sâmbătă, 16 decembrie 2017

Cel mai rapid tren din lume circulă în China

O ştire din septembrie, dar nu mai puţin impresionantă, despre punerea în circulaţie a celui mai rapid tren din lume, care circulă între Beijing şi Shanghai.

Cele mai rapide trenuri din lume au început de astăzi să circule în China. Se deplasează cu nu mai puţin de 350 de kilometri pe oră, dar pot atinge şi 400 de kilometri pe oră pe anumite segmente.

Noile garnituri electrice „Fuxing” , adică „reîntinerirea”, în chineză, circulă între Beijing şi Shanghai. Distanţa de peste 1.300 de kilometri este parcursă în doar patru ore şi jumătate.

Aceste trenuri sunt mândria căilor ferate chineze, deoarece sunt produse şi dezvoltate sută la sută pe plan local.
China are cea mai mare reţea de trenuri de mare viteză din lume: peste 20.000 de kilometri.

Află mai multe pe 

duminică, 10 decembrie 2017

Deszapezire cu masini private in Baia Mare si Maramures

Se anunta o iarna grea si intotdeauna deszapezirea pe strazile marunte vine tarziu sau niciodata.
Acum poti apela non stop la servicii de deszapezire private oferite de Bonte Marius din Baia Mare.
Il gasiti non stop la numarul de telefon 0744113299 sau la Bonte Garage de pe strada Mihai Eminescu din Baia Mare, langa magazinul Andana Pan.



Dezapezire non stop tel. 0744113299

Dezapezire non stop tel.0744113299


vineri, 8 decembrie 2017

Idei de afaceri pentru antreprenorii care intentioneaza sa investeasca intr-o flota auto performanta

Afacerile construite in jurul flotelor auto aduc profituri substantiale proprietarilor

Nisele pe care se pot dezvolta povesti de succes uimesc pe toata lumea.
Transportul din punctul A in punctul B ramane in continuare o afacere profitabila, doar daca parcul auto pus la dispozitie ofera servicii rapide, sigure si la un pret incredibil de bun. Ramurile acestui domeniu se afla intr-o continua expansiune. Exista astazi numeroase firme de curierat rapid, livrari de mancare comandata online, transport al pasagerilor din oras la aeroport, sau firme care te ajuta sa iti muti mobila dintr-o parte in alta.

Mutari de mobila

Acest tip de business presupune dezvoltarea unei flote considerabile de camionete, pentru a oferi servicii de transport al mobilei dintr-o parte in alta, atat pe plan local, cat si pentru transporturi in tara. Se pliaza foarte bine mai ales pe nevoia persoanelor fizice de a transporta corpuri voluminoase, in cele mai sigure conditii, insa si companiile pot apela cu incredere la un astfel de serviciu. Mutarile ieftine de mobila rezolva astfel o serie de probleme, la un pret foarte bun, in cele mai sigure conditii si intr-un timp extrem de avantajos.

Livrari rapide de mancare

Pentru a asigura o livrare la o adresa specifica, intr-un oras aglomerat precum Bucurestiul si in cel mai rapid timp posibil, este nevoie de o flota auto foarte mare. De aceea, cea mai buna solutie, pentru comenzile online de mancare, sunt autoturismele foarte mici, ce consuma putin si se pot descurca foarte bine intr-un oras aglomerat, mai ales la orele de varf. Inca un pont de business pe care il oferim la acest capitol: trebuie sa dispui de mai multe puncte de livrare in oras, pentru un timp de transport optim.

Transport pasageri oras-aeroport

Datorita suprafetei mari de teren pe care o ocupa, dar si din considerente ce tin de siguranta, aeroporturile sunt amplasate la marginea oraselor, sau chiar la cativa kilometri buni fata de centrul unei metropole. Tocmai aceasta distanta este factorul principal pentru dezvoltarea unui business de transport al pasagerilor, pentru inchirierea de autocare si microbuze, la cele mai avantajoase preturi. Aici vorbim de gabarite mai mari, ce atrag costuri speciale de mentenanta, insa o astfel de afacere se dovedeste a fi extrem de profitabila, mai ales in orase fara prea multe solutii de transport catre aeroport.

Mentenanta = Profit

Cel mai important lucru, atunci cand ai un business bazat pe o flota auto importanta, este modul in care reusesti sa tii pe sosele cat mai multe masini in acelasi timp. Vorbim bineinteles de mentenanta intregului parc auto, mai ales ca aceste autoturisme tind sa se strice mai repede, decat cele pentru uz normal. De exemplu, trebuie sa fii mereu pregatit cu piese de schimb pentru suspensiile auto, pentru ca amortizoarele, flansa pentru amortizor sau arcurile sunt cele mai expuse degradarii.

