trecut pe lângă cofetărie. Prăjiturile erau la locul lor, niciun salon de jocuri în zonă. Mister total. Nu l-am dezlegat nici până azi.
Azi am fost la cumpărături, la supermarket. Pisoiul meu a rămas fără nisip, aşa că am cumpărat pentru o lună. Asta înseamnă doi saci de câte 10 kilograme. Am chemat un taxi, nu aveam cum să-i duc pe jos până acasă. A venit un domn mai în vârstă, care se indigna din cauză că şoferii nu respectă regulile de circulaţie. M-a dus până în faţa scării blocului, mi-a spus că pot deschide portiera, căci nu vine nicio maşină, a deschis portbagajul, a luat sacii de acolo şi i-a dus până în scară. Fără să-l rog, fără măcar să mă întrebe ceva. Şi nu cred că cei 0,7 lei pe care îi lăsasem bacşiş au făcut vreo diferenţă. Pur şi simplu, domnul voia să mă ajute cu sacii aceia grei.
Mi-a înseninat ziua.
Doar săptămâna aceasta am avut parte de două surprize.
Marţi am chemat un taxi şi l-am rugat pe domnul de la volan să mă ducă la cofetăria din centru. E una singură acolo, mare şi lată, o ştiu toţi copiii care au ajuns la diversificarea hranei.
-Din Centrul Vechi, nu?, mă întreabă.
-Nu, din centrul nou. Nu ştiţi unde e cofetăria?
De fapt, eu trebuia să ajung la galeria de artă, care e la câţiva metri mai încolo. Dar maşinile nu pot opri în faţa galeriei, plus că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să cer unor taximetrişti să mă ducă la un muzeu anume, iar ei să nu ştie unde se află acesta. Aşa că m-am gândit că dacă asupra muzeelor planează misterul, probabil că galeriile de artă sunt cu totul în ceaţă.
-Ba da, ştiu, mi-a răspuns. Dar s-a mutat în Centrul Vechi, în spatele magazinului Central.
-Serios?!, zic, gândindu-mă de câtă vreme nu am mai ajuns prin centru, că mi-au luat-o evenimentele înainte. Şi ce e acum în locul cofetăriei?
-Un salon de jocuri de noroc.
Am fost la galerie, am plecat după vreo oră, am pornit spre casă pe jos şi am trecut pe lângă cofetărie. Prăjiturile erau la locul lor, niciun salon de jocuri în zonă. Mister total. Nu l-am dezlegat nici până azi.
Azi am fost la cumpărături, la supermarket. Pisoiul meu a rămas fără nisip, aşa că am cumpărat pentru o lună. Asta înseamnă doi saci de câte 10 kilograme. Am chemat un taxi, nu aveam cum să-i duc pe jos până acasă. A venit un domn mai în vârstă, care se indigna din cauză că şoferii nu respectă regulile de circulaţie. M-a dus până în faţa scării blocului, mi-a spus că pot deschide portiera, căci nu vine nicio maşină, a deschis portbagajul, a luat sacii de acolo şi i-a dus până în scară. Fără să-l rog, fără măcar să mă întrebe ceva. Şi nu cred că cei 0,7 lei pe care îi lăsasem bacşiş au făcut vreo diferenţă. Pur şi simplu, domnul voia să mă ajute cu sacii aceia grei.
Mi-a înseninat ziua.
marți, 7 august 2018
Taxiuri şi pisici
Boala animalului tău de companie poate fi, de multe ori, o provocare. Dacă situaţia e urgentă şi dacă nu ai maşină personală, va trebui să te descurci. Cel mai probabil, pentru a ajunge la medicul veterinar vei chema un taxi.
Dacă nu eşti suficient de inspirat încât să îi spui dispecerei că ai un animal pe care vrei să îl transporţi, fii pregătit pentru orice. O cunoştinţă de-a mea a vrut să îşi ducă pisica cu taxiul şi a fost rugată să se dea jos din maşină. Asta, deşi pisica era închisă într-o cutie specială de transport. Da, chiar există şi oameni care nu suportă pisicile. Uitându-te pe Facebook la câte like-uri adună pozele cu pisici, parcă nu îţi vine să crezi asta, nu?
Categoric, atunci când vrei să transporţi un animal, trebuie să precizezi asta la telefon. Dispecera va avea grijă să îţi trimită pe cineva care, cel puţin, nu urăşte animalele de companie. Dacă ai o cutie specială pentru transport, ar trebui să nu apară probleme. Deşi mi s-a întâmplat ca un taximetrist să îmi vâre cutia cu motanul în portbagaj. Pentru un om care îşi iubeşte animalul de companie, a sili patrupedul să călătorească în portbagaj este un sacrilegiu!
În urmă cu nişte ani aveam un câine, un labrador foarte cuminte şi drăgăstos. Odată a trebuit să îl duc la veterinar. I-am pus garda şi lesa (fără botniţă) şi am sunat la firma de taxiuri, cerându-i dispecerei să îmi trimită pe cineva care iubeşte câinii. A venit un domn în vârstă, care s-a purtat foarte frumos cu labradoriţa mea. Se vedea că îi plac animalele. I-am luat numărul de mobil şi, de câte ori a trebuit să mai călătoresc prin oraş cu câinele meu, îl sunam direct pe el.
Nu ştiu ce se fac cei care deţin câini de talie mare ori din rase considerate agresive. Bănuiesc că lor le e mai greu să se deplaseze cu taxiul. Probabil îşi cumpără un 4X4. Cert e că, atunci când eşti supărat şi stresat de boala animalului tău, ultimul lucru de care ai nevoie este ca un taximetrist să se poarte urât cu el. Sau cu tine. Aşa că nicio măsură de precauţie nu este excedentară. De multe ori, însă, o comunicare bună rezolvă orice problemă.
V-am spus lucrurile acestea pentru că e bine să le ştiţi. Pentru orice eventualitate. Dar eu vă urez ca animalul vostru să nu se îmbolnăvească niciodată şi să nu aibă nevoie să călătorească cu taxiul. Doar dacă - ştiu eu? - doriţi să îi arătaţi oraşul, aşa, din goana maşinii.
Călătorie plăcută!
Dacă nu eşti suficient de inspirat încât să îi spui dispecerei că ai un animal pe care vrei să îl transporţi, fii pregătit pentru orice. O cunoştinţă de-a mea a vrut să îşi ducă pisica cu taxiul şi a fost rugată să se dea jos din maşină. Asta, deşi pisica era închisă într-o cutie specială de transport. Da, chiar există şi oameni care nu suportă pisicile. Uitându-te pe Facebook la câte like-uri adună pozele cu pisici, parcă nu îţi vine să crezi asta, nu?
Categoric, atunci când vrei să transporţi un animal, trebuie să precizezi asta la telefon. Dispecera va avea grijă să îţi trimită pe cineva care, cel puţin, nu urăşte animalele de companie. Dacă ai o cutie specială pentru transport, ar trebui să nu apară probleme. Deşi mi s-a întâmplat ca un taximetrist să îmi vâre cutia cu motanul în portbagaj. Pentru un om care îşi iubeşte animalul de companie, a sili patrupedul să călătorească în portbagaj este un sacrilegiu!
În urmă cu nişte ani aveam un câine, un labrador foarte cuminte şi drăgăstos. Odată a trebuit să îl duc la veterinar. I-am pus garda şi lesa (fără botniţă) şi am sunat la firma de taxiuri, cerându-i dispecerei să îmi trimită pe cineva care iubeşte câinii. A venit un domn în vârstă, care s-a purtat foarte frumos cu labradoriţa mea. Se vedea că îi plac animalele. I-am luat numărul de mobil şi, de câte ori a trebuit să mai călătoresc prin oraş cu câinele meu, îl sunam direct pe el.
Nu ştiu ce se fac cei care deţin câini de talie mare ori din rase considerate agresive. Bănuiesc că lor le e mai greu să se deplaseze cu taxiul. Probabil îşi cumpără un 4X4. Cert e că, atunci când eşti supărat şi stresat de boala animalului tău, ultimul lucru de care ai nevoie este ca un taximetrist să se poarte urât cu el. Sau cu tine. Aşa că nicio măsură de precauţie nu este excedentară. De multe ori, însă, o comunicare bună rezolvă orice problemă.
V-am spus lucrurile acestea pentru că e bine să le ştiţi. Pentru orice eventualitate. Dar eu vă urez ca animalul vostru să nu se îmbolnăvească niciodată şi să nu aibă nevoie să călătorească cu taxiul. Doar dacă - ştiu eu? - doriţi să îi arătaţi oraşul, aşa, din goana maşinii.
Călătorie plăcută!
vineri, 20 iulie 2018
Două coduri CAEN
Nu e vorba că n-aş şti ce să fac cu banii. De fapt, sunt mai degrabă sărac. Nu e nici vorba că aş fi un bun şofer. De fapt, n-am avut niciodată permis. Sunt doar un om cu idei. De fapt, nu m-ar deranja ca cineva să îmi ofere bani pentru ideile mele, deşi asta nu s-a întâmplat niciodată.
Mi-ar plăcea să fiu patron. Dar cui nu i-ar plăcea? Ei, dar nu orice fel de patron. Aş vrea să am o firmă de taximetrie şi divertisment. Ciar aşa, cu două coduri CAEN. Taximetrie, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să mă plimb cu taxiul, să am un şofer la dispoziţie căruia să-i pot spune, pe un ton de şef: ia-o la stânga, ia-o la drepta, mergi mai repede, urmăreşte maşina aia. De fapt, ultima propoziţie nu am rostit-o niciodată, dar în filme cam aşa se întâmplă. Aş combina taximetria cu diversitmentul pentru că, deşi îmi place să merg cu taxiul, de multe ori am fost dezamăgit. Am întâlnit taximetrişti fără chef de vorbă şi fără pic de haz, total nepotriviţi pentru o astfel de meserie. Eu cred că taximetrişti ar trebui să fie doar persoanele sociabile, eventual cele cu studii de psihologie. Şi actorii. Da, actorii – de fapt aici voiam să ajung.
Când o să am firma mea, voi angaja ca taximetrişti doar actori. Voi amenaja fiecare maşină, în interior, conform unei anumite teme, şi şoferul va fi îmbrăcat şi el potrivit cu această temă. Temele ar putea fi luate din filme, filme cunoscute, care să le declanşeze clienţilor amintiri. Spre exemplu, un taxi ar putea fi amenajat ca un colţ de cabaret, cu tapiţerie roşie, pene şi paiete, iar taximetrista – neaprat o ea – ar putea fi îmbrăcată într-o rochie neagră, simplă, ca Edith Piaf. O altă maşină ar putea face referiri la muzica de pian şi la sculpturile antice, iar taximetristul – neapărat un el – ar purta o cămaşă de bluejeans şi bermde roşii, la fel ca Oliver din „Call Me By Your Name”. Oaltă maşină ar putea face referire la filmul clasic “Taxi Driver”, ar fi neapărat un taximetru galben, iar şogerul ar trebui să semene cu Robert De Niro. În fine, posibilităţile sunt nenumărate. Pentru mai mult succes, aş putea chiar să cer sugestii din partea publicului, iar pe cele mai bune să le transpun în realitate.
