Fantezie cu taxiuri

Am văzut la TV rezultatele unui sondaj de opinie ale cărui concluzii erau, foarte pe scurt, că femeile își cumpără mașinile în funcție de preț și le preferă pe cele mici, iar bărbații își aleg autoturismele în funcție de marcă. Și m-am gândit atunci oare cum își aleg femeile și bărbații taxiul, când se află în oraș și tocmai au băut un pahar.

Bărbații, cu siguranță, aleg taxiul în funcție de marcă. O mașină puternică, spațioasă, care inspiră încredere. Nimic complicat.

Cu femeile e, însă, diferit. Cel mai probabil, ele vor alege taxiul în funcție de culoare. Dacă în stație nu sunt decât taxiuri albe și gri, se vor uita la firmă. De multe ori avem o firmă de taxi preferată, sau doar una de ale cărei servicii ne-am obișnuit să ne folosim. Pe urmă, totul ar fi o loterie.
Desigur, o idee bună ar fi să se permită publicitatea pe taxiuri. Astfel, taximetriștii cu simțul afacerilor ar putea scrie pe portieră: miros de lavandă; taximetrist politicos; mașină proaspăt spălată. Cu siguranță, femeile s-ar îmbulzi să intre într-un astfel de taxi.

Acum e clar că nu toate necunoscutele ar putea fi dezvăluite într-o simplă reclamă de pe un autocolant lipit pe portieră. Căci ar fi prea multe.

Bunăoară, orice femeie ar dori să știe dacă în mașina aceea se fumează. Pentru că, de obicei, cel care fumează este taximetristul, și o cursă obișnuită e suficientă ca hainele pasagerei să se umple de miros de bodegă. Plus că țigara cere să mergi cu geamul deschis, și asta e neplăcut în unele zile de decembrie sau ianuarie. Un alt lucru pe care ar dori să îl știe femeile este dacă șoferul obișnuiește să pună frâne bruște.

Pentru că asta înseamnă că poșeta cade între scaune sau chiar că doamna își turtește buzele rujate de tetiera scaunului din față. Interesant ar fi de știut și câteva detalii despre ochii taximetristului. Mai exact, dacă acestuia îi „umblă ochii”, cum se zice în popor, adică dacă îi plac femeile mai mult decât ar fi cazul. Desigur, întotdeauna există opțiunea să te așezi pe bancheta din spate, ceea ce îți oferă mai multă siguranță și protecție. Însă de vorbele dulci e mai greu să te ferești.

Ar fi ciudat, totuși, să vezi pe stradă taxiuri inscripționate cam așa: Domn serios, respectuos; Nefumător; Frâne delicate; Mașină lună și bec; Aromă lămâie.

Ar suna, mai degrabă, ca un anunț matrimonial. În primul rând, nu l-ar crede nimeni. Se știe că anunțurile matrimoniale nu au nimic de a face cu realitatea.

Și apoi, femeilor adevărate le place suspansul. Le place riscul.

Așa că hai să rămână totul așa cum e.

Taximetristul - detectiv

Există un anumit gen de taximetrişti pe care doar întâmplarea i-a adus în această ipostază. Ei ar putea foarte bine să fie detectivi.

Au toate calităţile pentru această profesie. De cum te văd, încă dinainte de a te urca în maşina lor, îţi studiază mersul, direcţia din care vii, felul în care eşti îmbrăcat, geanta pe care o porţi. Apoi, după ce soarta te-a făcut să alegi acel taximetru, şi nu un altul oarecare, te afli sub puterea lor.

Taximetristul din această categorie va încerca, prin orice mijloace, să îţi afle trecutul, prezentul şi viitorul. Şi, în momentul în care vei părăsi taxiul, el va şti câte ceva din toate astea. Unele lucruri le va afla, altele le va ghici, altele le va presupune. Dar asta nici nu mai contează. Taximetristul îşi va fi făcut deja un profil al tău, care va sta, îndosariat frumos, într-una dintre frumoasele lui circumvoluţiuni.

Spre exemplu, dacă ai intrat în taxi venind dinspre mall, şi i te-ai plâns taximetristului că ai fost neinspirată punându-ţi ochelarii de soare într-o zi noroasă, dar vei motiva asta prin faptul că ai lucrat opt ore închisă într-o clădire şi nu ai văzut ce vreme era afară, taimetristul va trage, deja, o concluzie. Şi te va întreba, netam nesam, dacă sunt mulţi clienţi. La mall, desigur, unde el a presupus deja că tu lucrezi.