Poti face un profit considerabil, daca vrei sa te lansezi intr-o afacere construita in jurul unei flote auto. Este foarte important sa acorzi o atentie deosebita mentenantei, deoarece un parc auto in paragina te poate scoate rapid dintr-o piata atat de competitiva. Livrarile pentru comenzile online de mancare presupun autoturisme mici, in timp ce pentru transportul persoanelor la aeroport, sau pentru transportul de mobila, vei avea nevoie de o flota de autoturisme mai mari.

miercuri, 6 decembrie 2017

Tu te deplasezi pe jos, cu rolele sau cu bicicleta?


„Mersul pe jos face piciorul frumos”, spune o vorbă din bătrâni. Dar mersul pe jos nu are doar efecte estetice, ci şi efecte profunde asupra sănătăţii. Medicii ne sfătuiesc să facem cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi. Cel mai ieftin mod de a atinge această ţintă este să ne deplasăm pe jos cât mai mult posibil. De acasă la serviciu şi înapoi, până la supermarket sau la piaţă, la grădiniţă după copil, la cinema sau la bibliotecă. Putem mereu să optăm pentru mersul pe jos, iar acesta va avea efecte asupra sănătăţii dacă alegem un ritm al deplasării rapid. Mersul în ritm de plimbare, cu opriri pentru a ne uita în vitrine sau pentru a face fotografii, nu va avea efectele scontate.

          Putem, de asemenea, să optăm pentru mersul cu rolele sau cu trotineta, care câştigă tot mai mult simpatia românilor în ultimul timp. Ele ne asigură o deplasare mai rapidă, un aer tineresc şi veselie.


          O altă variantă este mersul cu bicicleta. Din păcate, el nu este încurajat în România, unde, în cele mai multe oraşe, pistele lipsesc sau sunt insuficiente. În lipsa lor, adesea, bicicliştii aleg să se deplaseze pe trotuar, ceea ce este supărător deopotrivă pentru ei şi pentru pietoni.


          Deplasarea pe carosabilul care nu este prevăzut cu piste, însă, este periculoasă şi pentru biciclişti, şi pentru şoferi şi pasagerii autoturismelor. O statistică din 2014 arată că ponderea bicicliştilor în accidentele de pe şosele este de 9% în România, în timp ce în Franţa este de 4%, în Grecia – 2%, iar în Danemarca – 17%. Cifrele diferă şi în funcţie de numărul de persoane care practică mersul cu bicicleta în aceste ţări. 57% dintre accidentele soldate cu decesul biciclistului se petrec în oraşe, iar 79% dintre victime sunt bărbaţi, arată aceeaşi statistică. Cele mai grave răni suferite sunt la cap şi la gât, dar ele pot fi prevenite în proporţie de 63 – 88% prin purtarea unei căşti.


          O statistică a Poliţiei Române, realizată în primele 9 luni ale anului 2016, arată că 634 de accidente au fost provocate de biciclişti, un procent de 10,18% din totalul de accidente produse în intervalul respectiv.


          Cu siguranţă, cunoaşterea regulilor de circulaţie de către biciclişti şi mai multă atenţie atât din partea lor, cât şi a şoferilor ar avea drept consecinţă scăderea numărului de accidente. La urma urmei, ne dorim ca numărul bicicliştilor să crească, pentru că acest lucru ar duce la reducerea poluării, la decongestionarea traficului şi la creşterea gradului de sănătate al populaţiei. Un număr mare de biciclişti înseamnă un grad înalt de civilizaţie. Dar până când vom avea piste suficiente în România, nu ne rămâne decât să fim cu ochii în patru.

Și o întrebare pentru voi: când alegeți taxiul și când alegeți alte mijloace de transport?

luni, 4 decembrie 2017

Neplacerile calatorilor baimareni in taxi

Un studiu recent făcut de compania de cercetare de piaţă 4Service Group România arată că românii sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor de taximetrie, dar nici nu doresc să plătească mai mult. Potrivit acestui studiu, 97,2% dintre cei care au călătorit cu taxiul spun că au avut probleme, dar 72% nu sunt de acord cu majorarea tarifelor.

Tarifele au crescut deja în Baia Mare la toate firmele care operează în municipiu, astfel că la aceste nemulţumiri deja amintite se mai adaugă şi aceasta, a tarifelor practicate.

Acelaşi studiu a mai arătat că un sfert dintre români utilizează taxiul de câteva ori pe lună, iar 15% apelează de mai multe ori pe săptămână. Acelaşi studiu mai arată că principalele probleme reclamate sunt atitudinea taximetriştilor şi maşinile vechi şi murdare.

De asemenea, un sfert dintre români s-au confruntat cu cazuri în care taximetriştii le-au cerut să nu folosească aparatele de taxare, iar 11,8% reclamă faptul că şoferii au refuzat cursa din diverse motive, în special legate de lungimea traseului. Alţi 11,6% dintre români acuză că şoferii de taxi au încercat să-i păcălească. Potrivit news.ro, 10% dintre pasageri sunt deranjaţi de faptul că taximetriştii vorbesc la telefon în timpul cursei, iar 7% de faptul că şoferii fumează în maşină, deşi legea le interzice acest lucru.