Este o idee cu totul originală, nimeni nu s-a gândit la asta până acum. Ideea e că oamenii nu iau taxiul doar din grabă sau pentru că au de parcurs distanţe lungi, ci o fac şi pentru a avea experienţe. Pentru a cunoaşte oameni noi şi pentru a asculta poveşti de viaţă. Iar firma mea le va oferi astfel de experienţe inedite, de neuitat şi pe care vor dori să le repete.
Bun, eu v-am spus ideea mea, acum cine sare cu banul?
Mi-ar plăcea să fiu patron. Dar cui nu i-ar plăcea? Ei, dar nu orice fel de patron. Aş vrea să am o firmă de taximetrie şi divertisment. Ciar aşa, cu două coduri CAEN. Taximetrie, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să mă plimb cu taxiul, să am un şofer la dispoziţie căruia să-i pot spune, pe un ton de şef: ia-o la stânga, ia-o la drepta, mergi mai repede, urmăreşte maşina aia. De fapt, ultima propoziţie nu am rostit-o niciodată, dar în filme cam aşa se întâmplă. Aş combina taximetria cu diversitmentul pentru că, deşi îmi place să merg cu taxiul, de multe ori am fost dezamăgit. Am întâlnit taximetrişti fără chef de vorbă şi fără pic de haz, total nepotriviţi pentru o astfel de meserie. Eu cred că taximetrişti ar trebui să fie doar persoanele sociabile, eventual cele cu studii de psihologie. Şi actorii. Da, actorii – de fapt aici voiam să ajung.
Când o să am firma mea, voi angaja ca taximetrişti doar actori. Voi amenaja fiecare maşină, în interior, conform unei anumite teme, şi şoferul va fi îmbrăcat şi el potrivit cu această temă. Temele ar putea fi luate din filme, filme cunoscute, care să le declanşeze clienţilor amintiri. Spre exemplu, un taxi ar putea fi amenajat ca un colţ de cabaret, cu tapiţerie roşie, pene şi paiete, iar taximetrista – neaprat o ea – ar putea fi îmbrăcată într-o rochie neagră, simplă, ca Edith Piaf. O altă maşină ar putea face referiri la muzica de pian şi la sculpturile antice, iar taximetristul – neapărat un el – ar purta o cămaşă de bluejeans şi bermde roşii, la fel ca Oliver din „Call Me By Your Name”. Oaltă maşină ar putea face referire la filmul clasic “Taxi Driver”, ar fi neapărat un taximetru galben, iar şogerul ar trebui să semene cu Robert De Niro. În fine, posibilităţile sunt nenumărate. Pentru mai mult succes, aş putea chiar să cer sugestii din partea publicului, iar pe cele mai bune să le transpun în realitate.
Este o idee cu totul originală, nimeni nu s-a gândit la asta până acum. Ideea e că oamenii nu iau taxiul doar din grabă sau pentru că au de parcurs distanţe lungi, ci o fac şi pentru a avea experienţe. Pentru a cunoaşte oameni noi şi pentru a asculta poveşti de viaţă. Iar firma mea le va oferi astfel de experienţe inedite, de neuitat şi pe care vor dori să le repete.
Bun, eu v-am spus ideea mea, acum cine sare cu banul?
joi, 19 iulie 2018
Reclama: Coffee To Go Pellini verde proaspat macinata in magazinele Andana Pan din Baia Mare
Va recomandam sa incercati cafeaua Pellini Verde, proaspat macinata in magazinele Andana Pan.
Diverse sortimente: cafea espresso, cafea cu lapte, Cafea Latte Macchiato sau Cappuccino, in pahare de hartie cartonata si capac pentru ca de cele mai multe ori o cafea buna la drum este tot ce ai nevoie.
Preturi extrem de accesibile si o calitate peste asteptari. Trebuie incercat.
Diverse sortimente: cafea espresso, cafea cu lapte, Cafea Latte Macchiato sau Cappuccino, in pahare de hartie cartonata si capac pentru ca de cele mai multe ori o cafea buna la drum este tot ce ai nevoie.
Preturi extrem de accesibile si o calitate peste asteptari. Trebuie incercat.
marți, 17 iulie 2018
Mica Ţiganiadă la volan
Am mai spus-o, îmi place să circul cu taxiul. Şi o fac destul de des. Uneori mi se întâmlă să am experienţe mai puţin fericite, sau poate doar sâcâitoare, şi atunci uit cât de fain este să mergi cu taxiul. Dar apoi, ca din senin, apare câte un taximetrist simpatic, şi totul revine la normal.
La urma urmei, în asta constă farmecul mersului cu taxiul. Maşina e tot maşină, nimic special, dar sarea şi piperul e taximetristul însuşi. Şi surpriza aceea, faptul că nu ştii niciodată peste cine nimereşti, minutele acelea când încerci să îl descoperi pe cel de lângă tine, chiar şi doar analizându-i firele de păr de pe ceafă şi poza din legitimaţia agătată de oglindă. Dar nu, nu e doar atât. Semne sunt infinite. Mirosul maşinii, curăţenia, brizbrizurile de pe bord, postul de radio pe care îl ascultă, hainele cu care e îmbrăcat, şi, desigur, felul în care poartă (sau nu) o conversaţie.
Ultima dată am comandat un taxi prin telefon. Când am urcat, am văzut că era un om relativ în vârstă, un bărbat slăbuţ şi cam cărunt. În maşină se auzea cântând trupa Phoenix. De cum am urcat, m-a întrebat dacă mă deranjează muzica. Pe moment nu mi-am dat seama că atunci aş fi putut să-i frâng inima, spunându-i că nu-mi place ce ascultă. Din fericire, asta nici nu mi-a trecut prin cap, Phoenix fiind una dintre trupele preferate ale tinereţii mele, chiar dacă membrii ei sunt din generaţia părinţilor mei.
La început, cânta doar CD-ul. Pe urmă a început Mica Ţiganiadă, iar taximetristul a devenit tot mai agitat. Cânta mai întâi doar câte un cuvânt, două. Apoi, a început să cânte refrenul în întregime. Se vedea clar că uitase de prezenţa mea în spatele lui şi că se simţea excelent. Zâmbeam.
Când am ajuns la destinaţie, şi-a cerut scuze. I-am spus că nu e cazul şi că şi mie îmi place Phoenix. “Mă bucur că ştiţi versurile”, am adăugat. “Toate le ştiu”, a exclamat imediat, şi s-a întors spre mine. Atunci i-am văzut pentru prima oară chipul.
M-am simţit ca şi cum aş fi făcut parte dintr-o organizaţie secretă şi, netam, nesam, aş fi întâlnit un coleg. Un coleg despre a cărui existenţă nu ştiusem nimic. Chiar dacă eu nu mai ascult Phoenix, pentru că i-am ascultat prea mult într-o anumită perioadă, sunt recunoscătoare când cei de lângă mine aleg muzica bună în locul pieselor cu trei note repetate la infinit sau a celor despre bani, valoare şi duşmani. Întâlnirea cu taximetristul meloman m-a binedispus şi mi-a dat optimism. Şi mi-a întârit convingerea că taximetria este cea mai eclectică ocupaţie din lume, adunând la un loc oameni dintre cei mai diferiţi şi chiar incompatibili.
La urma urmei, în asta constă farmecul mersului cu taxiul. Maşina e tot maşină, nimic special, dar sarea şi piperul e taximetristul însuşi. Şi surpriza aceea, faptul că nu ştii niciodată peste cine nimereşti, minutele acelea când încerci să îl descoperi pe cel de lângă tine, chiar şi doar analizându-i firele de păr de pe ceafă şi poza din legitimaţia agătată de oglindă. Dar nu, nu e doar atât. Semne sunt infinite. Mirosul maşinii, curăţenia, brizbrizurile de pe bord, postul de radio pe care îl ascultă, hainele cu care e îmbrăcat, şi, desigur, felul în care poartă (sau nu) o conversaţie.
Ultima dată am comandat un taxi prin telefon. Când am urcat, am văzut că era un om relativ în vârstă, un bărbat slăbuţ şi cam cărunt. În maşină se auzea cântând trupa Phoenix. De cum am urcat, m-a întrebat dacă mă deranjează muzica. Pe moment nu mi-am dat seama că atunci aş fi putut să-i frâng inima, spunându-i că nu-mi place ce ascultă. Din fericire, asta nici nu mi-a trecut prin cap, Phoenix fiind una dintre trupele preferate ale tinereţii mele, chiar dacă membrii ei sunt din generaţia părinţilor mei.
La început, cânta doar CD-ul. Pe urmă a început Mica Ţiganiadă, iar taximetristul a devenit tot mai agitat. Cânta mai întâi doar câte un cuvânt, două. Apoi, a început să cânte refrenul în întregime. Se vedea clar că uitase de prezenţa mea în spatele lui şi că se simţea excelent. Zâmbeam.
Când am ajuns la destinaţie, şi-a cerut scuze. I-am spus că nu e cazul şi că şi mie îmi place Phoenix. “Mă bucur că ştiţi versurile”, am adăugat. “Toate le ştiu”, a exclamat imediat, şi s-a întors spre mine. Atunci i-am văzut pentru prima oară chipul.
M-am simţit ca şi cum aş fi făcut parte dintr-o organizaţie secretă şi, netam, nesam, aş fi întâlnit un coleg. Un coleg despre a cărui existenţă nu ştiusem nimic. Chiar dacă eu nu mai ascult Phoenix, pentru că i-am ascultat prea mult într-o anumită perioadă, sunt recunoscătoare când cei de lângă mine aleg muzica bună în locul pieselor cu trei note repetate la infinit sau a celor despre bani, valoare şi duşmani. Întâlnirea cu taximetristul meloman m-a binedispus şi mi-a dat optimism. Şi mi-a întârit convingerea că taximetria este cea mai eclectică ocupaţie din lume, adunând la un loc oameni dintre cei mai diferiţi şi chiar incompatibili.
vineri, 13 iulie 2018
Taximetristul - detectiv
Există un anumit gen de taximetrişti pe care doar întâmplarea i-a adus în această ipostază. Ei ar putea foarte bine să fie detectivi.
Au toate calităţile pentru această profesie. De cum te văd, încă dinainte de a te urca în maşina lor, îţi studiază mersul, direcţia din care vii, felul în care eşti îmbrăcat, geanta pe care o porţi. Apoi, după ce soarta te-a făcut să alegi acel taximetru, şi nu un altul oarecare, te afli sub puterea lor.
