miercuri, 2 ianuarie 2019

Mai multă culoare pe străzi, vă rog!

Atunci când în stație găsesc mai multe taxiuri, uneori îl iau pe cel mai apropiat. Alteori, aleg o mașină de la firma preferată. Sau renunț la o mașină dacă taximetristul are o față dubioasă. Ori optez pentru o mașină care mi se pare mai spațioasă.

Dar jur că, dacă aș găsi un taximetru pictat cu gust, pe acela l-aș lua. Însă constat de fiecare dată că șoferii nu au deloc imaginație.

Când eram studentă în Cluj, patronul unui local avea un 4X4 retro, pictat cu o mulțime de floarea-soarelui. Era un automobil unic, inconfundabil. Toată lumea știa al cui e. Era hippie, era vesel, era haios. Avea personalitate.

În Baia Mare, acum mai mulți ani, am văzut câteva autoturisme pictate cu aerograful. Fusese o modă, care a trecut însă.

Acum, orașul e plin de mașini gri. Chiar și taximetristele conduc mașini gri, cu toate că ai spune că femeile apreciază mai mult prezența culorilor în viața lor. Nu tu o floricică, nu tu un model cât de mic, nu tu măcar o culoare trăsnită, un verde electric sau un portocaliu. Nu. Gri peste tot. Ici, colo, câte o mașină neagră. Și cam atât.

Recunosc, nu mă pricep la mașini. Și nu mă pasionează. Nu cunosc și nu recunosc mărcile de autoturisme. Dacă trebuie să mă întâlnesc cu cineva care vine cu mașina, îl voi recunoaște exclusiv după culoarea ei.

Apoi, sunt Balanță. Am un temperament artistic. Îmi plac tablourile, îmi place frumosul, în general. Frumusețea lucrurilor din jurul meu îmi dă o stare de bine. Poate de aceea mi-ar plăcea să văd mai multă culoare pe străzile Băii Mari. Mai multă îndrăzneală, mai multă imaginație.

În domeniul taximetriei, cu siguranță aceasta ar putea reprezenta o strategie de succes. O mașină colorată ar atrage mai mulți clienți. Dacă ar avea și ceva umor, oamenii ar aprecia. Lumea vrea să râdă. Vrea să se destindă. Vrea să uite cât de grea e viața în fiecare zi, cât de dificil este să te trezești în fiecare dimineață devreme și să mergi la muncă, cât de stresant e să-ți vezi cutia poștală plină de facturi. Prea ni se cere mereu să fim serioși, sobri, încruntați. Avem și noi o limită. Și, ca să ne păstrăm întregi la minte, din când în când avem nevie de deconectare.

Așa că, vedeți, o mașină cu floricele nu e doar o mașină cu floricele. Ea e un statement. Ea spune multe despre cel sau cea care o deține. Despre filosofia sa de viață. E, la urma urmei, o asumare curajoasă.


recomandat

duminică, 30 decembrie 2018

Moș Crăciun taximetrist

În urmă cu câțiva ani am cunoscut un taximetrist aparte. În fiecare an, cu vreo lună, două înainte de Crăciun, își lăsa barba să crească. Apoi, în decembrie, își lua un costum roșu, frumos, și se urca la volan. Își făcea publicitate pe Facebook și comenzile nu întârziau să apară. Desigur, mai ales părinții cu copii erau cei care îl sunau. Am apelat și eu o dată la serviciile lui, am vrut să-i fac o surpriză nepoțelului meu.

Era foarte autentic. Fusese jurnalist și știa să vorbească frumos, era spontan și se simțea în apele lui alături de copii.

Nu mai știu nimic despre el acum. Nu știu dacă mai e prin Baia Mare și dacă și-a lăsat deja barba să-i crească. Nepoții mei au cam crescut și oricum, sunt departe. Dar știu că, dacă Moșul a dispărut din peisaj, comunitatea noastră a avut de pierdut.

Mulți bărbați își doresc, mai nou, să fie Moș Crăciun. A devenit o modă. Sau, mai bine spus, o afacere. Dar nu oricine este potrivit pentru asta. Pe lângă înfățișare, care trebuie să fie cât de cât apropiată de imaginea clasică a lui Moș Crăciun  - bondoc, bonom, vesel – cel care îl interpretează trebuie să aibă calitățile unui actor.