Apoi, 9,5% nu au primit bon fiscal după cursă, iar alţi 9% s-au confruntat cu şoferi nepoliticoşi şi agresivi. În fine, o treime dintre români se plâng de maşinile vechi, 24% spun că acestea sunt prea murdare sau miros urât, iar 15% reclamă lipsa aerului condiţionat.

Acelaşi studiu a mai scos la iveală că o altă problemă reclamată este că taxiurile devin brusc de negăsit dacă plouă, dacă sunt în zone cu evenimente, seara sau de sărbători, iar atunci când sunt, totuşi, de găsit, şoferii cer sume exorbitante.

Într-un reportaj realizat pentru InfoMM de jurnalistul Dragoș Hojda, acesta a intervievat băimărenii despre serviciile oferite de taximetriștii din Baia Mare. Iata ce spun băimărenii.

Atunci când vine vorba despre taxiuri şi taximetrişti, băimărenii au şi ei nemulţumirile lor. Pe băimăreni îi deranjează fumatul în maşina de taxi, conducerea taxiului vorbindu-se la telefon sau scriind mesaje, respectiv refuzul unor curse, pe motiv de distanţă.

„De trei ori pe săptămână circul cu taxiul. Cheltui undeva la 50 de lei pe săptămână. Mă deranjează taximetriştii care fumează în maşină, cei care speră că te pot păcăli, alegând rute mai lungi pentru a obţine mai mulţi bani. Laşi bacciş de multe ori, se fac că nu au bani pentru rest de multe ori. Muzica dată la maxim, ca să nu discutăm de gusturile muzicale”, a declarat băimăreanul Cătălin.

„Când fumează în maşină, când te duc pe ce traseu vor ei şi nu te întreabă dacă îţi convine, când vorbesc la telefon sau dau mesaje în timp ce conduc. Sunt lucruri care mă deranjează la taximetriştii din Baia Mare. Am uitat să spun încă un lucru – când refuză cursele pentru că sunt prea scurte”, a adăugat Angi.

„Am avut destule probleme cu taximetriştii, deşi nu circul foarte des. Dar cel mai tare mă deranjează taximetriştii în trafic, că nu ţin cont de nimeni şi nimic, opresc unde îi taie capul, încurcă toată circulaţia, că aşa au ei chef. Din punctul meu de vedere, unii nu ar trebui să practice această meserie”, a mai precizat Maria.

Legat de taxiuri, au existat plângeri depuse la Protecţia Consumatorului Maramureş. O reclamaţie a fost depusă de o băimăreancă care a luat taxiul de la Spitalul Judeţean, taximetristul în zona RFN refuzând să mai continue cursa pe motiv că este prea scurt traseul. Operatorul economic a fost amendat în acest caz. OPC Maramureş spune că nu există temei legal pentru refuzul taximetriştilor pe motiv că e scurt traseul. Băimărenilor li se recomandă să fie atenţi la tarifele practicate, să fie atenţi la „ceas” atunci când se pleacă în cursă.

Citește articolul original pe InfoMM Baia Mare

duminică, 3 decembrie 2017

Povestiri din Taxi despre disputa taximetriștilor cu UBER

Povestiri din Taxi despre disputa taximetriștilor cu UBER

Gândindu-mă ce să scriu, am realizat că subiectul e mult mai complex, și că lupta asta e doar o parte, dintr-un război mult mai mare.

Nu sunt împotriva tehnologiei și inovației, dar ele nu trebuie sa elimine rasa umană.