Taximetristul din această categorie va încerca, prin orice mijloace, să îţi afle trecutul, prezentul şi viitorul. Şi, în momentul în care vei părăsi taxiul, el va şti câte ceva din toate astea. Unele lucruri le va afla, altele le va ghici, altele le va presupune. Dar asta nici nu mai contează. Taximetristul îşi va fi făcut deja un profil al tău, care va sta, îndosariat frumos, într-una dintre frumoasele lui circumvoluţiuni.
Spre exemplu, dacă ai intrat în taxi venind dinspre mall, şi i te-ai plâns taximetristului că ai fost neinspirată punându-ţi ochelarii de soare într-o zi noroasă, dar vei motiva asta prin faptul că ai lucrat opt ore închisă într-o clădire şi nu ai văzut ce vreme era afară, taimetristul va trage, deja, o concluzie. Şi te va întreba, netam nesam, dacă sunt mulţi clienţi. La mall, desigur, unde el a presupus deja că tu lucrezi.
Dacă vei merge spre casă împreună cu un prieten şi veţi vorbi între voi despre apropiatul concediu, este foarte posibil ca taximetristul să te întrebe, în modul cel mai direct, dacă pleci în străinătate, unde şi cât ai dat pe bilet. Poate că tu nu vei dori să dai toate aceste amănunte unui străin, dar aici deja viitorul tău profil din dosar va depinde strict de abilitatea ta de a te eschiva. Poţi, de exemplu, să spui: “Nu, de fapt vorbeam despre altceva”, într-o manieră cât de cât elegantă. Nu se recomandă replici acide precum “Nu e treaba dumneavoastră, domnule!” sau “Mai lasă-mă dumneata în pace şi vezi-ţi de condus!”. Astfel de ieşiri necontrolate pot strica atmosfera din taximetru şi vor duce, invariabil, la clasarea profilului dumneavoastră în cel mai întunecat şi indezirabil colţ al minţii taximetristului.
Desigur, este posibil ca şi tu să fii, la rândul tău, o persoană sociabilă, curioasă în sensul bun al cuvântului şi foarte, foarte drăguţă. În acest caz, conversaţia va curge lin, cu întrebări şi răspunsuri de ambele părţi, şi cu siguranţă cele câteva minute ale cursei vi se vor părea amândurora insuficiente. La finalul lor, însă, vor exista două profiluri bine conturate, fiecare în dosarul său, fiecare în cea mai frumoasă circumvoluţiune a creierului celuilalt.
Au toate calităţile pentru această profesie. De cum te văd, încă dinainte de a te urca în maşina lor, îţi studiază mersul, direcţia din care vii, felul în care eşti îmbrăcat, geanta pe care o porţi. Apoi, după ce soarta te-a făcut să alegi acel taximetru, şi nu un altul oarecare, te afli sub puterea lor.
Taximetristul din această categorie va încerca, prin orice mijloace, să îţi afle trecutul, prezentul şi viitorul. Şi, în momentul în care vei părăsi taxiul, el va şti câte ceva din toate astea. Unele lucruri le va afla, altele le va ghici, altele le va presupune. Dar asta nici nu mai contează. Taximetristul îşi va fi făcut deja un profil al tău, care va sta, îndosariat frumos, într-una dintre frumoasele lui circumvoluţiuni.
Spre exemplu, dacă ai intrat în taxi venind dinspre mall, şi i te-ai plâns taximetristului că ai fost neinspirată punându-ţi ochelarii de soare într-o zi noroasă, dar vei motiva asta prin faptul că ai lucrat opt ore închisă într-o clădire şi nu ai văzut ce vreme era afară, taimetristul va trage, deja, o concluzie. Şi te va întreba, netam nesam, dacă sunt mulţi clienţi. La mall, desigur, unde el a presupus deja că tu lucrezi.
Dacă vei merge spre casă împreună cu un prieten şi veţi vorbi între voi despre apropiatul concediu, este foarte posibil ca taximetristul să te întrebe, în modul cel mai direct, dacă pleci în străinătate, unde şi cât ai dat pe bilet. Poate că tu nu vei dori să dai toate aceste amănunte unui străin, dar aici deja viitorul tău profil din dosar va depinde strict de abilitatea ta de a te eschiva. Poţi, de exemplu, să spui: “Nu, de fapt vorbeam despre altceva”, într-o manieră cât de cât elegantă. Nu se recomandă replici acide precum “Nu e treaba dumneavoastră, domnule!” sau “Mai lasă-mă dumneata în pace şi vezi-ţi de condus!”. Astfel de ieşiri necontrolate pot strica atmosfera din taximetru şi vor duce, invariabil, la clasarea profilului dumneavoastră în cel mai întunecat şi indezirabil colţ al minţii taximetristului.
Desigur, este posibil ca şi tu să fii, la rândul tău, o persoană sociabilă, curioasă în sensul bun al cuvântului şi foarte, foarte drăguţă. În acest caz, conversaţia va curge lin, cu întrebări şi răspunsuri de ambele părţi, şi cu siguranţă cele câteva minute ale cursei vi se vor părea amândurora insuficiente. La finalul lor, însă, vor exista două profiluri bine conturate, fiecare în dosarul său, fiecare în cea mai frumoasă circumvoluţiune a creierului celuilalt.
miercuri, 11 iulie 2018
Top cele mai ciudate lucruri uitate intr-un taxi
Ti s-a intamplat macar o data sa te grabesti cand cobori dintr-un taxi in incercarea de a ajunge la timp la destinatie, uitandu-ti portofelul, geanta sau telefonul pe bancheta din spate. Insa ai putea, oare, sa iti uiti, spre exemplu, copilul? Aparent, este posibil, potrivit aplicatiei australiene de taxi ingogo.
Continuarea articolului, aici: http://www.feminis.ro/top-cele-mai-ciudate-lucruri-uitate-intr-un-taxi_41146.html
Iata un top al celor mai ciudate 10 lucruri pe care le-ar putea uita cineva intr-un taxi:
1. Un bebelus
2. Dinti falsi
3. Animale vii (gaini, rate, broaste, caini)
4. Animale gonflabile
5. Rezultatele unor analize pentru depistarea BTS
6. Lenjerie intima
7. Cenusa de la incinerare
8. Un cort
9. Documente confidentiale de la locul de munca
10. Raci fierti
Care este cel mai ciudat lucru pe care tu l-ai uitat intr-un taxi?
De cate ori ati reusit sa vi le recuperati?
Continuarea articolului, aici: http://www.feminis.ro/top-cele-mai-ciudate-lucruri-uitate-intr-un-taxi_41146.html
Iata un top al celor mai ciudate 10 lucruri pe care le-ar putea uita cineva intr-un taxi:
1. Un bebelus
2. Dinti falsi
3. Animale vii (gaini, rate, broaste, caini)
4. Animale gonflabile
5. Rezultatele unor analize pentru depistarea BTS
6. Lenjerie intima
7. Cenusa de la incinerare
8. Un cort
9. Documente confidentiale de la locul de munca
10. Raci fierti
Care este cel mai ciudat lucru pe care tu l-ai uitat intr-un taxi?
De cate ori ati reusit sa vi le recuperati?
vineri, 6 aprilie 2018
Geopolitica din taxi, cu accentul corect
Între taximetriştii din Bucureşti şi cei din Washington nu sunt mari diferenţe. Şi unii, şi alţii sunt vorbăreţi cu o doză de umor deprimant, taie cu aceeaşi încredere linia continuă, iar lumina roşie a semaforului e o convenţie universal aleatorie.
Continuarea articolului, aici: http://adevarul.ro/international/statele-unite/geopolitica-taxi-accentul-corect-1_5744484d5ab6550cb83efd4f/index.html
Poate că cei din Washington au o atitudine mai calmă, mai împăcată cu condiţiile existenţei, mai chill, ca să fim precişi. Dar după cinci curse suficient de lungi, e posibil ca într-o călătorie între Otopeni şi Marriot să auzi o engleză mai cursivă decât într-una dintre Georgetown şi Capitol Hill. La oglinda retrovizoare are atârnat un crucifix. După primul indicator de cedează trecerea, se ceartă cu un şofer care mergea în paralel. Nimic original, în fond. Mă studiază în timp ce eu studiez crucifixul.
Continuarea articolului, aici: http://adevarul.ro/international/statele-unite/geopolitica-taxi-accentul-corect-1_5744484d5ab6550cb83efd4f/index.html
Poate că cei din Washington au o atitudine mai calmă, mai împăcată cu condiţiile existenţei, mai chill, ca să fim precişi. Dar după cinci curse suficient de lungi, e posibil ca într-o călătorie între Otopeni şi Marriot să auzi o engleză mai cursivă decât într-una dintre Georgetown şi Capitol Hill. La oglinda retrovizoare are atârnat un crucifix. După primul indicator de cedează trecerea, se ceartă cu un şofer care mergea în paralel. Nimic original, în fond. Mă studiază în timp ce eu studiez crucifixul.
luni, 5 martie 2018
Taxi-uri si in orasul Cavnic, Maramures?
Primăria Cavnic a demarat pe siteurile de socializare un sondaj de opinie legat de înființarea unei firme de taxi în oraș. Opinia căvnicarilor, susţine administraţia locală, contează în luarea unei decizii referitoare la acest subiect, de aceea, căvnicarii erau îndemnaţi să voteze în număr cât mai mare.
Aşa cum era şi normal, părerile au fost împărţite. Unii au considerat că sunt lucruri mult mai importante de făcut în Cavnic, cum ar fi străzile şi trotuarele, iar alţii sunt de acord ca în Cavnic să existe câteva maşini de taxi.
De unde această idee? Ne spune primarul Vladimir Petruţ: ”Având în vedere că orașul are o lungime de aproximativ 11 km , am analizat și o astfel de posibilitate. Dacă ar fi rentabilă afacerea? Depinde, de cine ar administra o astfel de afacere. Eu cred că ar fi clienţi pentru acest gen de serviciu. E normal să facem consultare publică. După cum ați observat au votat până acum peste 300 de persoane în mai puțin de 15 ore. Aşa că e foarte bine’.
‘Da, ar fi foarte bine pentru transport. De multe ori nu ai cu ce merge la Baia Mare, trebuie sa stai de multe ori la ocazii, asa ai un taxi. Ar fi foarte bine’, spune Lioara. Andrei continuă: ‘Este în alte ţări un serviciu similar taxi. Se numește uber taxi, singura diferență fiind că cei care vor să șofeze obțin o autorizație de la primărie prin care ei plătesc taxe la guvern, dar au voie să facă taxi cu mașina lor personală și fără nici o modificare la mașină.
Asta ar fi un beneficiu pentru oricine sa aibă o a două sursă de venit, mai ales că e un meserie mai de sezon’. ‘Unii câteodată mai bine ar lua un taxi când sunt în vacanță decât să conducă beat. Sunt turiști care ar vrea un taxi din centru până la pârtie. Sunt oameni care sunt in gașcă şi s-ar despărti de grup, să meargă la un restaurant anume. Dacă o pui așa te gândești la toată lumea, la toate punctele de vedere. Dacă te gândești numai la perspectiva ta individuală, apoi nooo asta e…’, adaugă Andrei D.