Unul dintre nepoții mei, când era mai mic și vedea o mulțime de Moși Crăciuni pe stradă, cu bărbi din vată și costume ieftine, se întrista. Le spunea „Moși falși” și se gândea la ei ca la niște imitații nereușite. Pe atunci credea în Moș Crăciun cel adevărat, cel care nu se arăta niciodată.

Decât să fii un „Moș fals”, care să-i facă pe cei mici să plângă, mai bine să te abții. Iar părinții, în loc să le spună copiilor „Acela este Moș Crăciun” și să arate cu degetul înspre un actoraș de supermarket, mai bine să mențină misterul. Funcționează mai bine.

Țin minte că într-o iarnă, chiar în Ajun, nepotul meu a fost foarte neastâmpărat. Atât de tare ne-a supărat, încât ne-am gândit chiar să suspendăm sosirea Moșului în acel an. Până la urmă, am pus cadourile sub brad, însă și o scrisoare.

O scrisoare scrisă pe hârtie roșie, rulată ca un papirus, legată cu fundă și scrisă de mâna Moșului. Acesta îl îndemna pe nepotul meu să fie cuminte și să își asculte părinții. Am avut mari emoții că nepotul meu se va prinde că scrisoarea e un fake, dar nu a fost așa. Din contră, copilul a fost foarte impresionat de gestul Moșului.

Uneori, în viață, less is more.

duminică, 16 decembrie 2018

Frica de a lua decizii

Știți enervarea aceea care vine când cineva exagerează cu politețea? Mda, nici eu nu am crezut că așa ceva este posibil. E ca atunci când îi spui unui prieten: „Facem cum vrei tu.” Iar el îți răspunde: „Nu, facem cum vrei tu.” „Ba nu, cum vrei tu!” Și tot așa.

Acum, eu înțeleg că excesul acesta de politețe e, de fapt, o formă de apărare. O frică de a lua decizii.
Ce spun eu? Tocmai de aceea e enervant!

De fapt, voiam să ajung la taximetriști. Alegi un taxi din stație, sau îl chemi prin telefon, urci în mașină, saluți frumos și spui destinația. Și atunci vine întrebarea: „Pe unde doriți să mergem? Pe strada cutare sau pe strada cutare?” Iar tu, cu ochii în ecranul telefonului, spui indiferent: „Pe unde vreți.” Ei, în acel moment e ca și cum l-a fi înjurat pe taximetrist. Faptul că i-ai lăsat lui libertatea de a alege e o povară de nesuportat. El insistă, mai întreabă o dată, îți povestește cum e traficul pe cele două străzi, dar te lasă pe tine să alegi.

Și tu îi spui ceva de genul: „Mi se rupe.” Dar în cuvinte mai frumoase.  Pentru că ești obosit, pentru că nu ai chef de atâtea vorbe, pentru că vrei doar să ajungi acasă și să faci o baie fierbinte. Și pentru că tocmai îți vezi notificările de pe Facebook,  care sunt mult mai importante decât traseul taxiului. Dar taximetristul se revoltă, îl vezi încruntat, agitat, sperând să audă o sugestie cât de mică din gura ta, pentru a-l scuti pe el  de corvoada luării unei decizii.

Ei, acum eu pot să-mi dau seama că nu toți clienții sunt la fel de drăguți ca mine. Că unii fac scandal pentru că li se pare că au plătit cu 1 leu mai mult decât era necesar. Că au numeroase opinii cu privire la traficul din oraș și că ele sunt de nezdruncinat. Și că toate acestea l-au făcut pe bietul taximetrist temător și neîncrezător în propria capacitate de a lua decizii. Și că, de fapt, motivul pentru care eu nu pot să-mi citesc notificările în liniște sunt acei clienți nașpeți.

Și totuși, mă întreb: nu ar putea exista o cale de mijloc? Una în care clienții cu opinii să fie lăsați să își decidă propriul traseu, iar clienții obosiți să fie duși, în liniște și pe nesimțite, până la destinație, fără a fi deranjați.