Din păcate, în ritmul acesta, acolo vom ajunge. UBER experimentează varianta taxiurilor și camioanelor fără șofer iar asta înseamnă că in câțiva ani o să dispară breslele astea, înseamnă că o să fie câteva zeci de milioane de șomeri.
Ce urmează, magazine fără vânzători, uzine fără muncitori, spitale fără medici, poliție fără polițiști? Toți aceștia pot fi foarte simplu înlocuiți cu tehnologie și roboți. Acesta e drumul în care ne autodistrugem.
Tehnologia trebuie să ajute omenirea, nu să o elimine. Asta e scopul celor, gen Uber, în viitor.
Pentru ei contează doar profitul, nu dau doi bani pe oameni.
Dar să revenim la Uber, sunt mii de exemple, cu abuzurile Uber, cu metodele lor dictatoriale, cu aroganța cu care sfidează legile, statele și oamenii.
Sunt puternici financiar, cumpără guverne și legi, sunt ca și demonul cu chip de înger, care îți vorbește mieros, până îți ia sufletul.
Voi analiza, puțin discursul lor. Ei spun că ajută la fluidizarea traficului. Eu întreb, cum ajuți când aduci, în oras, în trafic, încă vreo câteva mii de mașini in plus? Ei spun că lucrează într-o transparență totală. Eu întreb, tot transparență e și când eviți fiscul, când blochezi accesul autorităților la informații, când asculți, ilegal, frecventele poliției, când stabilești prețuri după bunul plac, când ascunzi infracțiunile șoferilor, sutele de cazuri de tâlhării și violuri comise de șoferi, când șeful Uber demisionează pentru că e acuzat de hărțuire sexuală, când îți spionezi clienții și după ce au coborât din mașină și îi urmărești ce fac în timpul liber.
Acestea sunt doar câteva din miile de abuzuri, marca Uber. Ei au reușit să ducă șarlatania și nesimțirea la rang de virtute. Am observat că au un slogan favorit "inovația precede legislația" adică funcționăm înafara legii, dar nu e ilegal, e că și cum eu cunosc o femeie pe Facebook, ne întâlnim și o violez, la proces o să spun "onorată instanță, domnișoara minte, ne-am dat întâlnire prin intermediul unei aplicații inovatoare, eu fiind foarte smart, am dezbrăcat-o și am penetrat-o înainte să apuce ea să fie de acord, am folosit niște metode inovatoare, deci nu e viol, e sex-sharing".
UBER se folosește de puterea banului pentru a cumpăra tăcerea autorităților, care ignoră evidențele și se fac că analizează, de fapt se tergiversează in speranța că lumea o să uite subiectul.
E ciudat cum ANAF depistează un om care are o datorie de 50 lei dar nu vede cum un colos ca și UBER fură sute de milioane. Șarlatanii de la UBER au început o campanie furibundă de denigrare a taximetriei, plătind articole cu țintă clară.
Habar n-am cine o să câștige lupta asta, dar știu sigur că noi, taximetriștii, dacă e să murim, murim în picioare. Suntem ultima profesie cu adevărat liberală și așa o să rămânem.

sâmbătă, 2 decembrie 2017

UNIC ÎN BAIA MARE!!! Aplicația USI TAXI!!

USI TAXI BaiaMare a pregătit pentru tine o nouă aplicație, poți comanda ușor, rapid și online direct de pe telefon un taxi 🚕.
Pașii necesari:
✅Descarcă aplicația din Google Play
✅Solicită un taxi direct de pe smart phone-ul tău;

Te așteptăm să încerci noua metodă și să ne lași un comentariu la acest articol.

LIKE & SHARE

Momentam aplicația funcționează doar pe Android.

✅Curând o să poată fi folosit și pe alte sisteme de operare. 📲 Comanda se poate realiza în continuare și apelând nr: 📞+40262949 sau 📞+40747949949


duminică, 26 noiembrie 2017

Dă muzica mai tare! Taximetriști la Cluj cu bune și cu rele. Și protestele.

Nu știm care este opinia oamenilor în general cu privire la taximetriști și la războiul lor cu UBER dar recent am văzut opinia unui taximetrist din Cluj cu privire la protestele firmelor de taxi, asociațiilor ale transportatorilor in regim taxi și trebuie să discutăm un pic despre asta.

Pe pagina Povestiri din taxi a fost postat următorul mesaj: Zilele astea, in Cluj și București, taximetriștii protestează împotriva celor care fac transport, ilegal, de persoane (Uber și taxify), până aici toate bune și corecte. De lăudat inițiativa celor de la GoodCab, e clar că acolo există un grup foarte omogen, care gândesc și acționează la fel, de altfel patronul (sau mai corect acționarul majoritar) al acestei companii de taxi, e singurul care participă la aceste proteste și se implică în toate acțiunile care vizează interesele taximetriștilor, felicitări Gabi. Restul stau relaxați in birouri, fără să miște un deget, și nu doar ei. Nu am văzut niciun operator, care are mai multe mașini, să se implice, să participe, pentru ca, hai sa fim realiști, e interesul lor, nu al șoferilor, ei trebuie să își apere afacerea, nu șoferul, toți stau și se scobesc, la premolari, cu scobitoarea, și așteaptă, scarpinandu-se pe burta, să le vina chiria pe mașina.

Asta e singura preocupare, a marilor operatori, aia cu zeci de mașini, am mai spus asta și o repet, niște fripturiști. Cei de la GoodCab sunt in altă lume, acolo totul e organizat și toți sunt la fel, fără excepție, cu regret o spun, sunt singurii care chiar apară interesele taximetriei. Nu am auzit niciun mare operator să spună șoferilor "mai băieți, azi nu plătiți chirie, dar mergeți la protest" nu tata, dă-i in pula mea de prosti, să lucreze și să aducă chiria, să facă je curul mare, dă-i in pula mea, pe fraierii aia care protestează, că dacă le reușește oricum profit și eu de munca lor, chiar daca nu am făcut nimic. Asta e mentalitatea marelui patron, in taximetrie, de asta a ajuns, atât de jos, taximetria.

