duminică, 26 noiembrie 2017

Dă muzica mai tare! Taximetriști la Cluj cu bune și cu rele. Și protestele.

Nu știm care este opinia oamenilor în general cu privire la taximetriști și la războiul lor cu UBER dar recent am văzut opinia unui taximetrist din Cluj cu privire la protestele firmelor de taxi, asociațiilor ale transportatorilor in regim taxi și trebuie să discutăm un pic despre asta.

Pe pagina Povestiri din taxi a fost postat următorul mesaj: Zilele astea, in Cluj și București, taximetriștii protestează împotriva celor care fac transport, ilegal, de persoane (Uber și taxify), până aici toate bune și corecte. De lăudat inițiativa celor de la GoodCab, e clar că acolo există un grup foarte omogen, care gândesc și acționează la fel, de altfel patronul (sau mai corect acționarul majoritar) al acestei companii de taxi, e singurul care participă la aceste proteste și se implică în toate acțiunile care vizează interesele taximetriștilor, felicitări Gabi. Restul stau relaxați in birouri, fără să miște un deget, și nu doar ei. Nu am văzut niciun operator, care are mai multe mașini, să se implice, să participe, pentru ca, hai sa fim realiști, e interesul lor, nu al șoferilor, ei trebuie să își apere afacerea, nu șoferul, toți stau și se scobesc, la premolari, cu scobitoarea, și așteaptă, scarpinandu-se pe burta, să le vina chiria pe mașina.

Asta e singura preocupare, a marilor operatori, aia cu zeci de mașini, am mai spus asta și o repet, niște fripturiști. Cei de la GoodCab sunt in altă lume, acolo totul e organizat și toți sunt la fel, fără excepție, cu regret o spun, sunt singurii care chiar apară interesele taximetriei. Nu am auzit niciun mare operator să spună șoferilor "mai băieți, azi nu plătiți chirie, dar mergeți la protest" nu tata, dă-i in pula mea de prosti, să lucreze și să aducă chiria, să facă je curul mare, dă-i in pula mea, pe fraierii aia care protestează, că dacă le reușește oricum profit și eu de munca lor, chiar daca nu am făcut nimic. Asta e mentalitatea marelui patron, in taximetrie, de asta a ajuns, atât de jos, taximetria.

Oamenii aia, care zilele astea se opresc din lucru, pentru a-și cere drepturile și respectarea legii, sunt aceeași de ani de zile, mereu aceeași, ei s-au luptat pt tarif, pt standuri, etc. Eu nu ii judec, pt că și-au făcut dispecerat, era normal să fie așa, ei văd altfel taximetria, personal mă regăsesc, total, in conceptul lor și îi stimez foarte mult. Vocea taximetriștilor, o să se facă auzită, doar când marii operatori si patronii dispeceratelor, o să lase aroganta la o parte și o să iasă in strada, alaturi de șoferi.

Nu vreau sa minimalizez meritele, taximetriștilor de la toate firmele, care participă la proteste, va respect maxim, dar o spun cu toată responsabilitatea, respect maxim GoodCab. Drumuri bune.

Hai să recapitulăm ceva: Cea mai mare firmă de rezervări hoteliere din lume, nu are nicio proprietate. Airbnb. Cel mai mare comerciant din lume, nu are nici un depozit și nici un produs. Alibaba. Cea mai mare firma de taxi din lume nu are niciun taxi. UBER. Cea mai populara firma de comunicare media din lume nu produce știri. Facebook. Lucrurile se schimbă iar noi trebuie să ne adaptăm. Cred că protestele în domeniul economic sunt de domeniul trecutului cu atât mai mult cu cât a protesta împotriva inovației este o greșeală principială. Dacă taximetriștii vor să-și unească forțele împotriva UBER sau taxify ar trebui să o facă prin creșterea standardelor și a serviciilor. Nici măcar minimum necesar din cerințele clineților nu sunt satisfăcute de taximetrele tradiționale: plata cu cardul, evaluarea șoferilor online, transparența și seriozitate.

Tocmai pe Facebook a venit și exemplul concret de nesimțire și inconștiență a unor șoferi de taxi ce nu pot fi identificați și sancționați de clienți, așa cum o poți face pe UBER: Dan a povestit că mergea cu un taxi în Cluj și se auzea un ticăit. L-a întrebat pe taximetrist ce se aude iar răspunsul a fost demențial: A ! Nimic domnu…Am o problemă la rezervorul de gaz… Dar dacă vă deranjează dau muzica mai tare!