Dragi taximetriști, o rugăminte: lăsați clienții să dormiteze. Vă vor fi mai recunoscători decât dacă îi tot pisați cu întrebări.

duminică, 28 octombrie 2018

Premieră naţională: Taximetre electrice la Reşiţa

Consilierii locali din Reşiţa au aprobat noul regulament de taximetrie, care prevede ca până la finele anului 2020, un sfert din taximetrele din municipiu să fie electrice.

“Acesta a fost cel mai important lucru care s-a întâmplat în această şedinţă. Există două categorii de oameni, unii care clamează reducerea de emisii de carbon şi unii care acţionează în acest sens. Nu ştiu exact, dar cred că este o premieră la nivel naţional, ceea ce am aprobat noi, şi anume, că până în decembrie 2020, un sfert din taximetrele din Reşiţa să fie electrice, iar până în 2025, să avem 50% dintre ele. Este o chestiune curajoasă, dar pe care am convenit-o împreună cu Asociaţia Taximetriştilor din Reşiţa, cărora le mulţumesc pentru că au avut curajul să intre în această aventură”, a precizat primarul Ioan Popa.

ZOE, primul taxi electric rulează deja pe străzile municipiului Reşiţa şi beneficiază, conform deciziei consiliului local, de 2 ani de încărcare gratuită! În plus conducerea primăriei Reşiţa şi-a asumat ca până în 2025, 50% din flota operatorilor de taxi să fie constituită din maşini electrice sau hibrid. Autorizaţiile de taxi retrase sau rămase disponibile vor fi oferite doar pentru acest gen de autovehicule. Prin toate demersurile făcute până acum ne dorim un transport în comun prietenos cu mediul şi mai mult confort pentru cetăţenii municipiului Reşiţa, ne-a declarat primarul Ioan Popa.

„Merge foarte bine maşina. Am luat această decizie în primul rând pentru că am primit autorizaţia de funcţionare gratuit şi în plus timp de 2 ani nu plătesc curentul pentru funcţionarea acestei maşini.

Sunt foarte încântat de ea, nu poluează, nu face zgomot şi  oferă confort maxim. Deşi este destul de scumpă, eu am optat pentru această maşină second-hand, adusă din Franţa, a costat 11 mii de euro, fără transport. Eu încurajez toţi colegii să-şi cumpere o maşină electrică pentru că eu chiar sunt foarte încântat de ea”, ne-a declarat tânărul Olivian.

Şi ceilalţi şoferi de taxi din Reşiţa şi-ar dori să conducă o maşină electrică. Deşi admiră automobilul colegului lor, în prezent majoritatea susţin că nu-şi permit o astfel de investiţie. Şi cetăţenii municipiului Reşiţa laudă maşinile electrice şi spun, cu încredere că acesta este viitorul mijlocelor de transport. Mulţi dintre aceştia aşteaptă cu nerăbdare să se plimbe prin oraş cu o maşină electrică.

Primul taxi electric din Reşiţa are o autonomie de 200 de km. Atunci când este nevoie, bateria maşinii poate fi reîncărcată complet în aproximativ cinci ore.

Pentru a încuraja şoferii să-şi achiziţioneze o maşină electrică, primarul Ioan Popa dă asigurări că vor exista, mai multe stații de încărcare, amplasate în punctele cheie din Reşiţa.

Continuarea articolului, aici: http://www.infocs.ro/video-premiera-nationala-taximetre-electrice-la-resita/

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Şcoală de bune maniere pentru taximetrişti

Deunăzi am păţit-o iar. M-am urcat într-un taxi în care zbiera o muzică de petrecere. Mai întâi am sperat că taximetristul va opri fiara urlătoare sau că mă va întreba dacă nu mă deranjează. N-a făcut-o. Iar eu nu i-am spus nimic, de teamă că omul se va simţi ofensat. Chiar nu aveam chef de o ceartă. Iar totul îmi sugera despre persoana în cauză că este necivilizată.

Poate că am greşit. Poate că trebuia să-i fi spus domnului, frumos, că nu mă simt bine în maşina lui din care răzbat decibelii de muzică proastă.

Dar el de ce a presupus că îmi va plăcea? De ce credem mereu că cei din jurul nostru sunt la fel ca noi? De ce nu suntem capabili să acceptăm că lumea aceasta este una diversă, în care trăiesc oameni care pot să nu semene deloc unul cu altul, în nicio privinţă, exceptând anatomia şi fiziologia?

