duminică, 21 iulie 2019

Galant Taxi are aplicație de mobil

În anul de grație 2019, taximetria băimăreană a intrat, în sfârșit, în secolul XXI. Galant Taxi și-a făcut aplicație pentru telefonul mobil! Veste excelentă, chiar dacă răbdarea ne-a fost cam pusă la încercare.
Odată instalată, aplicația poate determina locul în care se află clientul. Locul se poate introduce și de către client, tastând.
Acesta trebuie să indice, de asemenea, numele, numărul de telefon și, dacă dorește, adresa de e-mail. Ceea ce mi se pare foarte util este faptul că există un filtru de alegere a mașinii dorite.
Astfel, clientul poate alege o mașină de top, o mașină spațioasă, o mașină pentru bagaj voluminos, o mașină pentru clienți fumători, pentru un animal cu cușcă, o mașină pentru un animal fără cușcă, cu plata online, cu aer condiționat, pentru transportul mărfii, pentru cursă externă, o mașină de închiriat sau chiar un microbuz.

Clientul poate, de asemenea, să indice destinația unde dorește să ajungă și, astfel, să afle prețul cursei, distanța și durata.

Am citit și o parte dintre recenzii. Nu toate erau pozitive. Unele acuzau întârzieri ale mașinilor sau chiar un comportament neadecvat al șoferilor. Dar dincolo de părerile mai bune sau mai proaste, această aplicație mi se pare un pas hotărât al Galant Taxi înspre civilizație. El dovedește respect pentru client și o adaptare la vremurile pe care le trăim.

Circul adesea cu Galant și așteptam de mult un asemenea pas. Deși, recunosc cinstit, nu mă așteptam. O aplicație pentru taxiuri pare să fie ceva de domeniul SF într-un oraș ca Baia Mare, un oraș de provincie unde oamenii par că se mulțumesc cu puțin. Aici și scandalurile dintre taximetriși și Uber par ecouri de pe o altă planetă.

Acum sper doar ca și celelalte firme de taxi să urmeze exemplul oferit de Galant, iar băimărenii să se bucure de condiții de transport mult mai bune. Oamenii se învață foarte repede cu binele, de aceea mă aștept ca în scurt timp Galant să devină cea mai cerută firmă de taxi de pe piața băimăreană. De acum, taximetriștii Galant vor trebui să fie mult mai atenți la felul în care interacționează cu clienții, pentru că și pretențiile acestora vor crește.

Am aflat despre aplicație de la un taximetrist care m-a adus acasă într-o seară, după o conferință desfășurată la ieșirea din oraș. Mi-a explicat că, acum, până și dispecera care preia apelurile telefonice ale clienților se folosește, în final, tot de aplicație.
I-am mulțumit taximetristului pentru toate informațiile pe care mi le-a oferit și i-am lăsat un mic, aproape nesemnificativ, bacșiș. Dar adevăratul câștig l-am avut eu, pentru că șoferul nu doar că știa multe, dar avea și simțul umorului, așa că, la sfârșitul cursei, am ajuns acasă binedispusă. Dacă toți taximetriștii ar fi așa, lumea ar fi mult mai frumoasă.

joi, 13 iunie 2019

The street is a battlefield

Participanții la trafic sunt împărțiți în tabere. Între tabere domnește ura.

Într-una dintre tabere se află șoferii. Cu toate acestea, o tabără separată o constituie șoferii de taxi. Pe de altă parte, avem bicicliștii. Și să nu-i uităm pe motocicliști. Desigur, o altă tabără o constituie pietonii.

Lucrurile stau în felul următor: șoferii îi înjură pe taximetriști, pentru că sunt nesimțiți. Taximetriștii îi înjură pe șoferi, pentru că sunt prea lenți și nu le dau lor prioritate. Cele două tabere îi înjură pe motocicliști, pentru că sunt kamikaze. Și pe bicicliști, pentru că nu respectă regulile de circulație. Dar și pe pietoni, pentru că nu traversează suficient de repede. Ura, însă, e reciprocă.