Oamenii aia, care zilele astea se opresc din lucru, pentru a-și cere drepturile și respectarea legii, sunt aceeași de ani de zile, mereu aceeași, ei s-au luptat pt tarif, pt standuri, etc. Eu nu ii judec, pt că și-au făcut dispecerat, era normal să fie așa, ei văd altfel taximetria, personal mă regăsesc, total, in conceptul lor și îi stimez foarte mult. Vocea taximetriștilor, o să se facă auzită, doar când marii operatori si patronii dispeceratelor, o să lase aroganta la o parte și o să iasă in strada, alaturi de șoferi.

Nu vreau sa minimalizez meritele, taximetriștilor de la toate firmele, care participă la proteste, va respect maxim, dar o spun cu toată responsabilitatea, respect maxim GoodCab. Drumuri bune.

Hai să recapitulăm ceva: Cea mai mare firmă de rezervări hoteliere din lume, nu are nicio proprietate. Airbnb. Cel mai mare comerciant din lume, nu are nici un depozit și nici un produs. Alibaba. Cea mai mare firma de taxi din lume nu are niciun taxi. UBER. Cea mai populara firma de comunicare media din lume nu produce știri. Facebook. Lucrurile se schimbă iar noi trebuie să ne adaptăm. Cred că protestele în domeniul economic sunt de domeniul trecutului cu atât mai mult cu cât a protesta împotriva inovației este o greșeală principială. Dacă taximetriștii vor să-și unească forțele împotriva UBER sau taxify ar trebui să o facă prin creșterea standardelor și a serviciilor. Nici măcar minimum necesar din cerințele clineților nu sunt satisfăcute de taximetrele tradiționale: plata cu cardul, evaluarea șoferilor online, transparența și seriozitate.

Tocmai pe Facebook a venit și exemplul concret de nesimțire și inconștiență a unor șoferi de taxi ce nu pot fi identificați și sancționați de clienți, așa cum o poți face pe UBER: Dan a povestit că mergea cu un taxi în Cluj și se auzea un ticăit. L-a întrebat pe taximetrist ce se aude iar răspunsul a fost demențial: A ! Nimic domnu…Am o problemă la rezervorul de gaz… Dar dacă vă deranjează dau muzica mai tare!

În concluzie, va mai trebui să treacă mult timp până când protestele vor fi soluția ultimă pentru taximetriști. Sunt prea puțini cei care fac cu pasiune și corectitudine, meseria asta, cei care se simt acasă, doar la volan. Timpul să arătați că solidaritatea din breasla asta(de taximetrist) nu e doar o amintire, din trecutul îndepărtat se referă la lupta voastră să scoateți dintre voi toate persoanele care vă denigrează prin acțiunile lor și prin modul în care se raportează la viața de taximetrist.

joi, 23 noiembrie 2017

De ce îmi place să merg cu taxiul


          Aleg mereu taxiul când am de străbătut distanţe mai lungi sau când sunt foarte grăbită. Recunosc, nu e o soluţie economică. Ar şi şi mai ieftin, şi mai ecologic să folosesc mijloacele de transport în comun. Dacă aş şti care sunt liniile de autobuz şi unde sunt staţiile. Şi dacă nu m-aş teme de aglomeraţie şi de mirosurile ciudate. Sau de lipsa de civilizaţie a unora. Şi dacă nu mi-ar fi urât să aştept în staţie. Cam mulţi de „dacă”! :)


          Paradoxal, ceea ce mă atrage cel mai mult la taxiuri nu e nici viteza, nici confortul, ci însuşi taximetristul. Fie el bărbat sau femeie. Să mergi cu taxiul e o modalitate rapidă de a-ţi face o idee despre cât de diferiţi sunt oamenii. Am întâlnit taximetrişti taciturni şi taximetrişti care păreau că de abia aşteaptă să aibă cu cine vorbi, deschizându-şi în mod neaşteptat sufletul şi povestindu-ţi detalii din viaţa lor: probleme de sănătate, explicaţii despre cum s-au apucat de taximetrie, aventuri amoroase şi aşa mai departe. Taximetrişi excesiv de amabili şi taximetrişti mult prea preocupaţi de curăţenia propriului autoturism. Taximetrişti grijulii şi taximetrişti îngrijoraţi. Taximetrişti îndrăgostiţi de pisici şi taximetrişti care iubesc câinii. Sau taximetrişti care nu concep să transporte în maşina lor minunată vreun animal, fie el şi în cuşcă.



         Îmi plac poveştile taximetriştilor. Prin natura meseriei lor, zi şi noapte, şoferii de taxi au ocazia să întâlnească o mulţime de oameni, unii mai ciudaţi decât alţii. Taximetriştii le culeg poveştile, le adaugă o notă personală şi le dau mai departe. Unele sunt triste, altele sunt amuzante, iar altele sunt chiar violente, întunecate. Dar pentru o persoană pasionată de poveşti nimic nu este mai interesant. Poveştile taximetriştilor sunt pline de viaţă, sunt rupte din realitate, chiar dacă uneori îţi vine greu să crezi că nu sunt ficţiuni.