În concluzie, va mai trebui să treacă mult timp până când protestele vor fi soluția ultimă pentru taximetriști. Sunt prea puțini cei care fac cu pasiune și corectitudine, meseria asta, cei care se simt acasă, doar la volan. Timpul să arătați că solidaritatea din breasla asta(de taximetrist) nu e doar o amintire, din trecutul îndepărtat se referă la lupta voastră să scoateți dintre voi toate persoanele care vă denigrează prin acțiunile lor și prin modul în care se raportează la viața de taximetrist.

joi, 23 noiembrie 2017

De ce îmi place să merg cu taxiul


          Aleg mereu taxiul când am de străbătut distanţe mai lungi sau când sunt foarte grăbită. Recunosc, nu e o soluţie economică. Ar şi şi mai ieftin, şi mai ecologic să folosesc mijloacele de transport în comun. Dacă aş şti care sunt liniile de autobuz şi unde sunt staţiile. Şi dacă nu m-aş teme de aglomeraţie şi de mirosurile ciudate. Sau de lipsa de civilizaţie a unora. Şi dacă nu mi-ar fi urât să aştept în staţie. Cam mulţi de „dacă”! :)


          Paradoxal, ceea ce mă atrage cel mai mult la taxiuri nu e nici viteza, nici confortul, ci însuşi taximetristul. Fie el bărbat sau femeie. Să mergi cu taxiul e o modalitate rapidă de a-ţi face o idee despre cât de diferiţi sunt oamenii. Am întâlnit taximetrişti taciturni şi taximetrişti care păreau că de abia aşteaptă să aibă cu cine vorbi, deschizându-şi în mod neaşteptat sufletul şi povestindu-ţi detalii din viaţa lor: probleme de sănătate, explicaţii despre cum s-au apucat de taximetrie, aventuri amoroase şi aşa mai departe. Taximetrişi excesiv de amabili şi taximetrişti mult prea preocupaţi de curăţenia propriului autoturism. Taximetrişti grijulii şi taximetrişti îngrijoraţi. Taximetrişti îndrăgostiţi de pisici şi taximetrişti care iubesc câinii. Sau taximetrişti care nu concep să transporte în maşina lor minunată vreun animal, fie el şi în cuşcă.



         Îmi plac poveştile taximetriştilor. Prin natura meseriei lor, zi şi noapte, şoferii de taxi au ocazia să întâlnească o mulţime de oameni, unii mai ciudaţi decât alţii. Taximetriştii le culeg poveştile, le adaugă o notă personală şi le dau mai departe. Unele sunt triste, altele sunt amuzante, iar altele sunt chiar violente, întunecate. Dar pentru o persoană pasionată de poveşti nimic nu este mai interesant. Poveştile taximetriştilor sunt pline de viaţă, sunt rupte din realitate, chiar dacă uneori îţi vine greu să crezi că nu sunt ficţiuni.


          De curând am luat taxiul în Cluj. Voiam să ajung la un concert. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 45 de ani, era extrem de vorbăreţ şi prietenos. Fără nicio introducere, a început să-mi povestească păţanii din experienţa lui de taximetrist. Toate erau recente şi toate erau cam în aceeaşi notă: o domnişoară care l-a pocnit peste gură cu poşeta-plic, pentru că, întâmplător, taximetristul semăna cu fostul ei iubit; o doamnă pe la 65 de ani care i-a făcut, explicit, avansuri; o domnişoară foarte frumoasă care a vrut să-i arate operaţia prin care se transformase din bărbat în femeie.  Cu siguranţă, viaţa de taximetrist nu e plictisitoare! Taximetristul respectiv mi-a povestit şi alte păţanii, mai puţin amuzante, legate de experienţa sa ca viitor infirmier. Pregătirea sa specială i-a dat puterea de a salva vieţile unor clienţi confruntaţi cu probleme de sănătate.


          Şi, în timp ce îl ascultam, m-am gândit încă o dată cât de pestriţă este lumea aceasta a taximetriştilor, cum găseşti printre ei oameni de toate felurile, de la persoane cu studii superioare la cei fără multă şcoală, de la oameni disperaţi să găsească o modalitate de a câştiga pâinea familiei la boemi hotărâţi să lucreze în mod independent. Şi totul mi s-a părut fascinant.