Cristi continuă: ‘Dar dacă ar fi câteva mașini de taxi, de ce credeți că nu ar mai avea loc un PECO, izolarea blocurilor sau drumurile? Ce are una cu alta? Iar în al doilea rând, presupun că studiul este informativ, nu primăria dorește să angajeze șoferi de taxi, ci, probabil, o firmă are vreun interes. La o întrebare banală s-au adus toate în discuție! Mai rămâne doar să vorbim și de încălzirea globală’.
Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Cavnic din Maramures se ridică la 4.976 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.205 locuitori. Potrivit Wikipedia, majoritatea locuitorilor sunt români (81,67%), cu o minoritate de maghiari (14,05%). Pentru 3,46% din populaţie, apartenenţa etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (74,66%), dar există şi minorităţi de romano-catolici (14,93%) şi reformaţi (1,89%). Pentru 3,9% din populaţie, nu este cunoscută apartenenţa confesională.
Articol scris de Dragoş HOJDA pentru Axa News BaiaMare
Aşa cum era şi normal, părerile au fost împărţite. Unii au considerat că sunt lucruri mult mai importante de făcut în Cavnic, cum ar fi străzile şi trotuarele, iar alţii sunt de acord ca în Cavnic să existe câteva maşini de taxi.
De unde această idee? Ne spune primarul Vladimir Petruţ: ”Având în vedere că orașul are o lungime de aproximativ 11 km , am analizat și o astfel de posibilitate. Dacă ar fi rentabilă afacerea? Depinde, de cine ar administra o astfel de afacere. Eu cred că ar fi clienţi pentru acest gen de serviciu. E normal să facem consultare publică. După cum ați observat au votat până acum peste 300 de persoane în mai puțin de 15 ore. Aşa că e foarte bine’.
‘Da, ar fi foarte bine pentru transport. De multe ori nu ai cu ce merge la Baia Mare, trebuie sa stai de multe ori la ocazii, asa ai un taxi. Ar fi foarte bine’, spune Lioara. Andrei continuă: ‘Este în alte ţări un serviciu similar taxi. Se numește uber taxi, singura diferență fiind că cei care vor să șofeze obțin o autorizație de la primărie prin care ei plătesc taxe la guvern, dar au voie să facă taxi cu mașina lor personală și fără nici o modificare la mașină.
Asta ar fi un beneficiu pentru oricine sa aibă o a două sursă de venit, mai ales că e un meserie mai de sezon’. ‘Unii câteodată mai bine ar lua un taxi când sunt în vacanță decât să conducă beat. Sunt turiști care ar vrea un taxi din centru până la pârtie. Sunt oameni care sunt in gașcă şi s-ar despărti de grup, să meargă la un restaurant anume. Dacă o pui așa te gândești la toată lumea, la toate punctele de vedere. Dacă te gândești numai la perspectiva ta individuală, apoi nooo asta e…’, adaugă Andrei D.
Cristi continuă: ‘Dar dacă ar fi câteva mașini de taxi, de ce credeți că nu ar mai avea loc un PECO, izolarea blocurilor sau drumurile? Ce are una cu alta? Iar în al doilea rând, presupun că studiul este informativ, nu primăria dorește să angajeze șoferi de taxi, ci, probabil, o firmă are vreun interes. La o întrebare banală s-au adus toate în discuție! Mai rămâne doar să vorbim și de încălzirea globală’.
Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Cavnic din Maramures se ridică la 4.976 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.205 locuitori. Potrivit Wikipedia, majoritatea locuitorilor sunt români (81,67%), cu o minoritate de maghiari (14,05%). Pentru 3,46% din populaţie, apartenenţa etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (74,66%), dar există şi minorităţi de romano-catolici (14,93%) şi reformaţi (1,89%). Pentru 3,9% din populaţie, nu este cunoscută apartenenţa confesională.
Articol scris de Dragoş HOJDA pentru Axa News BaiaMare
duminică, 4 martie 2018
Mall-ul ca axis mundi
N-am prea mers cu taxiul în ultimul timp. Trebuia să fac economii, aşa că am renunţat la una dintre plăcerile mele de zi cu zi. Aveam amintiri frumoase despre mersul cu taxiul, unele haioase, altele bune de povestit, aşa că m-am bucurat când s-a ivit o situaţie care, practic, mă forţa să mă deplasez cu o astfel de maşină. S-a întâmplat săptămâna trecută.
Am sunat la firma la serviciile căreia apelez de obicei. A venit un domn pe la 60 de ani, cu o maşină albă. I-am spus că vreau să ajung la universitate, pe Victor Babeş. Când a început să îmi pună întrebări pentru a se lămuri pe unde vine asta, am ştiut că voi avea o zi proastă. Cum să fii nu taximetrist, ci simplu cetăţean al Băii Mari şi să nu ştii unde e universitatea?
Nu i-am reproşat şoferului, dar eram revoltată. I-am spus că universitatea e în spatele mall-ului şi atunci şi-a amintit. Mall-ul este, nu-i aşa, o instituţie reprezentativă a Băii Mari.
Mi-am amintit de numeroasele ocazii când luam taxiul pentru a ajunge la unul dintre muzee. Mulţi taximetrişti confundă Muzeul de Etnografie cu Muzeul de Istorie, iar de Muzeul de Artă nici n-au auzit. Într-un oraş în care instituţiile de cultură sunt numărabile pe degete, o astfel de realitate este mai mult decât tristă. Ea arată nu numai faptul că acele persoane, care întâmplător conduc un taximetru, nu au fost niciodată interesate să treacă pragul unui muzeu, dar şi că nu au avut (aproape) niciodată clienţi care să le ceară să îi ducă spre astfel de destinaţii.
Dar de ce mă mir, când cifrele de anul trecut arată că doar 2,8% dintre români citesc măcar o carte pe lună? Şi când 42% din populaţie suferă de analfabetism funcţional, neînţelegând sensul unui text citit? (Sursa cifrelor, aici: http://stiri.tvr.ro/romanii-citesc-cel-mai-putin-dintre-europeni--nouta--ile-salonului-international-bookfest_818058.html#view ).
Nu mă mai mir de nimic. Nu mă mai mir nici când văd rezultatele alegerilor, nici când constat că ţara merge, din toate punctele de vedere, în jos. Nu mă mai mir, aşadar, nici când citesc că România se situează pe locul al doilea, după Siria, în privinţa numărului de emigranţi. Când în ţara ta nu te mai simţi acasă, e firesc să îţi cauţi un cuib altundeva. Chiar dacă în ţara ta nu e război. Ba e, dar e un altfel de război. Războiul celor de la vârf cu propriul popor. Un război pervers, din care nu avem cum să ieşim învingători, atâta timp cât în centrul preocupărilor noastre se află mall-ul, iar universitatea, biblioteca şi muzeele le găsim pe hartă doar raportându-ne la el. Un război din care scapă cine poate.
Am sunat la firma la serviciile căreia apelez de obicei. A venit un domn pe la 60 de ani, cu o maşină albă. I-am spus că vreau să ajung la universitate, pe Victor Babeş. Când a început să îmi pună întrebări pentru a se lămuri pe unde vine asta, am ştiut că voi avea o zi proastă. Cum să fii nu taximetrist, ci simplu cetăţean al Băii Mari şi să nu ştii unde e universitatea?
Nu i-am reproşat şoferului, dar eram revoltată. I-am spus că universitatea e în spatele mall-ului şi atunci şi-a amintit. Mall-ul este, nu-i aşa, o instituţie reprezentativă a Băii Mari.
Mi-am amintit de numeroasele ocazii când luam taxiul pentru a ajunge la unul dintre muzee. Mulţi taximetrişti confundă Muzeul de Etnografie cu Muzeul de Istorie, iar de Muzeul de Artă nici n-au auzit. Într-un oraş în care instituţiile de cultură sunt numărabile pe degete, o astfel de realitate este mai mult decât tristă. Ea arată nu numai faptul că acele persoane, care întâmplător conduc un taximetru, nu au fost niciodată interesate să treacă pragul unui muzeu, dar şi că nu au avut (aproape) niciodată clienţi care să le ceară să îi ducă spre astfel de destinaţii.
Dar de ce mă mir, când cifrele de anul trecut arată că doar 2,8% dintre români citesc măcar o carte pe lună? Şi când 42% din populaţie suferă de analfabetism funcţional, neînţelegând sensul unui text citit? (Sursa cifrelor, aici: http://stiri.tvr.ro/romanii-citesc-cel-mai-putin-dintre-europeni--nouta--ile-salonului-international-bookfest_818058.html#view ).
Nu mă mai mir de nimic. Nu mă mai mir nici când văd rezultatele alegerilor, nici când constat că ţara merge, din toate punctele de vedere, în jos. Nu mă mai mir, aşadar, nici când citesc că România se situează pe locul al doilea, după Siria, în privinţa numărului de emigranţi. Când în ţara ta nu te mai simţi acasă, e firesc să îţi cauţi un cuib altundeva. Chiar dacă în ţara ta nu e război. Ba e, dar e un altfel de război. Războiul celor de la vârf cu propriul popor. Un război pervers, din care nu avem cum să ieşim învingători, atâta timp cât în centrul preocupărilor noastre se află mall-ul, iar universitatea, biblioteca şi muzeele le găsim pe hartă doar raportându-ne la el. Un război din care scapă cine poate.
miercuri, 21 februarie 2018
Oraşul din lume în care mergi cu taxiul aproape gratis. Pe ce loc este Bucureştiul în top
Cu toţii am trecut prin situaţii în care stăteam pe bancheta din spate a unui taxi şi ne-am întrebat câţi bani vom plăti pentru cursă atunci când vom ajunge la destinaţie. Acest lucru este valabil în special atunci când suntem într-o ţară străină. Potrivit unui index, am aflat care este topul oraşelor cu cele mai ieftine servicii de taxi per kilometru, iar Bucureştiul se află printre ele.
Articolul complet, aici: http://www.descopera.ro/dnews/16684030-orasul-din-lume-in-care-mergi-cu-taxiul-aproape-gratis-pe-ce-loc-este-bucurestiul-in-top
2. Geneva – Elveţia – 2.82 euro
3. Tokyo – Japonia – 2.47 euro
Articolul complet, aici: http://www.descopera.ro/dnews/16684030-orasul-din-lume-in-care-mergi-cu-taxiul-aproape-gratis-pe-ce-loc-este-bucurestiul-in-top
În topul celor mai scumpe tarife la taxi se numără oraşele Berlin, Tokyo şi Geneva.