          De curând am luat taxiul în Cluj. Voiam să ajung la un concert. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 45 de ani, era extrem de vorbăreţ şi prietenos. Fără nicio introducere, a început să-mi povestească păţanii din experienţa lui de taximetrist. Toate erau recente şi toate erau cam în aceeaşi notă: o domnişoară care l-a pocnit peste gură cu poşeta-plic, pentru că, întâmplător, taximetristul semăna cu fostul ei iubit; o doamnă pe la 65 de ani care i-a făcut, explicit, avansuri; o domnişoară foarte frumoasă care a vrut să-i arate operaţia prin care se transformase din bărbat în femeie.  Cu siguranţă, viaţa de taximetrist nu e plictisitoare! Taximetristul respectiv mi-a povestit şi alte păţanii, mai puţin amuzante, legate de experienţa sa ca viitor infirmier. Pregătirea sa specială i-a dat puterea de a salva vieţile unor clienţi confruntaţi cu probleme de sănătate.


          Şi, în timp ce îl ascultam, m-am gândit încă o dată cât de pestriţă este lumea aceasta a taximetriştilor, cum găseşti printre ei oameni de toate felurile, de la persoane cu studii superioare la cei fără multă şcoală, de la oameni disperaţi să găsească o modalitate de a câştiga pâinea familiei la boemi hotărâţi să lucreze în mod independent. Şi totul mi s-a părut fascinant.


          Atunci mi-a trecut prin minte că a călători cu taxiul e adesea o experienţă similară cu cititul unei cărţi. Doar că, în loc să răsfoieşti pagini, citeşti oameni.

miercuri, 22 noiembrie 2017

Cum arată taxiurile de pe mapamond


            „Nu toate taxiurile din lume sunt galbene; în Azerbaidjan, de exemplu, acestea au o nuanţă de violet. În plus, mărcile diferă de la ţară la ţară, uneori chiar de la oraş la oraş.”










luni, 20 noiembrie 2017

Investiţie gigant: Uber acceptă oferta de 10 miliarde de dolari din partea grupului de investitori conduşi de SoftBank

Uber a acceptat să primească o investiţie din partea conglomeratului japonez de hi-tech SoftBank, la sfârşitul unor negocieri care au durat mai multe luni.

Tranzacţia ar trebui să ajute gigantul de car-sharing după un an tumultos în care CEO-ul Travis Kalanick a demisionat în iunie în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, discriminare de gen şi mediu dăunător de muncă, potrivit Quartz.

Potrivit Bloomberg, SoftBank, împreună cu Dragoneer Investment Group şi General Atlantic, va investi în mod direct 1 miliard de dolari în compania Uber care valorează 70 de miliarde de dolari. În plus, SoftBank va cumpăra acţiuni de 9 miliarde de dolari de la actualii acţionari ai Uber.

„Credem că această înţelegere este un vot puternic de încredere în ceea ce priveşte potenţialul Uber pe termen lung”, a declarat companai de car-sharing. „Ne va ajuta să alimentăm investiţiile noastre în cercetare în domeniul tech şi ne va ajuta să ne continuăm expansiunea peste hotare, în timp ce ne întărim structura”.

Deal-ul ar putea încă să pice, sesizează New York Times. SoftBank urmează să stabilească un preţ la care intenţionează să cumpere acţiuni de la investitori şi angajaţi care sunt în acest moment acţionari.

Angajaţii care s-au alăturat Uber încă din primele lui şi care deţin acţiuni, ar putea deveni milionari dacă le-ar vinde. Dar dacă după transferul de acţiuni şi după investiţia directă, SoftBank nu va deţine cel puţin 14% din companie, ar putea renunţa la tranzacţie.

Tranzacţia ar putea mări şansele pentru o fuziune între Uber şi Grab, rivalul lor din sud-estul Asiei, încât SoftBank ar deţine acţiuni în ambele companii.

duminică, 19 noiembrie 2017

Tesla a dezvăluit primul camion electic. Cum arată şi ce caracteristici are

Elon Musk a dezvăluit primul camion electric produs vreodată de către Tesla în cadrul unui eveniment care a avut loc joi în Los Angeles, relatează BBC.

În stilul său caracteristic, şeful Tesla a oferit încă de săptămâna trecută tot felul de indicii pe Twitter privind noile surprize ale companiei. Miercuri, acesta spunea despre noua dezvăluire că „se poate transforma într-un robot, se poate lupta cu extratereştrii şi poate face un latte al naibii de bun”.

Musk nu a dezvăluit preţul camionului, dar a precizat că costul pe kilometru al acestuia va fi cu 20% mai ieftin decât cel al camioanelor diesel. În ce privesc performanţele, CEO-ul a subliniat că vehiculul va putea străbate 800 de kilometri la deal cu încărcătură plină şi că poate atinge 100 de kilometri pe oră în cinci secunde, făcându-l mai rapid decât orice camion desel de pe piaţă.