          Atunci mi-a trecut prin minte că a călători cu taxiul e adesea o experienţă similară cu cititul unei cărţi. Doar că, în loc să răsfoieşti pagini, citeşti oameni.

miercuri, 22 noiembrie 2017

Cum arată taxiurile de pe mapamond


            „Nu toate taxiurile din lume sunt galbene; în Azerbaidjan, de exemplu, acestea au o nuanţă de violet. În plus, mărcile diferă de la ţară la ţară, uneori chiar de la oraş la oraş.”










luni, 20 noiembrie 2017

Investiţie gigant: Uber acceptă oferta de 10 miliarde de dolari din partea grupului de investitori conduşi de SoftBank

Uber a acceptat să primească o investiţie din partea conglomeratului japonez de hi-tech SoftBank, la sfârşitul unor negocieri care au durat mai multe luni.

Tranzacţia ar trebui să ajute gigantul de car-sharing după un an tumultos în care CEO-ul Travis Kalanick a demisionat în iunie în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, discriminare de gen şi mediu dăunător de muncă, potrivit Quartz.

Potrivit Bloomberg, SoftBank, împreună cu Dragoneer Investment Group şi General Atlantic, va investi în mod direct 1 miliard de dolari în compania Uber care valorează 70 de miliarde de dolari. În plus, SoftBank va cumpăra acţiuni de 9 miliarde de dolari de la actualii acţionari ai Uber.

„Credem că această înţelegere este un vot puternic de încredere în ceea ce priveşte potenţialul Uber pe termen lung”, a declarat companai de car-sharing. „Ne va ajuta să alimentăm investiţiile noastre în cercetare în domeniul tech şi ne va ajuta să ne continuăm expansiunea peste hotare, în timp ce ne întărim structura”.

Deal-ul ar putea încă să pice, sesizează New York Times. SoftBank urmează să stabilească un preţ la care intenţionează să cumpere acţiuni de la investitori şi angajaţi care sunt în acest moment acţionari.

Angajaţii care s-au alăturat Uber încă din primele lui şi care deţin acţiuni, ar putea deveni milionari dacă le-ar vinde. Dar dacă după transferul de acţiuni şi după investiţia directă, SoftBank nu va deţine cel puţin 14% din companie, ar putea renunţa la tranzacţie.

Tranzacţia ar putea mări şansele pentru o fuziune între Uber şi Grab, rivalul lor din sud-estul Asiei, încât SoftBank ar deţine acţiuni în ambele companii.

duminică, 19 noiembrie 2017

Tesla a dezvăluit primul camion electic. Cum arată şi ce caracteristici are

Elon Musk a dezvăluit primul camion electric produs vreodată de către Tesla în cadrul unui eveniment care a avut loc joi în Los Angeles, relatează BBC.

În stilul său caracteristic, şeful Tesla a oferit încă de săptămâna trecută tot felul de indicii pe Twitter privind noile surprize ale companiei. Miercuri, acesta spunea despre noua dezvăluire că „se poate transforma într-un robot, se poate lupta cu extratereştrii şi poate face un latte al naibii de bun”.

Musk nu a dezvăluit preţul camionului, dar a precizat că costul pe kilometru al acestuia va fi cu 20% mai ieftin decât cel al camioanelor diesel. În ce privesc performanţele, CEO-ul a subliniat că vehiculul va putea străbate 800 de kilometri la deal cu încărcătură plină şi că poate atinge 100 de kilometri pe oră în cinci secunde, făcându-l mai rapid decât orice camion desel de pe piaţă.

Cât despre siguranţă, şoferii vor avea un parbriz „rezistent şi la o explozie termonucleară”, un autopilot avansat, tehnologie de menţinere pe banda de deplasare şi un design care va face „imposibilă” bruscarea uşilor pentru a le deschide.
Pentru a le putea încărca Tesla plănuieşte să construiască o reţea de „megaîncărcătoare” (n.red.: diferit faţă de „superîncărcătoarele” folosite de alte maşini Tesla) care vor putea alimenta un drum de 650 de kilometri în 30 de minute.

În timpul prezentării Musk a subliniat că ar fi o „sinucidere economică” dacă se vor folosi în continuare camioanele diesel, argumentând că versiunile Tesla, dacă ar fi conduse într-un convoi, ar fi mai ieftine decât un transport de mărfuri pe cale ferată.

În ce priveşte producţia, şeful Tesla a declarat că camionul va intra în producţie în 2019.