1. Zurich – Elveţia – 4.41 euro2. Geneva – Elveţia – 2.82 euro
3. Tokyo – Japonia – 2.47 euro
joi, 15 februarie 2018
Cu taxiul, de Sfântul Valentin - Ziua indragostitilor
De Valentine’s Day, m-am gândit să îi fac iubitului meu un cadou deosebit. Ideea mi-a venit când am avut cea mai recentă ceartă. Eu i-am spus că e un dobitoc, el mi-a zis că sunt proastă. Nu e prima oară când mă cataloghează astfel, şi m-am surprins uneori analizându-mi cu răceală faptele şi vorbele, în speranţa că mă voi lămuri odată definitiv cu privire la capacităţile mele intelectuale. Nesiguranţa mă supără cel mai tare.
De obicei, iubitul meu uită când e aniversarea noastră. Când îi aduc eu aminte, sărbătorim cu sex. Când îi spun că nu mai suntem la prima întâlnire şi că sexul nu îmi mai ajunge, se duce la supermarket şi îmi cumpără un set de cratiţe. Ca să-i fac lui de mâncare.
Aşa că m-am hotărât să îi arăt iubitului meu ce înseamnă un cadou frumos. Un cadou de suflet. De Sfântul Valentin, o să sun la firma de taxi şi o să comand cea mai nouă şi cea mai frumoasă maşină. Ne vom sui amândoi pe bancheta din spate, ne vom ţine de mână şi vom admira oraşul.
Iubitul meu se plânge mereu că mă port cu el ca şi cum ar fi şoferul meu personal. Du-mă la piaţă, du-mă la mall, adu-mă acasă de la coafor ş.a.m.d. Aşa că vreau să îi arăt cum e să te plimbi cu maşina fără niciun stress. El a un şofer pasional, se enervează şi înjură la fiecare depăşire neregulamentară pe care o vede în trafic, la fiecare viraj fără semnalizare, la orice depăşire nesimţită a vitezei legale. Pe când ajunge la destinaţie, e fiert. Nu cred că ar fi pentru el bucurie mai mare decât să vadă cum altcineva în locul lui se enervează şi înjură participanţii la trafic.
O să-i spun taximeristului să facă înconjurul oraşului, să ne ducă prin centru şi pe la periferie, pe la serviciul meu şi al iubitului meu, pe strada unde locuieşte mama şi unde stau socrii, pe la piaţă, pe la mall şi pe la coafor. Vom reface împreună traseele zilnice, vom retrăi, dar în mod diferit, momentele prin care am trecut amândoi, bucuriile şi certurile, mângâierile şi sudalmele, palmele peste faţă şi săruturile disperate. Vom regăsi pasiunea primelor zile şi vom clădi fundaţia relaţiei viitoare. Va fi un nou început.
Iar când taximetristul va opri în faţa blocului nostru şi pe ceas se va afişa suma de plătit, când iubitul meu va începe să ţipe ceva legat de câte lăzi de bere ar fi putut bea de banii aceia, îl voi face să coboare din taxi şi eu voi pleca mai departe, pe străzile pe care le-am străbătut împreună de atâtea ori, şi unde el mi-a spus că sunt proastă, iar eu i-am răspuns că e un dobitoc.
De obicei, iubitul meu uită când e aniversarea noastră. Când îi aduc eu aminte, sărbătorim cu sex. Când îi spun că nu mai suntem la prima întâlnire şi că sexul nu îmi mai ajunge, se duce la supermarket şi îmi cumpără un set de cratiţe. Ca să-i fac lui de mâncare.
Aşa că m-am hotărât să îi arăt iubitului meu ce înseamnă un cadou frumos. Un cadou de suflet. De Sfântul Valentin, o să sun la firma de taxi şi o să comand cea mai nouă şi cea mai frumoasă maşină. Ne vom sui amândoi pe bancheta din spate, ne vom ţine de mână şi vom admira oraşul.
Iubitul meu se plânge mereu că mă port cu el ca şi cum ar fi şoferul meu personal. Du-mă la piaţă, du-mă la mall, adu-mă acasă de la coafor ş.a.m.d. Aşa că vreau să îi arăt cum e să te plimbi cu maşina fără niciun stress. El a un şofer pasional, se enervează şi înjură la fiecare depăşire neregulamentară pe care o vede în trafic, la fiecare viraj fără semnalizare, la orice depăşire nesimţită a vitezei legale. Pe când ajunge la destinaţie, e fiert. Nu cred că ar fi pentru el bucurie mai mare decât să vadă cum altcineva în locul lui se enervează şi înjură participanţii la trafic.
O să-i spun taximeristului să facă înconjurul oraşului, să ne ducă prin centru şi pe la periferie, pe la serviciul meu şi al iubitului meu, pe strada unde locuieşte mama şi unde stau socrii, pe la piaţă, pe la mall şi pe la coafor. Vom reface împreună traseele zilnice, vom retrăi, dar în mod diferit, momentele prin care am trecut amândoi, bucuriile şi certurile, mângâierile şi sudalmele, palmele peste faţă şi săruturile disperate. Vom regăsi pasiunea primelor zile şi vom clădi fundaţia relaţiei viitoare. Va fi un nou început.
Iar când taximetristul va opri în faţa blocului nostru şi pe ceas se va afişa suma de plătit, când iubitul meu va începe să ţipe ceva legat de câte lăzi de bere ar fi putut bea de banii aceia, îl voi face să coboare din taxi şi eu voi pleca mai departe, pe străzile pe care le-am străbătut împreună de atâtea ori, şi unde el mi-a spus că sunt proastă, iar eu i-am răspuns că e un dobitoc.
luni, 5 februarie 2018
Dubai-ul a testat cu succes primul taxi autonom zburător. Va revoluţiona transportul urban
Guvenul din Dubai a declarat că testarea unui Volocopter (un taxi-dronă zburător) a fost un succes. Oficialii plănuiesc să construiască un sistem de taximetrie asemănător Uber-ului în Emiratele Arabe.
Articolul complet, aici: http://www.descopera.ro/dnews/16745001-dubai-ul-a-testat-cu-succes-primul-taxi-autonom-zburator-va-revolutiona-transportul-urban
Dubai doreşte să devină centrul inovaţiilor tehnologice, conform Futurism. Recent, specialiştii arabi au testat primul taxi zburător din lume. Aeronava autonomă a fost dezvoltată de compania germană Volocopter. Testul ce s-a finalizat cu succes a fost realizat în cadrul unei ceremonii adresate prinţului din Dubai Hamdan bin Mohammed.
Volocopterul este un vehicul cu două locuri şi 18 rotori care decolează şi aterizează în vertical. Vehiculul a fost creat pentru a zbura autonom timp de 30 de minute, fiind ideal pentru distanţele mici, urbane. Scopul proiectului este implementarea unui sistem de taxiuri prin intermediul căruia utilizatorii pot comanda un taxi zburător prin smartphone. Vehiculul este echipat cu mai multe sisteme de siguranţă în cazul în care se produc erori.
Articolul complet, aici: http://www.descopera.ro/dnews/16745001-dubai-ul-a-testat-cu-succes-primul-taxi-autonom-zburator-va-revolutiona-transportul-urban
Dubai doreşte să devină centrul inovaţiilor tehnologice, conform Futurism. Recent, specialiştii arabi au testat primul taxi zburător din lume. Aeronava autonomă a fost dezvoltată de compania germană Volocopter. Testul ce s-a finalizat cu succes a fost realizat în cadrul unei ceremonii adresate prinţului din Dubai Hamdan bin Mohammed.
Volocopterul este un vehicul cu două locuri şi 18 rotori care decolează şi aterizează în vertical. Vehiculul a fost creat pentru a zbura autonom timp de 30 de minute, fiind ideal pentru distanţele mici, urbane. Scopul proiectului este implementarea unui sistem de taxiuri prin intermediul căruia utilizatorii pot comanda un taxi zburător prin smartphone. Vehiculul este echipat cu mai multe sisteme de siguranţă în cazul în care se produc erori.
sâmbătă, 3 februarie 2018
A fi sau a nu fi taximetristă
Tot mai multe femei devin şoferi de taxi. Dacă în urmă cu câţiva ani în Baia Mare erau una, maxim două femei care aveau această ocupaţie, iar ziariştii le luau în colimator pentru interviuri, acum această ocupaţie pare să nu mai fie una exclusivistă. Femeile aspiră tot mai mult la ocupaţii care până nu demult păreau destinate exclusiv bărbaţilor şi asta e bine. E bine ca femeile să ştie că, atunci când îşi doresc o carieră, visurile pot deveni realitate, şi că nu le este interzis niciun domeniu. Chiar dacă, uneori, pentru a-şi atinge visul vor avea de muncit mai mult decât un bărbat.
Deunăzi, am văzut o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani conducând un taxi. Era seară şi m-am gândit imediat ce protecţie o fi având tânăra în faţa pericolelor iminente unei astfel de ocupaţii. Vrând, nevrând, ca taximetrist lucrezi cu tot felul de oameni, de la businessmeni stilaţi, la persoane de cea mai joasă condiţie, uneori murdare, alteori violente şi, nu de puţine ori, având cantităţi semnificative de alcool la bord. O fi având în poşetă un spray paralizant, m-am gândit. Cam puţin, totuşi, pentru o tânără atât de firavă. N-aş vrea să fiu tatăl tinerei, m-am gândit pe urmă, imaginându-mi teama de a-mi lăsa fiica să profeseze o astfel de meserie în fiecare zi.
Astfel de femei sunt de admirat. Categoric, ele dau dovadă de curaj. Este de presupus că ele ştiu exact ce riscuri îşi asumă atunci când urcă la volan. Este de presupus, de asemenea, că în timpul liber ele sunt femei obişnuite, care trăiesc în sânul familiei şi care îşi cresc copiii cât pot mai bine. Nu sunt, vreau să spun, nişte Wonder Women. Sunt persoane pe care un vis, sau o nevoie, sau ambele, le-au făcut să apuce pe acest drum, deloc uşor.
Sunt convins că marea majoritate a clienţilor le apreciază. Pentru prudenţa lor la volan, pentru prezenţa lor plăcută, pentru delicateţea lor. Sunt foarte curios cum le privesc colegii de breaslă: cu admiraţie, cu dispreţ, cu indiferenţă? Deşi trăim în secolul 21, sunt destui oameni care încă cred că şofatul nu este pentru femei. Că şoferiţele sunt un dezastru. Doamne fereşte să fie şi blonde! Dacă astfel de oameni întâlnesc o şoferiţă care le dă clasă, va fi catalogată, desigur, drept o excepţie.
Femeilor nu le rămâne decât să fie excepţii cât mai numeroase, pentru a nu mai “întări regula”, ci, din contră, pentru a-i demonstra falsitatea.