Cât despre siguranţă, şoferii vor avea un parbriz „rezistent şi la o explozie termonucleară”, un autopilot avansat, tehnologie de menţinere pe banda de deplasare şi un design care va face „imposibilă” bruscarea uşilor pentru a le deschide.
Pentru a le putea încărca Tesla plănuieşte să construiască o reţea de „megaîncărcătoare” (n.red.: diferit faţă de „superîncărcătoarele” folosite de alte maşini Tesla) care vor putea alimenta un drum de 650 de kilometri în 30 de minute.

În timpul prezentării Musk a subliniat că ar fi o „sinucidere economică” dacă se vor folosi în continuare camioanele diesel, argumentând că versiunile Tesla, dacă ar fi conduse într-un convoi, ar fi mai ieftine decât un transport de mărfuri pe cale ferată.

În ce priveşte producţia, şeful Tesla a declarat că camionul va intra în producţie în 2019.

Competiţia din piaţa autovehiculelor electrice devine din ce în ce mai acerbă după ce în septembrie un alt competitor, Daimler AG, a anunţat că vrea să intre pe piaţă, printre modelele plănuite numărându-se şi un camion. Totodată, şi alte companii precum Volkswagen, Cummins sau Nikola au anunţat şi ele că lucrează să producă un camion electric.

Statistici colorate despre taxiurile din Baia Mare. Modele, culori, vechime.

Am mers direct la sursa, pe site-ul primariei Baia Mare de unde am luat lista tuturor autorizatiilor de taxi din municipiu. 648 de masini, prezentate in detaliu. Informatiile generale le puteti vedea si dumneavoastra la aceasta adresa: taxi primaria Baia Mare

In Maramures, cele mai multe masini autorizate pentru transport public in regim taxi sunt Dacia Logan, aproape 300 de autohevihule.

Ford focus si Renault Megane completeaza topul masinilor cu 46, respectiv 37 unitati.
Alaturat gasiti un grafic detaliat cu toate taxiurile din Baia Mare si ponderea lor in total.
modele autovehicule taxi baia mare

In ceea ce priveste modele care nu sunt prea des intalnite in traficul baimarean ca taxi se regasesc Chevrolet Lacetti, Daewoo Cielo, Fiat Palio, Fiat Stilo, Mercedes Benz B180, Renault Fluence, Seat Cordoba, Seat Leon, Seat Toledo, Toyota Auris, Toyota Avensis, Toyota Corolla, Toyota Prius, Toyota Yaris, Volkswagen Polo, Volvo S40. Modele care circula in pereche, cate doua unitati din fiecare, sunt: Fiat Linea, Fiat Punto, Mercedes C200, Mercedes E200, Mitsubishi Colt, Opel Zafira, Seat Altea, Skoda Superb, Volkswagen Bora, Volkswagen Jetta, Audi A4.

Daca vorbim de culori, preferatele taximetristilor din Baia Mare sunt cea alba, care este culoarea a jumatate din masinile autorizate, si cea rosie, culoarea aleasa de peste 100 de transportatori. In top se mai afla si culoarea gri si albastru. Pe ultimele locuri, cu cele mai putine taxiuri, sunt cele vopsite in maro, negru, verde sau glaben.

Care este culoarea preferata de catre dumneavoastra? Inca nu stim daca alegerea culorii taxiurilor se face in functie de preferintele clientilor sau doar a soferilor si a firmelor care le detin dar vom intreba firmele de taxi cum au ales culoarea.

Pe de alta parte, o statistica mai ingrijoritoare poate este cu privire la vechimea taxiurilor. Masinile autorizate in Baia Mare sunt in proportie de peste 80% mai vechi de 10 ani dar imbucurator ar trebui sa fie si faptul ca doar 3 masini sunt fabricate inainte de anul 2000. Pe de alta parte, nicio masina nu este mai noua de anul 2013, an in care a fost inmatriculata masina taxi a domnului Deac Mircea, o Dacia Logan alb cu numarul MM04PYV.

Cele mai multe masini sunt fabricate in anul 2007, 146 vehicule din totalul de 647 masini taxi autorizate in Baia Mare.
Vom reveni cu noi informatii despre transportul public in regim taxi din Baia Mare, viata taximetristilor si problemele cu care se confrunta cetatenii care apeleaza la serviciile taxi.

Nu putem incheia fara sa lansam si o intrebare pentru dumneavoastra: Care este modelul preferat de masina cand vine vorba de taxi si care este culoarea pentru care ati opta ? Cat de importante sunt aceste detalii in luarea unei decizii cand calatoriti cu taxiul ?

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Uber și NASA vor să creeze primele mașini zburătoare, în următorii 2 ani

La Summit-ul Web de la Lisabona, Portugalia, care a avut loc vineri, 10 noiembrie, Jeff Holden, directorul departamentului de producție al companiei Uber, a anunțat actualizări ale proiectului Elevate. După cum sugerează și numele, Elevate este serviciul de taxi al mașinii de zbor Uber, pe care acesta l-a propus, pentru prima dată, în luna septembrie a anului trecut.