Poate că taximetristul respectiv trăieşte într-o bulă, nu doar în viaţa sa virtuală, de pe reţelele de socializare, ci şi în viaţa reală. Deşi, ca taximetrist, întâlneşte zilnic o mulţime de oameni. Ce e drept, cu mine nu a purtat niciun fel de conversaţie, ceea ce e, poate, şi o modalitate de apărare faţă de lumea din jur. Un fel de izolare în mijlocul mulţimii.

Poate că prietenii domnului taximetrist ies toţi, vara, în faţa blocului, în pantaloni scurţi şi maiou, şi beau bere. Poate că vecinii lui ascultă toţi, sâmbătă seara, în apartamente, muzică de petrecere la maximum, şi ăsta e singurul fel de distracţie pe care îl cunosc. Poate că, la petreceri, soţiile lor îşi iau rochii cu paiete, sub care pielea le miroase a sarmale şi a parfum ieftin, amestecat. Poate că atâta pot. Sau poate că tocmai eu nu sunt în stare să înţeleg diversitatea.

Nu pot pretinde ca taximetriştii să aibă studii superioare. Deşi mulţi dintre ei le au. Dar pot pretinde să aibă măcar o spoială de bun simţ. Unii dintre ei nu o au. Ar trebui ca, atunci când se angajează la o firmă de taximetrie, oamenii să fie învăţaţi, dacă nu ştiu deja, cum trebuie să se comporte. Sigur, nu de către patronii lor. Am citit de curând o ştire despre un patron care îşi lua angajaţii la bătaie.

De la astfel de oameni nu poţi pretinde lecţii de bun simţ. Dar poate că ar trebui să existe traineri, sau nişte cursuri speciale, care să îi înveţe pe taximetrişti cum să îşi trateze clienţii. Cum să fie politicoşi, dar nu băgăcioşi, cum să îşi cureţe maşina şi în interior, nu doar în exterior, cum să fie primitori, chiar dacă e vorba despre maşina lor personală şi nu despre maşina firmei. Căci, la urma urmei, atunci când s-au apucat de taximetrie au ştiut că urmează să îşi împartă bunul pe roţi cu alte persoane.

Nu vreau să generalizez. Umblu mult cu taxiul şi de cele mai multe ori nu am probleme. Dar există şi astfel de excepţii care strică faima breslei. Şi e păcat.

luni, 15 octombrie 2018

La serviciu, cu trotineta

De când a reînceput şcoala, a merge dimineaţa la serviciu cu taxiul este o adevărată aventură. Taxiul nu ajunge la timp în punctul indicat, pe urmă stă minute întregi la fiecare semafor, şi astfel rişti să ajungi la serviciu cu întârziere.

Dar am găsit o modalitate prin care poţi să ajungi la serviciu în timp util: trotineta. În magazinele de biciclete şi articole sportive, dar şi în magazinele online, au apărut trotinetele pentru adulţi. Preţul lor nu depăşeşte 500 de lei, unele fiind mai ieftine, în funcţie de greutatea pe care o suportă.

O călătorie cu trotineta poate fi un vis. Senzaţia e de zbor, de uşurătate, de libertate. Desigur că, pe trotuarele noastre care în unele locuri arată ca după bombardament, nu poţi să mergi pe trotinetă fără să te opreşti din loc în loc. Dacă mai e şi aglomeraţie, va trebui să fii foarte grijuliu. Am observat că oamenii au traiectorii greu predictibile, atunci când merg pe jos, şi fac de multe ori mişcări surprinzătoare. După care se răţoiesc la tine că nu eşti atent. 

Ar mai fi o mică problemă, în cazul în care eşti un om sensibil. Românii au păreri despre orice, se ştie. Ei bine, ei au păreri şi despre oamenii care circulă cu trotineta. Unii îi condamnă, pe motive de vârstă. Cică, după o anumită vârstă (care pare a fi destul de fragedă),  nu se mai cade să circuli cu trotineta. Probabil de aceea un „senior” (cum zic politicienii), văzându-mă pe trotinetă, mi-a spus, dând din cap dezaprobator: „Ca copchiii!”.