Deunăzi, am văzut o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani conducând un taxi. Era seară şi m-am gândit imediat ce protecţie o fi având tânăra în faţa pericolelor iminente unei astfel de ocupaţii. Vrând, nevrând, ca taximetrist lucrezi cu tot felul de oameni, de la businessmeni stilaţi, la persoane de cea mai joasă condiţie, uneori murdare, alteori violente şi, nu de puţine ori, având cantităţi semnificative de alcool la bord. O fi având în poşetă un spray paralizant, m-am gândit. Cam puţin, totuşi, pentru o tânără atât de firavă. N-aş vrea să fiu tatăl tinerei, m-am gândit pe urmă, imaginându-mi teama de a-mi lăsa fiica să profeseze o astfel de meserie în fiecare zi.
Astfel de femei sunt de admirat. Categoric, ele dau dovadă de curaj. Este de presupus că ele ştiu exact ce riscuri îşi asumă atunci când urcă la volan. Este de presupus, de asemenea, că în timpul liber ele sunt femei obişnuite, care trăiesc în sânul familiei şi care îşi cresc copiii cât pot mai bine. Nu sunt, vreau să spun, nişte Wonder Women. Sunt persoane pe care un vis, sau o nevoie, sau ambele, le-au făcut să apuce pe acest drum, deloc uşor.
Sunt convins că marea majoritate a clienţilor le apreciază. Pentru prudenţa lor la volan, pentru prezenţa lor plăcută, pentru delicateţea lor. Sunt foarte curios cum le privesc colegii de breaslă: cu admiraţie, cu dispreţ, cu indiferenţă? Deşi trăim în secolul 21, sunt destui oameni care încă cred că şofatul nu este pentru femei. Că şoferiţele sunt un dezastru. Doamne fereşte să fie şi blonde! Dacă astfel de oameni întâlnesc o şoferiţă care le dă clasă, va fi catalogată, desigur, drept o excepţie.
Femeilor nu le rămâne decât să fie excepţii cât mai numeroase, pentru a nu mai “întări regula”, ci, din contră, pentru a-i demonstra falsitatea.
sâmbătă, 20 ianuarie 2018
Duduiau manelele într-un taxi din New York. Cine era la volan
Pentru mulţi dintre români, America rămâne doar un vis. Alţii însă au călcat pe tărâm american şi chiar s-au stabilit acolo. Totuşi, au luat cu ei şi obiceiurile din România.
Articolul complet şi video, aici: http://www.profm.ro/stiri/fun/viral/duduiau-manelele-intr-un-taxi-din-new-york-cine-era-la-volan-54113
Articolul complet şi video, aici: http://www.profm.ro/stiri/fun/viral/duduiau-manelele-intr-un-taxi-din-new-york-cine-era-la-volan-54113
joi, 11 ianuarie 2018
Cum să începi noul an în forţă
Nimic nu e mai dezolant decât să te plimbi cu taxiul pe străzile Băii Mari în prima zi din an. Oraşul e mort, nicio maşină nu trece pe bulevardele care până în urmă cu o zi au fost supraaglomerate, nicio mişcare nu se ghiceşte la geamurile blocurilor. Taximetristul se încăpăţânează să tacă şi dispecera e morocănoasă. Dacă nu ai vedea, pe spaţiile verzi dintre blocuri, unul sau doi câini însoţiţi de stăpânii lor sictiriţi şi somnoroşi, ai zice că în Baia Mare a dat molima şi toţi locuitorii s-au transformat brusc în îngeri.
După ce tocmai ai traversat zgomotoasa, nebuna lună decembrie, liniştea bruscă îţi face urechile să ţiuie. Stomacul ţi-e prea plin, te doare capul pentru că ai amestecat băuturile şi ai febră musculară de la prea mult dans. Începi să regreţi tot ce ai făcut cu câteva ore în urmă şi te întrebi ce dracu’ ai văzut la femeia alături de care te-ai trezit de dimineaţă şi pe care ai uitat cum o cheamă.
Sau poate că, din contră, într-un gest de frondă, ai rămas peste noapte acasă, singur, te-ai uitat la filme până pe la miezul nopţii şi apoi te-ai culcat. Nu ai febră musculară, nu te doare stomacul şi nici capul, dar regreţi oricum ceea ce (n-)ai făcut. Anul a fost unul prost, nu prea aveai ce sărbători, dar se spune că ce faci în noaptea de Anul Nou vei face tot anul, şi tu nu vrei să dormi 365 de zile de acum încolo.
Din contră, vrei să profiţi de noul început şi să o iei de la capăt. Forţe proaspete, energie, gânduri pozitive, chef de muncă. Să-ţi iei un job nou, să înveţi o limbă străină, să citeşti mai mult, să vezi filmele premiate anul trecut, pe care nu ai avut timp să le vezi la timp, să-ţi găseşti o gagică nouă. Să faci pace cu vecinul de palier, deşi e un miliţian cretin, să o convingi pe mama să-şi facă analizele alea, să-l suni mai des pe frate-tău. Eşti atât de plin de elan, încât ai vrea să faci toate lucrurile acestea chiar acum şi deodată. Nu vrei decât să începi anul în forţă, să depui eforturi pentru a-ţi schimba destinul. La urma urmei, noi înşine ne conturăm soarta, nu?
Dar oraşul e mort. Dacă l-ai suna acum pe frate-tău, te-ar înjura de mamă. Dacă l-ai vizita pe vecinul, să faceţi pace, nu ai face decât să înrăutăţeşti lucrurile. Ca să înveţi japoneză ai nevoie de un manual, iar librăriile sunt închise. Şi de unde să iei acum o femeie cât de cât?
Aşa că te duci acasă, tragi draperiile, te bagi în pat şi adormi zâmbind, cu gândul la toate lucrurile măreţe pe care le vei face anul acesta.
După ce tocmai ai traversat zgomotoasa, nebuna lună decembrie, liniştea bruscă îţi face urechile să ţiuie. Stomacul ţi-e prea plin, te doare capul pentru că ai amestecat băuturile şi ai febră musculară de la prea mult dans. Începi să regreţi tot ce ai făcut cu câteva ore în urmă şi te întrebi ce dracu’ ai văzut la femeia alături de care te-ai trezit de dimineaţă şi pe care ai uitat cum o cheamă.
Sau poate că, din contră, într-un gest de frondă, ai rămas peste noapte acasă, singur, te-ai uitat la filme până pe la miezul nopţii şi apoi te-ai culcat. Nu ai febră musculară, nu te doare stomacul şi nici capul, dar regreţi oricum ceea ce (n-)ai făcut. Anul a fost unul prost, nu prea aveai ce sărbători, dar se spune că ce faci în noaptea de Anul Nou vei face tot anul, şi tu nu vrei să dormi 365 de zile de acum încolo.
Dar oraşul e mort. Dacă l-ai suna acum pe frate-tău, te-ar înjura de mamă. Dacă l-ai vizita pe vecinul, să faceţi pace, nu ai face decât să înrăutăţeşti lucrurile. Ca să înveţi japoneză ai nevoie de un manual, iar librăriile sunt închise. Şi de unde să iei acum o femeie cât de cât?
Aşa că te duci acasă, tragi draperiile, te bagi în pat şi adormi zâmbind, cu gândul la toate lucrurile măreţe pe care le vei face anul acesta.
miercuri, 10 ianuarie 2018
Revelion la volan
Îi privesc şi îi admir.
Ei sunt taximetriştii.
Îi privesc şi nu înţeleg ce îi face să suporte atâtea. Atâtea frustrări, atâţia clienţi dificili, atâtea ore în care stau ţintuiţi în scaun. Şi mă gândesc, adesea, câtă tristeţe o fi în sufletul lor, şi cât de greu e uneori să îţi câştigi existenţa.
Ştiu că oamenii sunt de multe feluri. Unora ne place compania celorlalţi, alţii preferăm să fim singuri, cu gândurile noastre. Taximetriştii sunt exemple clare în acest sens. Unii intră în vorbă cu tine de cum te aşezi pe banchetă. Mai întâi, fac câteva afirmaţii despre vreme, în funcţie de situaţia zilei. Apoi, dacă li se pare că eşti simpatic, continuă cu alte subiecte. De exemplu, acum, de sărbători, se vorbeşte despre preţuri, despre brad, despre aglomeraţia din supermarketuri. Sincer, nu am înţeles-o pe Gabriela Firea când le-a interzis taximetriştilor să vorbească despre politică, religie şi sex cu clienţii. De când umblu cu taxiul – şi o fac destul de des – nu am avut niciodată vreun incident cu un taximetrist din pricina unui asemenea subiect. Sau, poate că taximetriştii bucureşteni ajungeau la aceste subiecte vorbind chiar despre doamna Firea, şi atunci nu mai e nimic de comentat. Revenind, voi spune că acest gen de taximetrişti ajung adesea să-ţi facă confesiuni, să-ţi vorbească despre animalele lor de companie sau despre copii, încât, după o cursă mai lungă, îţi pare rău că trebuie să ieşi din maşină şi să pui punct, astfel, conversaţiei.
Dar sunt şi taximetrişti taciturni, de la care nu auzi alte cuvinte în afară de salut şi de preţul cursei, la final. Mie îmi plac şi aceştia, pentru că eu însămi, atunci când merg cu maşina, am obiceiul să privesc peisajul şi să mă cufund în gânduri.
Îi admir pe taximetrişti atunci când maşina lor e curată, când sunt politicoşi şi când conduc bine. Când suportă traficul infernal al orelor de vârf fără să înjure, fără să încerce să fenteze, să ajungă neapărat în faţă, cu scuza că au un client pe care trebuie să-l mulţumească. Îi admir pe taximetrişti atunci când au bun-simţ şi când îşi fac bine meseria. La urma urmei, admir pe oricine are aceste două calităţi, indiferent de profesie.
“La mulţi ani!” taximetriştilor, şi drumuri bune!
marți, 9 ianuarie 2018
Cum alegi o bicicletă în 3 paşi simpli
“Acest ghid de achiziționare este dedicat începătorilor, care nu sunt siguri de unde să pornească atunci când doresc să treacă la o bicicletă de calitate sau doresc să-și achiziționeze una nouă…”
Întregul articol, aici: https://www.freerider.ro/mag/cum-alegi-o-bicicleta-in-3-pasi-simpli-85026.html
1.Scopul
Mulți își doresc o bicicletă multifuncțională, care să fie eficientă atât în oraș cât și la munte. Din păcate, ca în orice alt domeniu, bun la toate este un termen ipotetic, căci în viața reala balanța avantajelor va fi întotdeauna trasă în jos de cea a dezavantajelor atunci când vine vorba despre un anume tip de activitate.Așadar, trebuie să-ți pui întrebarea în felul următor: unde voi pedala mai des, la munte, prin păduri sau în oraș? Ce fel de trasee voi alege, unele mai dificile cu urcări și coborâri abrupte sau drumuri de pădure deniveltae?
