joi, 13 iunie 2019

The street is a battlefield

Participanții la trafic sunt împărțiți în tabere. Între tabere domnește ura.

Într-una dintre tabere se află șoferii. Cu toate acestea, o tabără separată o constituie șoferii de taxi. Pe de altă parte, avem bicicliștii. Și să nu-i uităm pe motocicliști. Desigur, o altă tabără o constituie pietonii.

Lucrurile stau în felul următor: șoferii îi înjură pe taximetriști, pentru că sunt nesimțiți. Taximetriștii îi înjură pe șoferi, pentru că sunt prea lenți și nu le dau lor prioritate. Cele două tabere îi înjură pe motocicliști, pentru că sunt kamikaze. Și pe bicicliști, pentru că nu respectă regulile de circulație. Dar și pe pietoni, pentru că nu traversează suficient de repede. Ura, însă, e reciprocă.

Pietonii traversează fără să se asigure. Uneori trec prin locuri nepermise. De aceea, când plouă, șoferii de abia așteaptă să intre cu viteză în bălțile de la marginea carosabilului, și să îi împroaște cu apă și noroi pe pietoni. După faptă, și răsplată!

Bicicliștii sunt nesimțiți pur și simplu pentru că își permit să meargă pe carosabil. Ei ar trebui să meargă pe pistele de biciclete. De asemenea, sunt nesimțiți și dacă merg pe trotuar. Ei ar trebui să meargă pe pistele de biciclete. Ce dacă ele nu există? Și ce dacă, acolo unde ele există, pietonii se plimbă pe ele, visând aiurea?

Motocicliștii merg cu viteză și fac slalomuri periculoase printre mașini. Nu au pic de responsabilitate și cred că impresionează cu pantalonii lor de piele și cu gecile inscripționate. La cum conduc, ai zice că sunt pe prafuri. Nu au pic de respect față de șoferi. În secret, șoferii visează că trec cu mașinile peste cadavrele lor.

Taximetriștii nu au pic de bun-simț. Ei cred că toată strada e a lor. Nu respectă regulile de circulație, vor mereu să se bage în față, să sară rândul, pe motiv că au client în mașină. Cu siguranță, ceilalți participanți la trafic urăsc acest comportament. Și, în ciuda a ceea ce cred taximetriștii, nici clienții nu îl apreciază.

Într-o zi de vară timpurie, orașul e frumos. Copacii sunt de un verde crud, mierlele cântă, soarele strălucește. E cald, dar nu sufocant. Oamenii zâmbesc, gândindu-se la vacanță. Nu, de fapt zâmbesc, pentru ca ceilalți oameni de pe stradă să nu știe ce e în mintea lor. Pentru că, de fapt, în ciuda verii, în ciuda mierlelor și în ciuda verdeții, ei înjură. Îi înjură pe ceilalți oameni de pe stradă. Pentru că the street is a battlefield.

luni, 18 martie 2019

Fantezie cu taxiuri

Am văzut la TV rezultatele unui sondaj de opinie ale cărui concluzii erau, foarte pe scurt, că femeile își cumpără mașinile în funcție de preț și le preferă pe cele mici, iar bărbații își aleg autoturismele în funcție de marcă. Și m-am gândit atunci oare cum își aleg femeile și bărbații taxiul, când se află în oraș și tocmai au băut un pahar.

Bărbații, cu siguranță, aleg taxiul în funcție de marcă. O mașină puternică, spațioasă, care inspiră încredere. Nimic complicat.

Cu femeile e, însă, diferit. Cel mai probabil, ele vor alege taxiul în funcție de culoare. Dacă în stație nu sunt decât taxiuri albe și gri, se vor uita la firmă. De multe ori avem o firmă de taxi preferată, sau doar una de ale cărei servicii ne-am obișnuit să ne folosim. Pe urmă, totul ar fi o loterie.
Desigur, o idee bună ar fi să se permită publicitatea pe taxiuri. Astfel, taximetriștii cu simțul afacerilor ar putea scrie pe portieră: miros de lavandă; taximetrist politicos; mașină proaspăt spălată. Cu siguranță, femeile s-ar îmbulzi să intre într-un astfel de taxi.

Acum e clar că nu toate necunoscutele ar putea fi dezvăluite într-o simplă reclamă de pe un autocolant lipit pe portieră. Căci ar fi prea multe.

Bunăoară, orice femeie ar dori să știe dacă în mașina aceea se fumează. Pentru că, de obicei, cel care fumează este taximetristul, și o cursă obișnuită e suficientă ca hainele pasagerei să se umple de miros de bodegă. Plus că țigara cere să mergi cu geamul deschis, și asta e neplăcut în unele zile de decembrie sau ianuarie. Un alt lucru pe care ar dori să îl știe femeile este dacă șoferul obișnuiește să pună frâne bruște.

Pentru că asta înseamnă că poșeta cade între scaune sau chiar că doamna își turtește buzele rujate de tetiera scaunului din față. Interesant ar fi de știut și câteva detalii despre ochii taximetristului. Mai exact, dacă acestuia îi „umblă ochii”, cum se zice în popor, adică dacă îi plac femeile mai mult decât ar fi cazul. Desigur, întotdeauna există opțiunea să te așezi pe bancheta din spate, ceea ce îți oferă mai multă siguranță și protecție. Însă de vorbele dulci e mai greu să te ferești.

Ar fi ciudat, totuși, să vezi pe stradă taxiuri inscripționate cam așa: Domn serios, respectuos; Nefumător; Frâne delicate; Mașină lună și bec; Aromă lămâie.

Ar suna, mai degrabă, ca un anunț matrimonial. În primul rând, nu l-ar crede nimeni. Se știe că anunțurile matrimoniale nu au nimic de a face cu realitatea.

