luni, 18 martie 2019

Fantezie cu taxiuri

Am văzut la TV rezultatele unui sondaj de opinie ale cărui concluzii erau, foarte pe scurt, că femeile își cumpără mașinile în funcție de preț și le preferă pe cele mici, iar bărbații își aleg autoturismele în funcție de marcă. Și m-am gândit atunci oare cum își aleg femeile și bărbații taxiul, când se află în oraș și tocmai au băut un pahar.

Bărbații, cu siguranță, aleg taxiul în funcție de marcă. O mașină puternică, spațioasă, care inspiră încredere. Nimic complicat.

Cu femeile e, însă, diferit. Cel mai probabil, ele vor alege taxiul în funcție de culoare. Dacă în stație nu sunt decât taxiuri albe și gri, se vor uita la firmă. De multe ori avem o firmă de taxi preferată, sau doar una de ale cărei servicii ne-am obișnuit să ne folosim. Pe urmă, totul ar fi o loterie.
Desigur, o idee bună ar fi să se permită publicitatea pe taxiuri. Astfel, taximetriștii cu simțul afacerilor ar putea scrie pe portieră: miros de lavandă; taximetrist politicos; mașină proaspăt spălată. Cu siguranță, femeile s-ar îmbulzi să intre într-un astfel de taxi.

Acum e clar că nu toate necunoscutele ar putea fi dezvăluite într-o simplă reclamă de pe un autocolant lipit pe portieră. Căci ar fi prea multe.

Bunăoară, orice femeie ar dori să știe dacă în mașina aceea se fumează. Pentru că, de obicei, cel care fumează este taximetristul, și o cursă obișnuită e suficientă ca hainele pasagerei să se umple de miros de bodegă. Plus că țigara cere să mergi cu geamul deschis, și asta e neplăcut în unele zile de decembrie sau ianuarie. Un alt lucru pe care ar dori să îl știe femeile este dacă șoferul obișnuiește să pună frâne bruște.

Pentru că asta înseamnă că poșeta cade între scaune sau chiar că doamna își turtește buzele rujate de tetiera scaunului din față. Interesant ar fi de știut și câteva detalii despre ochii taximetristului. Mai exact, dacă acestuia îi „umblă ochii”, cum se zice în popor, adică dacă îi plac femeile mai mult decât ar fi cazul. Desigur, întotdeauna există opțiunea să te așezi pe bancheta din spate, ceea ce îți oferă mai multă siguranță și protecție. Însă de vorbele dulci e mai greu să te ferești.

Ar fi ciudat, totuși, să vezi pe stradă taxiuri inscripționate cam așa: Domn serios, respectuos; Nefumător; Frâne delicate; Mașină lună și bec; Aromă lămâie.

Ar suna, mai degrabă, ca un anunț matrimonial. În primul rând, nu l-ar crede nimeni. Se știe că anunțurile matrimoniale nu au nimic de a face cu realitatea.

Și apoi, femeilor adevărate le place suspansul. Le place riscul.

Așa că hai să rămână totul așa cum e.