Alţii, în schimb, cred că orice tip de mişcare e bună. E cazul celor umblaţi prin Occident, mai deschişi la minte. Un vecin, deunăzi, văzându-mă mergând pe lângă trotinetă, întrucât ploua foarte tare şi nu mai vedeam nimic prin lentilele ochelarilor, m-a strigat şi m-a felicitat. Nu vă pot reproduce exact cuvintele lui, puţin prea libertine, dar ideea era că în Franţa, unde el fusese la fiul lui, pentru a se opera de inimă, toată lumea umblă cu trotineta. I-am spus că ştiu asta, am fost şi eu acolo şi am văzut că mulţi oameni în vârstă urcă pe munte sau înoată în piscină.

Concluziile sunt două: înainte de a urca dimineaţa pe trotinetă, uitaţi-vă la prognoză. Dacă se anunţă ploaie, renunţaţi la trotinetă, pentru că e destul de dificil să ţii şi umbrela, şi trotineta în acelaşi timp. Dacă se arată vreme bună, optaţi neapărat pentru trotinetă. Veţi ajunge mai repede la serviciu şi, cu siguranţă, mai binedispuşi. Profitaţi de toamnă, până la primăvară mai e mult.

sâmbătă, 6 octombrie 2018

Dispecera: portretul unei profesoare

Am scris până acum numai despre taximetrişti. I-am analizat, i-am clasificat, i-am bârfit, i-am despicat în şaisprezece. Dar mersul cu taxiul îţi oferă şi o altfel de experienţă: întâlnirea, fie ea şi virtuală, cu dispecera. Iar dispecera este o specie cu totul aparte.

Atunci când suni la o firmă de taxi, vocea (nu prea) suavă care îţi răspunde este cea a dispecerei. Ei trebuie să îi explici unde aştepţi taximetrul, cum te numeşti şi dacă ai vreo cerinţă specială: o pisică, un câine sau un bagaj mare de transportat. Practic, în acel moment, viaţa ta depinde de bunăvoinţa dispecerei. Eşti într-o situaţie nasoală, eşti neajutorat, ai nevoie ca de aer de o maşină potrivită.
Un refuz te-ar pune într-o situaţie foarte neplăcută. Aşa că trebuie, e absolut necesar să fii drăguţ cu dispecera. Şi eşti. Încerci să îi explici cu lux de amănunte unde te afli şi toate celelalte detalii.
Şi atunci vine replica. Replica ei tăioasă, care te pune la punct: “Nu mă interesează”.
Nu o interesează decât detaliile esenţiale: strada, numărul, numele tău. Nu este deschisă pentru a primi informaţii în plus, cum ar fi că te afli la X metri de parcarea din faţa instituţiei Y, spre exemplu.
Ea reţine doar schema clasică de informaţii, orice altceva îi trece pe lângă urechile fine.
Şi te pune la punct, precum face o profesoară cu un elev indisciplinat sau, mai rău, puţin cam greu de cap.

Apoi nu-ţi rămâne decât să aştepţi. Uneori stai minute în şir, şi taxiul aşteptat nu apare. Câteodată ai noroc şi afli că maşina a oprit la câteva zeci de metri mai jos, pentru că dispecera nu a comunicat prin staţie locul pe care i l-ai indicat tu.
Acea distanţă faţă de parcarea instituţiei Y, informaţie considerată superfluă. Alteori, ceri o maşină într-o staţie de taxiuri, pe o vreme ploioasă (tu neavând umbrelă), şi regreţi imediat. Pentru că în staţie vin şi pleacă multe taxiuri, dar niciunul nu e cel pe care l-ai comandat tu. Iar bunul simţ te împiedică să iei un alt taxi, la întâmplare.

Doar eşti om de cuvânt!

Dacă ai noroc şi taxiul vine în locul indicat, nu prea ai ce face, decât să asculţi discuţiile purtate prin staţie.
Şi atunci parcă ţi se ia o piatră de pe suflet când îţi dai seama că dispecera face pe profesoara tăioasă nu numai cu clienţii, ci şi cu colegii ei taximetrişti.
Îi ceartă, îi muştruluieşte, îi face cu ou şi cu oţet, ca o nevastă plictisită deja de figurile soţului ei, care nu e în stare de nimic, nici măcar să ducă gunoiul.

Răsufli uşurat şi îi mulţumeşti lui Dumnezeu că nu lucrezi la o firmă de taxi şi nici nu eşti căsătorit.