Și apoi, femeilor adevărate le place suspansul. Le place riscul.

Așa că hai să rămână totul așa cum e.

duminică, 20 ianuarie 2019

Să importăm urși polari!

Numai taximetrist să nu fii pe o vreme ca asta! De ieri ninge întruna. Ninge cu fulgi deși  și mari, încât nu mai vezi la câțiva metri în față.
La mine în cartier, nu mai distingi trotuarul de carosabil. Pe drum sunt troiene în care se împotmolesc mașinile.

Dimineață, după ora 8, au ieșit la lopătat zăpada locatarii blocurilor și proprietarii magazinelor. După o oră, trotuarul arăta ca la început. Munciseră cam degeaba. De atunci, zăpada cade continuu din cer, de parcă un brutar prea harnic ar cerne făină la nesfârșit.

Epuizați și dornici să ajungă mai repede la destinație, oamenii sună la firmele de taxi. Lucru de care taximetriștii s-ar bucura, dacă nu ar fi atât de greu de circulat, chiar și pe bulevarde.
Carosabilul e plin de zloată alunecoasă, și la orizont nu se vede niciun utilaj.

Așa că taximetriștii înjură și se străduiesc să ajungă la comandă. Apoi se luptă cu nămeții, făcând eforturi să ajungă la destinație. Se gândesc că mai bine ar schimba mașina cu un urs polar, pe spatele căruia ar monta o șa confortabilă, acoperită cu o pătură călduroasă.
Străzile s-ar umple de șiruri de urși albi, pe care taximetriștii i-ar conduce ținând în mâini undițe, de al căror fir ar fi agățați somoni rozalii. Sau chiar pachete cu somon afumat de la Negro 2000, că e mai ușor de găsit la supermarket.
Ne-am întoarce – de ce nu? - în trecutul luminos, când omul era vânător și pescar.

Pe atunci, o mulțime de lucruri rele nu existau: comunismul, corupția, discriminarea rasială. Sau, cel puțin, nu s-au găsit desene rupestre care să ateste existența lor.

Dar până să importăm urși albi, trebuie să ne descurcăm cu ce avem. La urma urmei, nici Ciobănescul Carpatin nu ar fi o alegere prea rea.
Înhămat la o sanie bună, solidă, ar putea trage un client printre troienele de pe strada Bogdan Vodă, de pildă. Nici nu mai e nevoie de somon, e suficient un cârnaț legat de o coadă de mătură. Deși nici acesta nu e prea ușor de găsit acum, după ravagiile pestei porcine africane.

Cert este că mașinile nu mai fac față. Am ajuns la punctul în care civilizația a fost învinsă de natură. Chiar acum, în timp ce scriu, sub balconul meu o mașină turează motorul foarte zgomotos. Încearcă să iasă din munții de zăpadă.
Ehei, ar fi de ajuns doar o atingere de labă din partea ursului polar, și situația ar fi rezolvată!

miercuri, 2 ianuarie 2019

Mai multă culoare pe străzi, vă rog!

Atunci când în stație găsesc mai multe taxiuri, uneori îl iau pe cel mai apropiat. Alteori, aleg o mașină de la firma preferată. Sau renunț la o mașină dacă taximetristul are o față dubioasă. Ori optez pentru o mașină care mi se pare mai spațioasă.

Dar jur că, dacă aș găsi un taximetru pictat cu gust, pe acela l-aș lua. Însă constat de fiecare dată că șoferii nu au deloc imaginație.

Când eram studentă în Cluj, patronul unui local avea un 4X4 retro, pictat cu o mulțime de floarea-soarelui. Era un automobil unic, inconfundabil. Toată lumea știa al cui e. Era hippie, era vesel, era haios. Avea personalitate.

În Baia Mare, acum mai mulți ani, am văzut câteva autoturisme pictate cu aerograful. Fusese o modă, care a trecut însă.

Acum, orașul e plin de mașini gri. Chiar și taximetristele conduc mașini gri, cu toate că ai spune că femeile apreciază mai mult prezența culorilor în viața lor. Nu tu o floricică, nu tu un model cât de mic, nu tu măcar o culoare trăsnită, un verde electric sau un portocaliu. Nu. Gri peste tot. Ici, colo, câte o mașină neagră. Și cam atât.

Recunosc, nu mă pricep la mașini. Și nu mă pasionează. Nu cunosc și nu recunosc mărcile de autoturisme. Dacă trebuie să mă întâlnesc cu cineva care vine cu mașina, îl voi recunoaște exclusiv după culoarea ei.

Apoi, sunt Balanță. Am un temperament artistic. Îmi plac tablourile, îmi place frumosul, în general. Frumusețea lucrurilor din jurul meu îmi dă o stare de bine. Poate de aceea mi-ar plăcea să văd mai multă culoare pe străzile Băii Mari. Mai multă îndrăzneală, mai multă imaginație.

În domeniul taximetriei, cu siguranță aceasta ar putea reprezenta o strategie de succes. O mașină colorată ar atrage mai mulți clienți. Dacă ar avea și ceva umor, oamenii ar aprecia. Lumea vrea să râdă. Vrea să se destindă. Vrea să uite cât de grea e viața în fiecare zi, cât de dificil este să te trezești în fiecare dimineață devreme și să mergi la muncă, cât de stresant e să-ți vezi cutia poștală plină de facturi. Prea ni se cere mereu să fim serioși, sobri, încruntați. Avem și noi o limită. Și, ca să ne păstrăm întregi la minte, din când în când avem nevie de deconectare.

Așa că, vedeți, o mașină cu floricele nu e doar o mașină cu floricele. Ea e un statement. Ea spune multe despre cel sau cea care o deține. Despre filosofia sa de viață. E, la urma urmei, o asumare curajoasă.


recomandat