Important pentru o bicicleta de munte:
-alege o bicicletă cu cadru din aluminiu, cele ieftine cu cadru din oțel (în general găsite în supermarket-uri) sunt doar o risipă de bani, timp și nervi (în momentul când ajungi cu ele la reparat).-furcă cu amortizor funcțională (atunci când o cumperi, lasă-te pe ea și vezi dacă se comprimă și revine corespunzător), cu o cursă de minim 100mm. Bicicletele de până-n 2.000 de lei, nu au furci care să ofere performanțele așteptate, nici măcar pe cele minime, deci trebuie acceptate ca atare.
-alegerea după numărul de foi și de pinioane:
Dacă bicicleta are 8 pinioane, nu este tocmai potrivită pentru munte.
Dacă bicicleta are 9 pinioane, alege un angrenaj cu 3 foi.
Dacă bicicleta are 10 pinioane, alege un angrenaj cu 2 sau 3 foi.
Dacă bicicleta are 11 pinioane, alege un angrenaj cu 2 foi.
Dacă bicicleta are 12 pinioane, atunci aceasta va fi disponibilă cu o singură foaie, standard.
-frânele hidraulice pe disc: oferă o putere mai mare de frânare decât cele mecanice pe disc sau V-Brake-urile, transformându-le astfel în alegerea firească.
-full-suspension: dacă dorești o bicicletă care să fie dotată și cu amortizor pe spate, asigură-te că acesta funcționează cu cartuș de aer și nu cu arc. De regulă, bicicletele ieftine cu arc pe spate sunt puțin performante și foarte grele, făcând astfel achiziționarea unui hardtail mai logică.
-cu cât bicicleta este mai ușoară, cu atât îți va fi mai simplu să o folosești, indiferent dacă este vorba despre urcări, coborâri sau trasee virajate.
Important pentru o bicicleta de oras:
-cadrul poate fi din oțel sau aluminiu.-poate avea un sistem de transmisie cu 2 sau 3 foi dar și unul single-speed (cu o foaie și un pinion – dar care te limitează în anumite situații).
-frânele pot fi de orice tip.
-greutatea nu este atât de importantă în cazul acestor biciclete, decât dacă trebuie să le cari la un etaj superior, pe scări.
2.Bugetul
Este cel care face diferența la capitolul performanțe, durabilitate și greutate. Ca în orice alt domeniu, cu cât o bicicletă este mai scumpă, cu atât are mai multe de oferit. Atenție însă, există producători de talie medie care oferă echipări similare pe bicicletele lor la prețuri mai rezonabile decât prodcătorii premium. Cel mai simplu este să compari înainte de achiziționare specificațiile bicicletei (sau să ne pui o întrebare pe forum), pentru a vedea care-i diferența de preț pentru o echipare similară. Dacă finisajele superioare și brand-ul constituie o prioritate pentru tine, atunci și mărcile de renume sunt de luat în calcul.3.Dimensiunea
Este poate cea mai importantă caracteristică, deoarece va influența modul în care stai pe bicicletă. O bicicletă aleasă în dimensiunea corectă înseamnă ușurință la pedalat, dureri de spate inexistente (sau mult diminuate) pe distanțe lungi, control mai bun al direcției.De unde cumpăr?
Este bine să eviți bicicletele din magazine care nu par specializate ci vând alături de biciclete, obiecte electrocasnice sau periuțe de dinți. De asemenea, este bine să eviți țepele care se mai dau în târguri uitându-te atent la bicicletă sau chiar pe site-uri gen OLX.ro (unde apar biciclete sub brand-uri mari, dar care-s doar niște biciclete cu stickere aplicate pe cadru). Eventual, poți lua pe cineva care se pricepe cu tine ca să înlături orice risc.Recomandate sunt magazinele serioase de biciclete, cele specializate doar în vânzarea de biciclete, care pot oferi și consiliere la achiziționare. Desigur, nu toate au personal foarte bine instruit și pregătit, însă te poți interesa în cercul de prieteni pentru eventuale recomandări. Atitudinea unui vânzător de tipul “eu le știu pe toate, iar tu ești un nimeni” este din păcate o realitate în unele magazine românești, de aceea este bine să-ți îndrepți atenția către un vânzător care te tratează într-adevăr cu respect. Nu-ți pierde timpul cu astfel de personaje, în general poți să le ghicești atitudinea încă din momentul în care deschid gura pentru a te întreba ce dorești.
De asemenea, nu cumpăra biciclete furate. Aceastea nu au acte de proveniență, pot fi furate chiar din România, iar la un moment dat să te trezești obligat de a înapoia bicicleta proprietarului. De asemenea, acestea nu prezintă niciun fel de garanție pentru funcționalitate. Dacă te decizi să cumperi o bicicletă second hand, ar fi bine dacă ai obține și un act al bicicletei (garanție, factură, etc.).
vineri, 5 ianuarie 2018
Nu poti fi un taximetrist bun daca nu ai vazut "Taxi Driver"
Dacă aş putea, aş condiţiona eliberarea autorizaţiei de taxi de vizionarea filmului clasic „Taxi Driver”. Nu pentru că toţi taximetriştii seamănă cu Robert de Niro şi nici măcar pentru că ar fi toţi nişte inadaptaţi, ci pentru că filmul e o capodoperă. În plus, el poate fi urmărit online pe YouTube, e drept, fără traducere în română (https://www.youtube.com/watch?v=f3FfYmi6COU )
Robert de Niro e unul dintre actorii mei preferaţi. Nu doar că e un actor mare, cu două Oscaruri la activ şi care a jucat în filme imposibil de ignorat, dar şi pentru că are un farmec numai al lui, un stil inconfundabil de a juca şi de a-şi rosti replicile. Iar într-un clasament întocmit de WatchMojo.com, care a adunat laolaltă cele mai bune scene în care a jucat Robert de Niro, cea din „Taxi Driver”, în care personajul Travis Bickle se uită în oglidă şi întreabă repetitiv “You talkin’ to me?!” (https://www.youtube.com/watch?v=-QWL-FwX4t4 ) este cotată drept cea mai bună din top 10 (https://www.youtube.com/watch?v=jw_d63R4orY ).
Travis Bickle este un tânăr din New York, în anii ’70, suferind de insomnie şi care îşi ia un job ca taximetrist. Această slujbă de noapte într-un oraş mare şi pestriţ îl face să cunoască aspectele necurate, sordide ale vieţii. În acelaşi timp, se îndrăgosteşte de Betsy (Cybill Shepherd), însă nu reuşeşte să se apropie de ea, pentru că tânăra îl respinge. Travis începe, astfel, să simtă că nu se mai poate adapta lumii în care trăieşte şi are gânduri violente. Ele îi sunt accentuate când o cunoaşte pe Iris (Jodie Foster), o fată naivă, care a fugit de acasă pentru a se prostitua de dragul peştelui ei, Matthew „Sport” Higgins (Harvey Keitel).
Regizorul Martin Scorsese, cu care Robert de Niro a colaborat mult de-a lungul carierei, nu se fereşte de scenele violente. Memorabil este şi momentul în care, după ce a împuşcat mai mulţi bărbaţi, Travis, rănit şi trântit pe canapea, fără să mai aibă gloanţe în pistol, dă ochii cu poliţistul şi, cu degetul îndreptat spre tâmplă, mimează că se sinucide, în timp ce de pe mână îi picură sângele. Zâmbetul lui stins din acea clipă nu poate fi imitat de nimeni.
Filmul trebuie văzut şi pentru a face o comparaţie. Toţi actorii pe care i-am enumerat erau, în 1976, când s-a filmat “Taxi Driver”, foarte tineri. Între timp, au ajuns nume de referinţă la Hollywood. E interesant de observat cum jucau la vârsta aceea fragedă şi, de ce nu, cum li s-a schimbat în timp înfăţişarea.
De aceea vă spun: dacă vreţi să fiţi taximetrişti buni, neapărat să vedeţi “Taxi Driver”. E un film de neratat.
Robert de Niro e unul dintre actorii mei preferaţi. Nu doar că e un actor mare, cu două Oscaruri la activ şi care a jucat în filme imposibil de ignorat, dar şi pentru că are un farmec numai al lui, un stil inconfundabil de a juca şi de a-şi rosti replicile. Iar într-un clasament întocmit de WatchMojo.com, care a adunat laolaltă cele mai bune scene în care a jucat Robert de Niro, cea din „Taxi Driver”, în care personajul Travis Bickle se uită în oglidă şi întreabă repetitiv “You talkin’ to me?!” (https://www.youtube.com/watch?v=-QWL-FwX4t4 ) este cotată drept cea mai bună din top 10 (https://www.youtube.com/watch?v=jw_d63R4orY ).
Travis Bickle este un tânăr din New York, în anii ’70, suferind de insomnie şi care îşi ia un job ca taximetrist. Această slujbă de noapte într-un oraş mare şi pestriţ îl face să cunoască aspectele necurate, sordide ale vieţii. În acelaşi timp, se îndrăgosteşte de Betsy (Cybill Shepherd), însă nu reuşeşte să se apropie de ea, pentru că tânăra îl respinge. Travis începe, astfel, să simtă că nu se mai poate adapta lumii în care trăieşte şi are gânduri violente. Ele îi sunt accentuate când o cunoaşte pe Iris (Jodie Foster), o fată naivă, care a fugit de acasă pentru a se prostitua de dragul peştelui ei, Matthew „Sport” Higgins (Harvey Keitel).
Regizorul Martin Scorsese, cu care Robert de Niro a colaborat mult de-a lungul carierei, nu se fereşte de scenele violente. Memorabil este şi momentul în care, după ce a împuşcat mai mulţi bărbaţi, Travis, rănit şi trântit pe canapea, fără să mai aibă gloanţe în pistol, dă ochii cu poliţistul şi, cu degetul îndreptat spre tâmplă, mimează că se sinucide, în timp ce de pe mână îi picură sângele. Zâmbetul lui stins din acea clipă nu poate fi imitat de nimeni.
Filmul trebuie văzut şi pentru a face o comparaţie. Toţi actorii pe care i-am enumerat erau, în 1976, când s-a filmat “Taxi Driver”, foarte tineri. Între timp, au ajuns nume de referinţă la Hollywood. E interesant de observat cum jucau la vârsta aceea fragedă şi, de ce nu, cum li s-a schimbat în timp înfăţişarea.
De aceea vă spun: dacă vreţi să fiţi taximetrişti buni, neapărat să vedeţi “Taxi Driver”. E un film de neratat.
miercuri, 3 ianuarie 2018
Taximetristii care umfla preturile - fara aparat de marcat, de 10 ori mai mult
Cum era de aşteptat, după petrecerea de Revelion cei care au sperat să ajungă mai repede acasă au trecut prin coşmarul negocierilor cu taximetriştii.
Pentru o cursă de câţiva kilometri, mai toţi au cerut de la 50 de lei în sus, iar aparatul a fost doar un moft al clientului. Cum nu a avut cine să îi controleze, şoferii au făcut zi-noapte doar ce au vrut.Orice discuţie cu taximetriştii în noaptea de Revelion a sunat ca o negociere. Tarifele au fost arbitrare, iar cei mai mulţi şoferi nu s-au atins de aparat de parcă ar purta ghinion.