Pietonii traversează fără să se asigure. Uneori trec prin locuri nepermise. De aceea, când plouă, șoferii de abia așteaptă să intre cu viteză în bălțile de la marginea carosabilului, și să îi împroaște cu apă și noroi pe pietoni. După faptă, și răsplată!

Bicicliștii sunt nesimțiți pur și simplu pentru că își permit să meargă pe carosabil. Ei ar trebui să meargă pe pistele de biciclete. De asemenea, sunt nesimțiți și dacă merg pe trotuar. Ei ar trebui să meargă pe pistele de biciclete. Ce dacă ele nu există? Și ce dacă, acolo unde ele există, pietonii se plimbă pe ele, visând aiurea?

Motocicliștii merg cu viteză și fac slalomuri periculoase printre mașini. Nu au pic de responsabilitate și cred că impresionează cu pantalonii lor de piele și cu gecile inscripționate. La cum conduc, ai zice că sunt pe prafuri. Nu au pic de respect față de șoferi. În secret, șoferii visează că trec cu mașinile peste cadavrele lor.

Taximetriștii nu au pic de bun-simț. Ei cred că toată strada e a lor. Nu respectă regulile de circulație, vor mereu să se bage în față, să sară rândul, pe motiv că au client în mașină. Cu siguranță, ceilalți participanți la trafic urăsc acest comportament. Și, în ciuda a ceea ce cred taximetriștii, nici clienții nu îl apreciază.

Într-o zi de vară timpurie, orașul e frumos. Copacii sunt de un verde crud, mierlele cântă, soarele strălucește. E cald, dar nu sufocant. Oamenii zâmbesc, gândindu-se la vacanță. Nu, de fapt zâmbesc, pentru ca ceilalți oameni de pe stradă să nu știe ce e în mintea lor. Pentru că, de fapt, în ciuda verii, în ciuda mierlelor și în ciuda verdeții, ei înjură. Îi înjură pe ceilalți oameni de pe stradă. Pentru că the street is a battlefield.

luni, 18 martie 2019

Fantezie cu taxiuri

Am văzut la TV rezultatele unui sondaj de opinie ale cărui concluzii erau, foarte pe scurt, că femeile își cumpără mașinile în funcție de preț și le preferă pe cele mici, iar bărbații își aleg autoturismele în funcție de marcă. Și m-am gândit atunci oare cum își aleg femeile și bărbații taxiul, când se află în oraș și tocmai au băut un pahar.

Bărbații, cu siguranță, aleg taxiul în funcție de marcă. O mașină puternică, spațioasă, care inspiră încredere. Nimic complicat.

Cu femeile e, însă, diferit. Cel mai probabil, ele vor alege taxiul în funcție de culoare. Dacă în stație nu sunt decât taxiuri albe și gri, se vor uita la firmă. De multe ori avem o firmă de taxi preferată, sau doar una de ale cărei servicii ne-am obișnuit să ne folosim. Pe urmă, totul ar fi o loterie.
Desigur, o idee bună ar fi să se permită publicitatea pe taxiuri. Astfel, taximetriștii cu simțul afacerilor ar putea scrie pe portieră: miros de lavandă; taximetrist politicos; mașină proaspăt spălată. Cu siguranță, femeile s-ar îmbulzi să intre într-un astfel de taxi.

Acum e clar că nu toate necunoscutele ar putea fi dezvăluite într-o simplă reclamă de pe un autocolant lipit pe portieră. Căci ar fi prea multe.

Bunăoară, orice femeie ar dori să știe dacă în mașina aceea se fumează. Pentru că, de obicei, cel care fumează este taximetristul, și o cursă obișnuită e suficientă ca hainele pasagerei să se umple de miros de bodegă. Plus că țigara cere să mergi cu geamul deschis, și asta e neplăcut în unele zile de decembrie sau ianuarie. Un alt lucru pe care ar dori să îl știe femeile este dacă șoferul obișnuiește să pună frâne bruște.

