miercuri, 21 februarie 2018

Oraşul din lume în care mergi cu taxiul aproape gratis. Pe ce loc este Bucureştiul în top

Cu toţii am trecut prin situaţii în care stăteam pe bancheta din spate a unui taxi şi ne-am întrebat câţi bani vom plăti pentru cursă atunci când vom ajunge la destinaţie. Acest lucru este valabil în special atunci când suntem într-o ţară străină. Potrivit unui index, am aflat care este topul oraşelor cu cele mai ieftine servicii de taxi per kilometru, iar Bucureştiul se află printre ele.

Articolul complet, aici: http://www.descopera.ro/dnews/16684030-orasul-din-lume-in-care-mergi-cu-taxiul-aproape-gratis-pe-ce-loc-este-bucurestiul-in-top

În topul celor mai scumpe tarife la taxi se numără oraşele Berlin, Tokyo şi Geneva.

1. Zurich – Elveţia – 4.41 euro
2. Geneva – Elveţia – 2.82 euro
3. Tokyo – Japonia – 2.47 euro

joi, 15 februarie 2018

Cu taxiul, de Sfântul Valentin - Ziua indragostitilor

De Valentine’s Day, m-am gândit să îi fac iubitului meu un cadou deosebit. Ideea mi-a venit când am avut cea mai recentă ceartă. Eu i-am spus că e un dobitoc, el mi-a zis că sunt proastă. Nu e prima oară când mă cataloghează astfel, şi m-am surprins uneori analizându-mi cu răceală faptele şi vorbele, în speranţa că mă voi lămuri odată definitiv cu privire la capacităţile mele intelectuale. Nesiguranţa mă supără cel mai tare.

De obicei, iubitul meu uită când e aniversarea noastră. Când îi aduc eu aminte, sărbătorim cu sex. Când îi spun că nu mai suntem la prima întâlnire şi că sexul nu îmi mai ajunge, se duce la supermarket şi îmi cumpără un set de cratiţe. Ca să-i fac lui de mâncare.

Aşa că m-am hotărât să îi arăt iubitului meu ce înseamnă un cadou frumos. Un cadou de suflet. De Sfântul Valentin, o să sun la firma de taxi şi o să comand cea mai nouă şi cea mai frumoasă maşină. Ne vom sui amândoi pe bancheta din spate, ne vom ţine de mână şi vom admira oraşul.

Iubitul meu se plânge mereu că mă port cu el ca şi cum ar fi şoferul meu personal. Du-mă la piaţă, du-mă la mall, adu-mă acasă de la coafor ş.a.m.d. Aşa că vreau să îi arăt cum e să te plimbi cu maşina fără niciun stress. El a un şofer pasional, se enervează şi înjură la fiecare depăşire neregulamentară pe care o vede în trafic, la fiecare viraj fără semnalizare, la orice depăşire nesimţită a vitezei legale. Pe când ajunge la destinaţie, e fiert. Nu cred că ar fi pentru el bucurie mai mare decât să vadă cum altcineva în locul lui se enervează şi înjură participanţii la trafic.

O să-i spun taximeristului să facă înconjurul oraşului, să ne ducă prin centru şi pe la periferie, pe la serviciul meu şi al iubitului meu, pe strada unde locuieşte mama şi unde stau socrii, pe la piaţă, pe la mall şi pe la coafor. Vom reface împreună traseele zilnice, vom retrăi, dar în mod diferit, momentele prin care am trecut amândoi, bucuriile şi certurile, mângâierile şi sudalmele, palmele peste faţă şi săruturile disperate. Vom regăsi pasiunea primelor zile şi vom clădi fundaţia relaţiei viitoare. Va fi un nou început.

Iar când taximetristul va opri în faţa blocului nostru şi pe ceas se va afişa suma de plătit, când iubitul meu va începe să ţipe ceva legat de câte lăzi de bere ar fi putut bea de banii aceia, îl voi face să coboare din taxi şi eu voi pleca mai departe, pe străzile pe care le-am străbătut împreună de atâtea ori, şi unde el mi-a spus că sunt proastă, iar eu i-am răspuns că e un dobitoc.

luni, 5 februarie 2018

Dubai-ul a testat cu succes primul taxi autonom zburător. Va revoluţiona transportul urban

Guvenul din Dubai a declarat că testarea unui Volocopter (un taxi-dronă zburător) a fost un succes. Oficialii plănuiesc să construiască un sistem de taximetrie asemănător Uber-ului în Emiratele Arabe.