Dacă vei merge spre casă împreună cu un prieten şi veţi vorbi între voi despre apropiatul concediu, este foarte posibil ca taximetristul să te întrebe, în modul cel mai direct, dacă pleci în străinătate, unde şi cât ai dat pe bilet. Poate că tu nu vei dori să dai toate aceste amănunte unui străin, dar aici deja viitorul tău profil din dosar va depinde strict de abilitatea ta de a te eschiva. Poţi, de exemplu, să spui: “Nu, de fapt vorbeam despre altceva”, într-o manieră cât de cât elegantă. Nu se recomandă replici acide precum “Nu e treaba dumneavoastră, domnule!” sau “Mai lasă-mă dumneata în pace şi vezi-ţi de condus!”. Astfel de ieşiri necontrolate pot strica atmosfera din taximetru şi vor duce, invariabil, la clasarea profilului dumneavoastră în cel mai întunecat şi indezirabil colţ al minţii taximetristului.

Desigur, este posibil ca şi tu să fii, la rândul tău, o persoană sociabilă, curioasă în sensul bun al cuvântului şi foarte, foarte drăguţă. În acest caz, conversaţia va curge lin, cu întrebări şi răspunsuri de ambele părţi, şi cu siguranţă cele câteva minute ale cursei vi se vor părea amândurora insuficiente. La finalul lor, însă, vor exista două profiluri bine conturate, fiecare în dosarul său, fiecare în cea mai frumoasă circumvoluţiune a creierului celuilalt.

De ce îmi place să merg cu taxiul

          Aleg mereu taxiul când am de străbătut distanţe mai lungi sau când sunt foarte grăbită. Recunosc, nu e o soluţie economică. Ar şi şi mai ieftin, şi mai ecologic să folosesc mijloacele de transport în comun. Dacă aş şti care sunt liniile de autobuz şi unde sunt staţiile. Şi dacă nu m-aş teme de aglomeraţie şi de mirosurile ciudate. Sau de lipsa de civilizaţie a unora. Şi dacă nu mi-ar fi urât să aştept în staţie. Cam mulţi de „dacă”! :)

          Paradoxal, ceea ce mă atrage cel mai mult la taxiuri nu e nici viteza, nici confortul, ci însuşi taximetristul. Fie el bărbat sau femeie. Să mergi cu taxiul e o modalitate rapidă de a-ţi face o idee despre cât de diferiţi sunt oamenii. Am întâlnit taximetrişti taciturni şi taximetrişti care păreau că de abia aşteaptă să aibă cu cine vorbi, deschizându-şi în mod neaşteptat sufletul şi povestindu-ţi detalii din viaţa lor: probleme de sănătate, explicaţii despre cum s-au apucat de taximetrie, aventuri amoroase şi aşa mai departe. Taximetrişi excesiv de amabili şi taximetrişti mult prea preocupaţi de curăţenia propriului autoturism. Taximetrişti grijulii şi taximetrişti îngrijoraţi. Taximetrişti îndrăgostiţi de pisici şi taximetrişti care iubesc câinii. Sau taximetrişti care nu concep să transporte în maşina lor minunată vreun animal, fie el şi în cuşcă.

         Îmi plac poveştile taximetriştilor. Prin natura meseriei lor, zi şi noapte, şoferii de taxi au ocazia să întâlnească o mulţime de oameni, unii mai ciudaţi decât alţii. Taximetriştii le culeg poveştile, le adaugă o notă personală şi le dau mai departe. Unele sunt triste, altele sunt amuzante, iar altele sunt chiar violente, întunecate. Dar pentru o persoană pasionată de poveşti nimic nu este mai interesant. Poveştile taximetriştilor sunt pline de viaţă, sunt rupte din realitate, chiar dacă uneori îţi vine greu să crezi că nu sunt ficţiuni.

          De curând am luat taxiul în Cluj. Voiam să ajung la un concert. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 45 de ani, era extrem de vorbăreţ şi prietenos. Fără nicio introducere, a început să-mi povestească păţanii din experienţa lui de taximetrist. Toate erau recente şi toate erau cam în aceeaşi notă: o domnişoară care l-a pocnit peste gură cu poşeta-plic, pentru că, întâmplător, taximetristul semăna cu fostul ei iubit; o doamnă pe la 65 de ani care i-a făcut, explicit, avansuri; o domnişoară foarte frumoasă care a vrut să-i arate operaţia prin care se transformase din bărbat în femeie.  Cu siguranţă, viaţa de taximetrist nu e plictisitoare! Taximetristul respectiv mi-a povestit şi alte păţanii, mai puţin amuzante, legate de experienţa sa ca viitor infirmier. Pregătirea sa specială i-a dat puterea de a salva vieţile unor clienţi confruntaţi cu probleme de sănătate.

          Şi, în timp ce îl ascultam, m-am gândit încă o dată cât de pestriţă este lumea aceasta a taximetriştilor, cum găseşti printre ei oameni de toate felurile, de la persoane cu studii superioare la cei fără multă şcoală, de la oameni disperaţi să găsească o modalitate de a câştiga pâinea familiei la boemi hotărâţi să lucreze în mod independent. Şi totul mi s-a părut fascinant.

          Atunci mi-a trecut prin minte că a călători cu taxiul e adesea o experienţă similară cu cititul unei cărţi. Doar că, în loc să răsfoieşti pagini, citeşti oameni.