Competiţia din piaţa autovehiculelor electrice devine din ce în ce mai acerbă după ce în septembrie un alt competitor, Daimler AG, a anunţat că vrea să intre pe piaţă, printre modelele plănuite numărându-se şi un camion. Totodată, şi alte companii precum Volkswagen, Cummins sau Nikola au anunţat şi ele că lucrează să producă un camion electric.

Statistici colorate despre taxiurile din Baia Mare. Modele, culori, vechime.

Am mers direct la sursa, pe site-ul primariei Baia Mare de unde am luat lista tuturor autorizatiilor de taxi din municipiu. 648 de masini, prezentate in detaliu. Informatiile generale le puteti vedea si dumneavoastra la aceasta adresa: taxi primaria Baia Mare

In Maramures, cele mai multe masini autorizate pentru transport public in regim taxi sunt Dacia Logan, aproape 300 de autohevihule.

Ford focus si Renault Megane completeaza topul masinilor cu 46, respectiv 37 unitati.
Alaturat gasiti un grafic detaliat cu toate taxiurile din Baia Mare si ponderea lor in total.
modele autovehicule taxi baia mare

In ceea ce priveste modele care nu sunt prea des intalnite in traficul baimarean ca taxi se regasesc Chevrolet Lacetti, Daewoo Cielo, Fiat Palio, Fiat Stilo, Mercedes Benz B180, Renault Fluence, Seat Cordoba, Seat Leon, Seat Toledo, Toyota Auris, Toyota Avensis, Toyota Corolla, Toyota Prius, Toyota Yaris, Volkswagen Polo, Volvo S40. Modele care circula in pereche, cate doua unitati din fiecare, sunt: Fiat Linea, Fiat Punto, Mercedes C200, Mercedes E200, Mitsubishi Colt, Opel Zafira, Seat Altea, Skoda Superb, Volkswagen Bora, Volkswagen Jetta, Audi A4.

Daca vorbim de culori, preferatele taximetristilor din Baia Mare sunt cea alba, care este culoarea a jumatate din masinile autorizate, si cea rosie, culoarea aleasa de peste 100 de transportatori. In top se mai afla si culoarea gri si albastru. Pe ultimele locuri, cu cele mai putine taxiuri, sunt cele vopsite in maro, negru, verde sau glaben.

Care este culoarea preferata de catre dumneavoastra? Inca nu stim daca alegerea culorii taxiurilor se face in functie de preferintele clientilor sau doar a soferilor si a firmelor care le detin dar vom intreba firmele de taxi cum au ales culoarea.

Pe de alta parte, o statistica mai ingrijoritoare poate este cu privire la vechimea taxiurilor. Masinile autorizate in Baia Mare sunt in proportie de peste 80% mai vechi de 10 ani dar imbucurator ar trebui sa fie si faptul ca doar 3 masini sunt fabricate inainte de anul 2000. Pe de alta parte, nicio masina nu este mai noua de anul 2013, an in care a fost inmatriculata masina taxi a domnului Deac Mircea, o Dacia Logan alb cu numarul MM04PYV.

Cele mai multe masini sunt fabricate in anul 2007, 146 vehicule din totalul de 647 masini taxi autorizate in Baia Mare.
Vom reveni cu noi informatii despre transportul public in regim taxi din Baia Mare, viata taximetristilor si problemele cu care se confrunta cetatenii care apeleaza la serviciile taxi.

Nu putem incheia fara sa lansam si o intrebare pentru dumneavoastra: Care este modelul preferat de masina cand vine vorba de taxi si care este culoarea pentru care ati opta ? Cat de importante sunt aceste detalii in luarea unei decizii cand calatoriti cu taxiul ?

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Uber și NASA vor să creeze primele mașini zburătoare, în următorii 2 ani

La Summit-ul Web de la Lisabona, Portugalia, care a avut loc vineri, 10 noiembrie, Jeff Holden, directorul departamentului de producție al companiei Uber, a anunțat actualizări ale proiectului Elevate. După cum sugerează și numele, Elevate este serviciul de taxi al mașinii de zbor Uber, pe care acesta l-a propus, pentru prima dată, în luna septembrie a anului trecut.

De atunci, Uber Elevate lucrează la planurile de a aduce un serviciu de taxi, care cuprinde zboruri către Dallas și Dubai. Compania adaugă Los Angeles printre orașele pe care intenționează să le salveze din traficul de coșmar.

Această veste nu este o surpriză, deoarece orașul californian a înregistrat o medie de 104 ore de blocaje numai în anul 2016, transformându-l în cel mai aglomerat oraș din lume. Jeff Holden a menționat, de asemenea, că Uber a încheiat recent un Acord de spațiu cu NASA, pentru a ajuta la transpunerea viziunii lor în realitate.