Articolul complet, aici: http://www.descopera.ro/dnews/16745001-dubai-ul-a-testat-cu-succes-primul-taxi-autonom-zburator-va-revolutiona-transportul-urban

Dubai doreşte să devină centrul inovaţiilor tehnologice, conform Futurism. Recent, specialiştii arabi au testat primul taxi zburător din lume. Aeronava autonomă a fost dezvoltată de compania germană Volocopter. Testul ce s-a finalizat cu succes a fost realizat în cadrul unei ceremonii adresate prinţului din Dubai Hamdan bin Mohammed.

Volocopterul este un vehicul cu două locuri şi 18 rotori care decolează şi aterizează în vertical. Vehiculul a fost creat pentru a zbura autonom timp de 30 de minute, fiind ideal pentru distanţele mici, urbane. Scopul proiectului este implementarea unui sistem de taxiuri prin intermediul căruia utilizatorii pot comanda un taxi zburător prin smartphone. Vehiculul este echipat cu mai multe sisteme de siguranţă în cazul în care se produc erori.

sâmbătă, 3 februarie 2018

A fi sau a nu fi taximetristă

Tot mai multe femei devin şoferi de taxi. Dacă în urmă cu câţiva ani în Baia Mare erau una, maxim două femei care aveau această ocupaţie, iar ziariştii le luau în colimator pentru interviuri, acum această ocupaţie pare să nu mai fie una exclusivistă. Femeile aspiră tot mai mult la ocupaţii care până nu demult păreau destinate exclusiv bărbaţilor şi asta e bine. E bine ca femeile să ştie că, atunci când îşi doresc o carieră, visurile pot deveni realitate, şi că nu le este interzis niciun domeniu. Chiar dacă, uneori, pentru a-şi atinge visul vor avea de muncit mai mult decât un bărbat.

Deunăzi, am văzut o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani conducând un taxi. Era seară şi m-am gândit imediat ce protecţie o fi având tânăra în faţa pericolelor iminente unei astfel de ocupaţii. Vrând, nevrând, ca taximetrist lucrezi cu tot felul de oameni, de la businessmeni stilaţi, la persoane de cea mai joasă condiţie, uneori murdare, alteori violente şi, nu de puţine ori, având cantităţi semnificative de alcool la bord. O fi având în poşetă un spray paralizant, m-am gândit. Cam puţin, totuşi, pentru o tânără atât de firavă. N-aş vrea să fiu tatăl tinerei, m-am gândit pe urmă, imaginându-mi teama de a-mi lăsa fiica să profeseze o astfel de meserie în fiecare zi.

Astfel de femei sunt de admirat. Categoric, ele dau dovadă de curaj. Este de presupus că ele ştiu exact  ce riscuri îşi asumă atunci când urcă la volan. Este de presupus, de asemenea, că în timpul liber ele sunt femei obişnuite, care trăiesc în sânul familiei şi care îşi cresc copiii cât pot mai bine. Nu sunt, vreau să spun, nişte Wonder Women. Sunt persoane pe care un vis, sau o nevoie, sau ambele, le-au făcut să apuce pe acest drum, deloc uşor.

Sunt convins că marea majoritate a clienţilor le apreciază. Pentru prudenţa lor la volan, pentru prezenţa lor plăcută, pentru delicateţea lor. Sunt foarte curios cum le privesc colegii de breaslă: cu admiraţie, cu dispreţ, cu indiferenţă? Deşi trăim în secolul 21, sunt destui oameni care încă cred că şofatul nu este pentru femei. Că şoferiţele sunt un dezastru. Doamne fereşte să fie şi blonde! Dacă astfel de oameni întâlnesc o şoferiţă care le dă clasă, va fi catalogată, desigur, drept o excepţie.

Femeilor nu le rămâne decât să fie excepţii cât mai numeroase, pentru a nu mai “întări regula”, ci, din contră, pentru a-i demonstra falsitatea.