Pentru că asta înseamnă că poșeta cade între scaune sau chiar că doamna își turtește buzele rujate de tetiera scaunului din față. Interesant ar fi de știut și câteva detalii despre ochii taximetristului. Mai exact, dacă acestuia îi „umblă ochii”, cum se zice în popor, adică dacă îi plac femeile mai mult decât ar fi cazul. Desigur, întotdeauna există opțiunea să te așezi pe bancheta din spate, ceea ce îți oferă mai multă siguranță și protecție. Însă de vorbele dulci e mai greu să te ferești.

Ar fi ciudat, totuși, să vezi pe stradă taxiuri inscripționate cam așa: Domn serios, respectuos; Nefumător; Frâne delicate; Mașină lună și bec; Aromă lămâie.

Ar suna, mai degrabă, ca un anunț matrimonial. În primul rând, nu l-ar crede nimeni. Se știe că anunțurile matrimoniale nu au nimic de a face cu realitatea.

Și apoi, femeilor adevărate le place suspansul. Le place riscul.

Așa că hai să rămână totul așa cum e.

duminică, 20 ianuarie 2019

Să importăm urși polari!

Numai taximetrist să nu fii pe o vreme ca asta! De ieri ninge întruna. Ninge cu fulgi deși  și mari, încât nu mai vezi la câțiva metri în față.
La mine în cartier, nu mai distingi trotuarul de carosabil. Pe drum sunt troiene în care se împotmolesc mașinile.

Dimineață, după ora 8, au ieșit la lopătat zăpada locatarii blocurilor și proprietarii magazinelor. După o oră, trotuarul arăta ca la început. Munciseră cam degeaba. De atunci, zăpada cade continuu din cer, de parcă un brutar prea harnic ar cerne făină la nesfârșit.

Epuizați și dornici să ajungă mai repede la destinație, oamenii sună la firmele de taxi. Lucru de care taximetriștii s-ar bucura, dacă nu ar fi atât de greu de circulat, chiar și pe bulevarde.
Carosabilul e plin de zloată alunecoasă, și la orizont nu se vede niciun utilaj.

Așa că taximetriștii înjură și se străduiesc să ajungă la comandă. Apoi se luptă cu nămeții, făcând eforturi să ajungă la destinație. Se gândesc că mai bine ar schimba mașina cu un urs polar, pe spatele căruia ar monta o șa confortabilă, acoperită cu o pătură călduroasă.
Străzile s-ar umple de șiruri de urși albi, pe care taximetriștii i-ar conduce ținând în mâini undițe, de al căror fir ar fi agățați somoni rozalii. Sau chiar pachete cu somon afumat de la Negro 2000, că e mai ușor de găsit la supermarket.
Ne-am întoarce – de ce nu? - în trecutul luminos, când omul era vânător și pescar.

Pe atunci, o mulțime de lucruri rele nu existau: comunismul, corupția, discriminarea rasială. Sau, cel puțin, nu s-au găsit desene rupestre care să ateste existența lor.

Dar până să importăm urși albi, trebuie să ne descurcăm cu ce avem. La urma urmei, nici Ciobănescul Carpatin nu ar fi o alegere prea rea.
Înhămat la o sanie bună, solidă, ar putea trage un client printre troienele de pe strada Bogdan Vodă, de pildă. Nici nu mai e nevoie de somon, e suficient un cârnaț legat de o coadă de mătură. Deși nici acesta nu e prea ușor de găsit acum, după ravagiile pestei porcine africane.

Cert este că mașinile nu mai fac față. Am ajuns la punctul în care civilizația a fost învinsă de natură. Chiar acum, în timp ce scriu, sub balconul meu o mașină turează motorul foarte zgomotos. Încearcă să iasă din munții de zăpadă.
Ehei, ar fi de ajuns doar o atingere de labă din partea ursului polar, și situația ar fi rezolvată!

miercuri, 2 ianuarie 2019

Mai multă culoare pe străzi, vă rog!

Atunci când în stație găsesc mai multe taxiuri, uneori îl iau pe cel mai apropiat. Alteori, aleg o mașină de la firma preferată. Sau renunț la o mașină dacă taximetristul are o față dubioasă. Ori optez pentru o mașină care mi se pare mai spațioasă.