Conform acordului, Uber va dezvolta un nou sistem de control al traficului aerian, pentru taxiurile de zbor. Este necesar, însă, ca infrastructura să se dezvolte, pentru a se putea efectua operațiunile de decolare și aterizare verticale (VTOL), iar autoturismele, care ar putea fi autonome, să funcționeze fără probleme:

„NASA se concentrează foarte mult pe adoptarea și testarea presiunii asupra cadrului și asigurarea funcționării corecte. Uber încearcă să pună în funcțiune acest nou sistem de trafic aerian” a declarat Jeff Holden pentru The Verge.

Citeste stirea in intregime pe: The Woman Romania
http://thewoman.ro/uber-si-nasa-vor-sa-creeze-primele-masini-zburatoare-in-urmatorii-2-ani/

vineri, 17 noiembrie 2017

Cum se obtine o autorizatie de taxi in Baia Mare ?

Poate credeti ca totul se rezuma la multa birocratie si un loc pe lista dar nu e tocmai asa.
se pare ca primaria Baia Mare a pus la punct o serie de criterii de evaluare a masinilor in functie de care punctajul cel mai bun poate primi autorizatie.
Vechimea autovehiculului si norma de poluare sunt categoriile la care se pot obtine cele mai multe puncte. Maximum 60 la fiecare dintre ele daca masina este noua si norma de poluare este de la euro5 in sus.
Confortul si siguranta sunt si ele foarte importante, astfel daca masina ta are instalatie de climatizare cu reglare automata dubluclimatronic poti obtine maximum, adica 50 de puncte iar daca numarul elementelor de protectie, al airbag-urilor este peste 4, la fel, punctajul maxim iti aduce alte 50 de puncte.
Portbagajul cu un volum util peste 500 de litri va fi evaluat cu maximum 20 de puncte precum si numarul de ore pe care le va petrece autovehicului in activitatea de taxi trebuie limitat la 8 ore pentru a obtine punctaj maxim 20.
Alte elemente punctate in aceasta evaluare se refera la existenta unui sistem de monitorizare GPS. posibilitatea achitarii contravalorii transportului cu cardul sau existenta unui perete despartitor intre locurile de fata si cele din spate.
Punctaj maxim mai poti obtine doar daca ai dispecerat propriu la firma cu care aplici pentru autorizatia de taxi si daca vechimea firmei sau a soferului cu intreprindere individuala este de peste 10 ani de zile.
Nu prea inteleg importanta acestui punctaj dar 10 puncte poti obtine daca masina este proprietatea ta, cu 5 puncte mai mult decat daca o ai in leasing. Probabil conteaza ca fiind in leasing platesti taxele la Bucuresti sau unde o fi inregistrata firma de leasing.
Sper sa gasim in trafic si o masina care a obtinut punctaj maxim la aceasta evaluare. Daca nu o gasim, vom face o adresa catre primaria Baia Mare pentru a ne confirma ca exista sau nu o astfel de masina.

joi, 16 noiembrie 2017

Dispecerate taxi in Baia Mare

Conform informatiile primite de la Primaria Baia Mare, pe raza municipiului isi desfasoara activitatea 9 firme autorizate sa execute servicii de dispecerat taxi.
Cele mai cunoscute dispecerate sunt:
Sto Tax, Taxi Stoenica, USI Taxi, Mara Taxi, Taxi Galant, Sicomex Taxi, TAXIRO.
Din pacate, nu stim daca toate cele 7 enumerate de noi se numara in totalitate printre cele 9 autorizate in acest moment si nu stim nici lista intreaga. Voi la ce firma sunati cand chemati un taxiu? La intamplare, aveti un numar in agenda telefonului sau mergeti la statia de taxi?
Lasati-ne un comentariu cu firmele de taxi din Baia Mare pe care noi le-am omis.

marți, 14 noiembrie 2017

Cate taxiuri avem in Baia Mare

Conform Serviciului Transport Public, Guvernanta Corporativa din cadrul primariei Baia Mare, Maramures, 330 de transportatori sunt autorizati sa execute transport public in regim de taxi, dintre care 147 independenti(pfa, ii sau intreprinderi familiale) si 183 de societati comerciale care detin impreuna 440 de autorizatii taxi.

Asta ar insemna aproximativ o masina la 200 de locuitori. O fi bine? o fi rau?