Client: De Revelion nu se merge cu aparat?
Taximetrist: Exactly.
Client: Păi şi cât îmi luaţi până în Dristor?
Taximetrist: În Dristor, 30 de lei.
Client: E o cursă de 10 lei.
Taximetrist: Ştiu, drăguţa mea, dar e Revelionul. Voi aţi stat, aţi băut, aţi mâncat, v-aţi distrat, aţi dat din... burici şi noi nu am stat cu familiile noastre, noi am stat pe taxi să facem un ban. Pentru aia am ieşit. Şi dacă eu îţi pun ţie aparatul în ziua de Revelion, în seara de Revelion, aş fi cel mai prost.
Client: Păi şi vreţi să faceţi bani ilegal sau cum?
Taximetrist: Da, ilegal.
Din Centrul Istoric al Capitalei şi până la Dristor, aparatul ar fi arătat în mod normal în jur de 10 lei.
De Anul Nou însă:Taximetrist: 50 de lei face.
Client: Dar e cursa de 10, 15 lei maxim.
Taximetrist: Bine, îmi daţi 40 de lei.
Client: 40, tot e cam mult. Nu ştiu, de ce nu puneţi ceasul?
Taximetrist: Este noaptea de Revelion, domnişoară.
Din Centrul Istoric până în Militari:
Taximetrist: 40 de lei.
Client: Şi nu puneţi ceasul?
Taximetrist: Azi e liber.
Client: De ce?
Taximetrist: Nu ştiu ce are. Nu mai merge.
Client: În Militari?
Taximetrist: 50 de lei.
Client: Costa maximum 20.
Taximetrist: Eu nu vreau.
Orice discuţie despre legalitate a fost trecută la categoria mofturi ale clienţilor, iar taximetriştii s-au declarat insultaţi.
Taximetrist: E Revelionul. Şi azi faceţi figuri?Client: Noi facem figuri?
Taximetrist: Şi astăzi să mergem pe aparat?
Client: Aşa se face, mergem pe aparat. Nu aşa e regulă? Scrie undeva că în noaptea de Revelion nu se pune aparatul pentru că se plăteşte mai scump?
Taximetrist: Da, scrie.
Client: Unde?
Taximetrist: Sună la dispecerat să vezi dacă poate să-mi facă ceva.
Şoferul are dreptate, Capitala a fost noaptea de Revelion un sat fără câini. Nimeni nu i-a pedepsit pentru că au refuzat clienţii.
Culmea, chiar înainte de Anul Nou, Primăria Capitalei a publicat un regulament care prevede amenzi de până la 500 de lei pentru astfel de incidente. Ce-i drept, pentru cei de la Uber sau Taxify care nu au licenţă, amenda este de până la 50 de mii de lei. Şi pentru şoferii care folosesc aplicaţii de comandă taxi, penalizarea este uriaşă.Regulamentul este în dezbatere publică până pe 3 ianuarie.
marți, 2 ianuarie 2018
Scandal cu taximetristi: Supărat că șoferul nu ar fi vrut să oprească să-l ia, deşi nu avea nicio comandă
Nu au lipsit nici scandalurile după petrecerile de Revelion.
În Bucureşti, imediat după miezul nopţii, un client a sărit în faţa unui taxi, supărat că şoferul nu ar fi vrut să oprească să îl ia. Taximetristul şi-a pierdut rapid răbdarea şi l-a purtat pe bărbat câţiva metri pe capotă.
Clientul ar fi sărit pur şi simplu în faţa maşinii, care circula pe Şoseaua Grozăveşti, spun martorii.
Taximetristul l-a ocolit iniţial şi a încetinit. Clientul l-a urmărit, a lovit geamul maşinii cu pumnul şi s-a lipit apoi de capotă, nervos că taximetristul nu voia să îl ducă în zona centrală a Capitalei, arată Digi24.
- Nu vrea să mă ducă! E pe verde!
- Am comandă!
- Nu are nicio comandă şi vrea să ia 500 de mii de lei pe comandă.
- Eu am oprit pe mijlocul străzii, m-a luat pe maşină şi m-a dus câteva sute de metri!
- Mi s-a urcat pe botul maşinii, ia uitaţi-vă!
- Du-te măi, băiatule, la psihiatrie!
- Nu mă atinge! Între timp, scandalului s-au alăturat şi alţi taximetrişti. Iar clientul nu se dă dus din faţa maşinii, aşa că este plimbat în continuare pe capotă.
- Lasă-l mă nene să se ducă la comandă.
- Mă ameninţi?
-Nu te ameninţă nimeni!
- O să stau în faţa maşinii până să mă calce, sau o să mă ducă până unde am treabă!
Cei doi erau la un pas să se ia la bătaie, după ce clientul a sunat la dispecerat să se plângă şi le-a spus dispecerilor că nu este violent.
„Cum nu eşti violent? Ai dat cu pumnii în maşină! Cum nu eşti violent, cum nu eşti violent, mă!”
Spiritele s-au calmat abia când a ajuns poliţia.
Discutie poliţist - client supărat:
- Dumneavoastră de ce v-aţi aruncat în faţa maşinii?
- Nu m-am aruncat! M-am pus! Uite aşa!
- Păi de ce în faţa maşinii?
- Pentru că era verde şi el nu voia să oprească!
Atât taximetristul, cât şi clientul nervos au fost duşi la Secţia 22 pentru a da declaraţii.
Clientul ar fi sărit pur şi simplu în faţa maşinii, care circula pe Şoseaua Grozăveşti, spun martorii.
Taximetristul l-a ocolit iniţial şi a încetinit. Clientul l-a urmărit, a lovit geamul maşinii cu pumnul şi s-a lipit apoi de capotă, nervos că taximetristul nu voia să îl ducă în zona centrală a Capitalei, arată Digi24.
- Nu vrea să mă ducă! E pe verde!
- Am comandă!
- Nu are nicio comandă şi vrea să ia 500 de mii de lei pe comandă.
- Eu am oprit pe mijlocul străzii, m-a luat pe maşină şi m-a dus câteva sute de metri!
- Mi s-a urcat pe botul maşinii, ia uitaţi-vă!
- Du-te măi, băiatule, la psihiatrie!
- Nu mă atinge! Între timp, scandalului s-au alăturat şi alţi taximetrişti. Iar clientul nu se dă dus din faţa maşinii, aşa că este plimbat în continuare pe capotă.
- Lasă-l mă nene să se ducă la comandă.
- Mă ameninţi?
-Nu te ameninţă nimeni!
- O să stau în faţa maşinii până să mă calce, sau o să mă ducă până unde am treabă!
Cei doi erau la un pas să se ia la bătaie, după ce clientul a sunat la dispecerat să se plângă şi le-a spus dispecerilor că nu este violent.
„Cum nu eşti violent? Ai dat cu pumnii în maşină! Cum nu eşti violent, cum nu eşti violent, mă!”
Spiritele s-au calmat abia când a ajuns poliţia.
Discutie poliţist - client supărat:
- Dumneavoastră de ce v-aţi aruncat în faţa maşinii?
- Nu m-am aruncat! M-am pus! Uite aşa!
- Păi de ce în faţa maşinii?
- Pentru că era verde şi el nu voia să oprească!
Atât taximetristul, cât şi clientul nervos au fost duşi la Secţia 22 pentru a da declaraţii.
luni, 1 ianuarie 2018
Mersul cu taxiul e o loterie
Primul lucru pe care îl fac când mă urc într-un taxi este
să adulmec. Aerul din interiorul maşinii spune multe despre “administratorul”
ei.
Cel
mai mult mă tem de aerul acela stătut, cu un vag miros de transpiraţie şi cu o
aromă inconfundabilă de jeg, de piele unsuroasă peste care săpunul nu a mai
trecut de multă vreme. L-am întâlnit de câteva ori. În astfel de maşini nu ştii
cum să intri, astfel încât să te atingi cât mai puţin de banchetă, căci nu se
ştie ce germeni periculoşi zac pe tapiţerie.
Nu
mai puţin groază îmi e de maşinile care miros excesiv a parfum. Recunosc că am
o imaginaţie bogată, dar adevărul este că întotdeauna mă gândesc că parfumul
acela ascunde ceva, poate izul cadavrului ascuns în portbagaj. Cadavrul clientului dinaintea mea, pe care criminalul deghizat în taximetrist tocmai vrea să îl
ascundă în pădure.
Din
ce în ce mai rare azi sunt maşinile care miros a tutun. Frica de lege îi face
pe taximetriştii cei mai înrăiţi să fumeze afară, iar în interiorul maşinii
pătrunde cel mult un firicel de fum, care îi dă clasă, un aer clasic de
Humphrey Bogart, actorul care îi dădea fluturi în stomac bunicii.
Dar
cel mai mult îmi place să mă urc într-un taximetru care are la volan o femeie.
Nu mă pricep la şofat, nu ştiu cum conduc femeile, dar nu cred că femeile sunt,
prin definiţie, conducători auto lipsiţi de talent. Ştiu că există studii care
spun că şoferiţele ar fi mult mai prudente decât bărbaţii şi că provoacă mai
puţine accidente. Iar ăsta e un lucru bun, nu? Oricum, maşinile femeilor sunt o
plăcere. Mereu curate, dichisite, mirosind discret a parfum, fără urme de praf,
fără tot soiul de nimicuri îngrămădite peste tot – primitoare şi aerisite.
În
plus, când o femeie e la volan, te simţi mai în siguranţă. Măcar, dacă eşti
femeie, nu rişti să simţi cum privirile şoferului, în loc să fie atente la
drum, se plimbă peste picioarele tale. Iar dacă eşti bărbat, e improbabil ca
taximetrista să sară pe tine. (Eu, cel puţin, nu am auzit de astfel de cazuri).
Când conduce o femeie, ai impresia că însăşi mama ta e la volan şi are grijă de
tine. În acele momente, faptul că trebuie să plăteşti cursa nici nu mai
contează.
Desigur,
sunt multe alte lucruri care fac din mersul cu taxiul o loterie. Poţi să
nimereşti peste un şofer care adoră jucăriile din pluş, şi după o cursă nu
foarte lungă să ai tendinţa să îţi bălăngăni şi tu capul înainte şi înapoi,
precum căţeii fixaţi pe bord. Sau să dai peste un taximetrist excesiv de
credincios, de oglinda căruia atârnă o colecţie întreagă de cruciuliţe, iconiţe
şi mătănii. Sau, din contră, să-ţi iasă în cale unul foarte slobod la gură,
care înjură creativ la fiecare greşeală pe care o remarcă în comportamentul
celorlalţi şoferi de pe stradă.
Un
lucru pot să spun sigur: mersul cu taxiul nu e niciodată plictisitor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)