Dar jur că, dacă aș găsi un taximetru pictat cu gust, pe acela l-aș lua. Însă constat de fiecare dată că șoferii nu au deloc imaginație.

Când eram studentă în Cluj, patronul unui local avea un 4X4 retro, pictat cu o mulțime de floarea-soarelui. Era un automobil unic, inconfundabil. Toată lumea știa al cui e. Era hippie, era vesel, era haios. Avea personalitate.

În Baia Mare, acum mai mulți ani, am văzut câteva autoturisme pictate cu aerograful. Fusese o modă, care a trecut însă.

Acum, orașul e plin de mașini gri. Chiar și taximetristele conduc mașini gri, cu toate că ai spune că femeile apreciază mai mult prezența culorilor în viața lor. Nu tu o floricică, nu tu un model cât de mic, nu tu măcar o culoare trăsnită, un verde electric sau un portocaliu. Nu. Gri peste tot. Ici, colo, câte o mașină neagră. Și cam atât.

Recunosc, nu mă pricep la mașini. Și nu mă pasionează. Nu cunosc și nu recunosc mărcile de autoturisme. Dacă trebuie să mă întâlnesc cu cineva care vine cu mașina, îl voi recunoaște exclusiv după culoarea ei.

Apoi, sunt Balanță. Am un temperament artistic. Îmi plac tablourile, îmi place frumosul, în general. Frumusețea lucrurilor din jurul meu îmi dă o stare de bine. Poate de aceea mi-ar plăcea să văd mai multă culoare pe străzile Băii Mari. Mai multă îndrăzneală, mai multă imaginație.

În domeniul taximetriei, cu siguranță aceasta ar putea reprezenta o strategie de succes. O mașină colorată ar atrage mai mulți clienți. Dacă ar avea și ceva umor, oamenii ar aprecia. Lumea vrea să râdă. Vrea să se destindă. Vrea să uite cât de grea e viața în fiecare zi, cât de dificil este să te trezești în fiecare dimineață devreme și să mergi la muncă, cât de stresant e să-ți vezi cutia poștală plină de facturi. Prea ni se cere mereu să fim serioși, sobri, încruntați. Avem și noi o limită. Și, ca să ne păstrăm întregi la minte, din când în când avem nevie de deconectare.

Așa că, vedeți, o mașină cu floricele nu e doar o mașină cu floricele. Ea e un statement. Ea spune multe despre cel sau cea care o deține. Despre filosofia sa de viață. E, la urma urmei, o asumare curajoasă.


recomandat

duminică, 30 decembrie 2018

Moș Crăciun taximetrist

În urmă cu câțiva ani am cunoscut un taximetrist aparte. În fiecare an, cu vreo lună, două înainte de Crăciun, își lăsa barba să crească. Apoi, în decembrie, își lua un costum roșu, frumos, și se urca la volan. Își făcea publicitate pe Facebook și comenzile nu întârziau să apară. Desigur, mai ales părinții cu copii erau cei care îl sunau. Am apelat și eu o dată la serviciile lui, am vrut să-i fac o surpriză nepoțelului meu.

Era foarte autentic. Fusese jurnalist și știa să vorbească frumos, era spontan și se simțea în apele lui alături de copii.

Nu mai știu nimic despre el acum. Nu știu dacă mai e prin Baia Mare și dacă și-a lăsat deja barba să-i crească. Nepoții mei au cam crescut și oricum, sunt departe. Dar știu că, dacă Moșul a dispărut din peisaj, comunitatea noastră a avut de pierdut.

Mulți bărbați își doresc, mai nou, să fie Moș Crăciun. A devenit o modă. Sau, mai bine spus, o afacere. Dar nu oricine este potrivit pentru asta. Pe lângă înfățișare, care trebuie să fie cât de cât apropiată de imaginea clasică a lui Moș Crăciun  - bondoc, bonom, vesel – cel care îl interpretează trebuie să aibă calitățile unui actor.