De atunci, Uber Elevate lucrează la planurile de a aduce un serviciu de taxi, care cuprinde zboruri către Dallas și Dubai. Compania adaugă Los Angeles printre orașele pe care intenționează să le salveze din traficul de coșmar.

Această veste nu este o surpriză, deoarece orașul californian a înregistrat o medie de 104 ore de blocaje numai în anul 2016, transformându-l în cel mai aglomerat oraș din lume. Jeff Holden a menționat, de asemenea, că Uber a încheiat recent un Acord de spațiu cu NASA, pentru a ajuta la transpunerea viziunii lor în realitate.

Conform acordului, Uber va dezvolta un nou sistem de control al traficului aerian, pentru taxiurile de zbor. Este necesar, însă, ca infrastructura să se dezvolte, pentru a se putea efectua operațiunile de decolare și aterizare verticale (VTOL), iar autoturismele, care ar putea fi autonome, să funcționeze fără probleme:

„NASA se concentrează foarte mult pe adoptarea și testarea presiunii asupra cadrului și asigurarea funcționării corecte. Uber încearcă să pună în funcțiune acest nou sistem de trafic aerian” a declarat Jeff Holden pentru The Verge.

Citeste stirea in intregime pe: The Woman Romania
http://thewoman.ro/uber-si-nasa-vor-sa-creeze-primele-masini-zburatoare-in-urmatorii-2-ani/

vineri, 17 noiembrie 2017

Cum se obtine o autorizatie de taxi in Baia Mare ?

Poate credeti ca totul se rezuma la multa birocratie si un loc pe lista dar nu e tocmai asa.
se pare ca primaria Baia Mare a pus la punct o serie de criterii de evaluare a masinilor in functie de care punctajul cel mai bun poate primi autorizatie.
Vechimea autovehiculului si norma de poluare sunt categoriile la care se pot obtine cele mai multe puncte. Maximum 60 la fiecare dintre ele daca masina este noua si norma de poluare este de la euro5 in sus.
Confortul si siguranta sunt si ele foarte importante, astfel daca masina ta are instalatie de climatizare cu reglare automata dubluclimatronic poti obtine maximum, adica 50 de puncte iar daca numarul elementelor de protectie, al airbag-urilor este peste 4, la fel, punctajul maxim iti aduce alte 50 de puncte.
Portbagajul cu un volum util peste 500 de litri va fi evaluat cu maximum 20 de puncte precum si numarul de ore pe care le va petrece autovehicului in activitatea de taxi trebuie limitat la 8 ore pentru a obtine punctaj maxim 20.
Alte elemente punctate in aceasta evaluare se refera la existenta unui sistem de monitorizare GPS. posibilitatea achitarii contravalorii transportului cu cardul sau existenta unui perete despartitor intre locurile de fata si cele din spate.
Punctaj maxim mai poti obtine doar daca ai dispecerat propriu la firma cu care aplici pentru autorizatia de taxi si daca vechimea firmei sau a soferului cu intreprindere individuala este de peste 10 ani de zile.
Nu prea inteleg importanta acestui punctaj dar 10 puncte poti obtine daca masina este proprietatea ta, cu 5 puncte mai mult decat daca o ai in leasing. Probabil conteaza ca fiind in leasing platesti taxele la Bucuresti sau unde o fi inregistrata firma de leasing.
Sper sa gasim in trafic si o masina care a obtinut punctaj maxim la aceasta evaluare. Daca nu o gasim, vom face o adresa catre primaria Baia Mare pentru a ne confirma ca exista sau nu o astfel de masina.

joi, 16 noiembrie 2017

Dispecerate taxi in Baia Mare

Conform informatiile primite de la Primaria Baia Mare, pe raza municipiului isi desfasoara activitatea 9 firme autorizate sa execute servicii de dispecerat taxi.
Cele mai cunoscute dispecerate sunt:
Sto Tax, Taxi Stoenica, USI Taxi, Mara Taxi, Taxi Galant, Sicomex Taxi, TAXIRO.
Din pacate, nu stim daca toate cele 7 enumerate de noi se numara in totalitate printre cele 9 autorizate in acest moment si nu stim nici lista intreaga. Voi la ce firma sunati cand chemati un taxiu? La intamplare, aveti un numar in agenda telefonului sau mergeti la statia de taxi?
Lasati-ne un comentariu cu firmele de taxi din Baia Mare pe care noi le-am omis.

marți, 14 noiembrie 2017

Cate taxiuri avem in Baia Mare

Conform Serviciului Transport Public, Guvernanta Corporativa din cadrul primariei Baia Mare, Maramures, 330 de transportatori sunt autorizati sa execute transport public in regim de taxi, dintre care 147 independenti(pfa, ii sau intreprinderi familiale) si 183 de societati comerciale care detin impreuna 440 de autorizatii taxi.

Asta ar insemna aproximativ o masina la 200 de locuitori. O fi bine? o fi rau?