Unul dintre nepoții mei, când era mai mic și vedea o mulțime de Moși Crăciuni pe stradă, cu bărbi din vată și costume ieftine, se întrista. Le spunea „Moși falși” și se gândea la ei ca la niște imitații nereușite. Pe atunci credea în Moș Crăciun cel adevărat, cel care nu se arăta niciodată.

Decât să fii un „Moș fals”, care să-i facă pe cei mici să plângă, mai bine să te abții. Iar părinții, în loc să le spună copiilor „Acela este Moș Crăciun” și să arate cu degetul înspre un actoraș de supermarket, mai bine să mențină misterul. Funcționează mai bine.

Țin minte că într-o iarnă, chiar în Ajun, nepotul meu a fost foarte neastâmpărat. Atât de tare ne-a supărat, încât ne-am gândit chiar să suspendăm sosirea Moșului în acel an. Până la urmă, am pus cadourile sub brad, însă și o scrisoare.

O scrisoare scrisă pe hârtie roșie, rulată ca un papirus, legată cu fundă și scrisă de mâna Moșului. Acesta îl îndemna pe nepotul meu să fie cuminte și să își asculte părinții. Am avut mari emoții că nepotul meu se va prinde că scrisoarea e un fake, dar nu a fost așa. Din contră, copilul a fost foarte impresionat de gestul Moșului.

Uneori, în viață, less is more.

duminică, 16 decembrie 2018

Frica de a lua decizii

Știți enervarea aceea care vine când cineva exagerează cu politețea? Mda, nici eu nu am crezut că așa ceva este posibil. E ca atunci când îi spui unui prieten: „Facem cum vrei tu.” Iar el îți răspunde: „Nu, facem cum vrei tu.” „Ba nu, cum vrei tu!” Și tot așa.

Acum, eu înțeleg că excesul acesta de politețe e, de fapt, o formă de apărare. O frică de a lua decizii.
Ce spun eu? Tocmai de aceea e enervant!

De fapt, voiam să ajung la taximetriști. Alegi un taxi din stație, sau îl chemi prin telefon, urci în mașină, saluți frumos și spui destinația. Și atunci vine întrebarea: „Pe unde doriți să mergem? Pe strada cutare sau pe strada cutare?” Iar tu, cu ochii în ecranul telefonului, spui indiferent: „Pe unde vreți.” Ei, în acel moment e ca și cum l-a fi înjurat pe taximetrist. Faptul că i-ai lăsat lui libertatea de a alege e o povară de nesuportat. El insistă, mai întreabă o dată, îți povestește cum e traficul pe cele două străzi, dar te lasă pe tine să alegi.

Și tu îi spui ceva de genul: „Mi se rupe.” Dar în cuvinte mai frumoase.  Pentru că ești obosit, pentru că nu ai chef de atâtea vorbe, pentru că vrei doar să ajungi acasă și să faci o baie fierbinte. Și pentru că tocmai îți vezi notificările de pe Facebook,  care sunt mult mai importante decât traseul taxiului. Dar taximetristul se revoltă, îl vezi încruntat, agitat, sperând să audă o sugestie cât de mică din gura ta, pentru a-l scuti pe el  de corvoada luării unei decizii.

Ei, acum eu pot să-mi dau seama că nu toți clienții sunt la fel de drăguți ca mine. Că unii fac scandal pentru că li se pare că au plătit cu 1 leu mai mult decât era necesar. Că au numeroase opinii cu privire la traficul din oraș și că ele sunt de nezdruncinat. Și că toate acestea l-au făcut pe bietul taximetrist temător și neîncrezător în propria capacitate de a lua decizii. Și că, de fapt, motivul pentru care eu nu pot să-mi citesc notificările în liniște sunt acei clienți nașpeți.

Și totuși, mă întreb: nu ar putea exista o cale de mijloc? Una în care clienții cu opinii să fie lăsați să își decidă propriul traseu, iar clienții obosiți să fie duși, în liniște și pe nesimțite, până la destinație, fără a fi deranjați.

Dragi taximetriști, o rugăminte: lăsați clienții să dormiteze. Vă vor fi mai recunoscători decât dacă îi tot pisați cu întrebări.