Două coduri CAEN

Nu e vorba că n-aş şti ce să fac cu banii. De fapt, sunt mai degrabă sărac. Nu e nici vorba că aş fi un bun şofer. De fapt, n-am avut niciodată permis. Sunt doar un om cu idei. De fapt, nu m-ar deranja ca cineva să îmi ofere bani pentru ideile mele, deşi asta nu s-a întâmplat niciodată.

Mi-ar plăcea să fiu patron. Dar cui nu i-ar plăcea? Ei, dar nu orice fel de patron. Aş vrea să am o firmă de taximetrie şi divertisment. Ciar aşa, cu două coduri CAEN. Taximetrie, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să mă plimb cu taxiul, să am un şofer la dispoziţie căruia să-i pot spune, pe un ton de şef: ia-o la stânga, ia-o la drepta, mergi mai repede, urmăreşte maşina aia. De fapt, ultima propoziţie nu am rostit-o niciodată, dar în filme cam aşa se întâmplă. Aş combina taximetria cu diversitmentul pentru că, deşi îmi place să merg cu taxiul, de multe ori am fost dezamăgit. Am întâlnit taximetrişti fără chef de vorbă şi fără pic de haz, total nepotriviţi pentru o astfel de meserie. Eu cred că taximetrişti ar trebui să fie doar persoanele sociabile, eventual cele cu studii de psihologie. Şi actorii. Da, actorii – de fapt aici voiam să ajung.

Când o să am firma mea, voi angaja ca taximetrişti doar actori. Voi amenaja fiecare maşină, în interior, conform unei anumite teme, şi şoferul va fi îmbrăcat şi el potrivit cu această temă. Temele ar putea fi luate din filme, filme cunoscute, care să le declanşeze clienţilor amintiri. Spre exemplu, un taxi ar putea fi amenajat ca un colţ de cabaret, cu tapiţerie roşie, pene şi paiete, iar taximetrista – neaprat o ea – ar putea fi îmbrăcată într-o rochie neagră, simplă, ca Edith Piaf. O altă maşină ar putea face referiri la muzica de pian şi la sculpturile antice, iar taximetristul – neapărat un el – ar purta o cămaşă de bluejeans şi bermde roşii, la fel ca Oliver din „Call Me By Your Name”. Oaltă maşină ar putea face referire la filmul clasic “Taxi Driver”, ar fi neapărat un taximetru galben, iar şogerul ar trebui să semene cu Robert De Niro. În fine, posibilităţile sunt nenumărate. Pentru mai mult succes, aş putea chiar să cer sugestii din partea publicului, iar pe cele mai bune să le transpun în realitate.

Este o idee cu totul originală, nimeni nu s-a gândit la asta până acum. Ideea e că oamenii nu iau taxiul doar din grabă sau pentru că au de parcurs distanţe lungi, ci o fac şi pentru a avea experienţe. Pentru a cunoaşte oameni noi şi pentru a asculta poveşti de viaţă. Iar firma mea le va oferi astfel de experienţe inedite, de neuitat şi pe care vor dori să le repete.

Bun, eu v-am spus ideea mea, acum cine sare cu banul?

Taximetristul - detectiv

Există un anumit gen de taximetrişti pe care doar întâmplarea i-a adus în această ipostază. Ei ar putea foarte bine să fie detectivi.

Au toate calităţile pentru această profesie. De cum te văd, încă dinainte de a te urca în maşina lor, îţi studiază mersul, direcţia din care vii, felul în care eşti îmbrăcat, geanta pe care o porţi. Apoi, după ce soarta te-a făcut să alegi acel taximetru, şi nu un altul oarecare, te afli sub puterea lor.

Taximetristul din această categorie va încerca, prin orice mijloace, să îţi afle trecutul, prezentul şi viitorul. Şi, în momentul în care vei părăsi taxiul, el va şti câte ceva din toate astea. Unele lucruri le va afla, altele le va ghici, altele le va presupune. Dar asta nici nu mai contează. Taximetristul îşi va fi făcut deja un profil al tău, care va sta, îndosariat frumos, într-una dintre frumoasele lui circumvoluţiuni.

Spre exemplu, dacă ai intrat în taxi venind dinspre mall, şi i te-ai plâns taximetristului că ai fost neinspirată punându-ţi ochelarii de soare într-o zi noroasă, dar vei motiva asta prin faptul că ai lucrat opt ore închisă într-o clădire şi nu ai văzut ce vreme era afară, taimetristul va trage, deja, o concluzie. Şi te va întreba, netam nesam, dacă sunt mulţi clienţi. La mall, desigur, unde el a presupus deja că tu lucrezi.

Dacă vei merge spre casă împreună cu un prieten şi veţi vorbi între voi despre apropiatul concediu, este foarte posibil ca taximetristul să te întrebe, în modul cel mai direct, dacă pleci în străinătate, unde şi cât ai dat pe bilet. Poate că tu nu vei dori să dai toate aceste amănunte unui străin, dar aici deja viitorul tău profil din dosar va depinde strict de abilitatea ta de a te eschiva. Poţi, de exemplu, să spui: “Nu, de fapt vorbeam despre altceva”, într-o manieră cât de cât elegantă. Nu se recomandă replici acide precum “Nu e treaba dumneavoastră, domnule!” sau “Mai lasă-mă dumneata în pace şi vezi-ţi de condus!”. Astfel de ieşiri necontrolate pot strica atmosfera din taximetru şi vor duce, invariabil, la clasarea profilului dumneavoastră în cel mai întunecat şi indezirabil colţ al minţii taximetristului.

Desigur, este posibil ca şi tu să fii, la rândul tău, o persoană sociabilă, curioasă în sensul bun al cuvântului şi foarte, foarte drăguţă. În acest caz, conversaţia va curge lin, cu întrebări şi răspunsuri de ambele părţi, şi cu siguranţă cele câteva minute ale cursei vi se vor părea amândurora insuficiente. La finalul lor, însă, vor exista două profiluri bine conturate, fiecare în dosarul său, fiecare în cea mai frumoasă circumvoluţiune a creierului celuilalt.

De ce îmi place să merg cu taxiul

          Aleg mereu taxiul când am de străbătut distanţe mai lungi sau când sunt foarte grăbită. Recunosc, nu e o soluţie economică. Ar şi şi mai ieftin, şi mai ecologic să folosesc mijloacele de transport în comun. Dacă aş şti care sunt liniile de autobuz şi unde sunt staţiile. Şi dacă nu m-aş teme de aglomeraţie şi de mirosurile ciudate. Sau de lipsa de civilizaţie a unora. Şi dacă nu mi-ar fi urât să aştept în staţie. Cam mulţi de „dacă”! :)

          Paradoxal, ceea ce mă atrage cel mai mult la taxiuri nu e nici viteza, nici confortul, ci însuşi taximetristul. Fie el bărbat sau femeie. Să mergi cu taxiul e o modalitate rapidă de a-ţi face o idee despre cât de diferiţi sunt oamenii. Am întâlnit taximetrişti taciturni şi taximetrişti care păreau că de abia aşteaptă să aibă cu cine vorbi, deschizându-şi în mod neaşteptat sufletul şi povestindu-ţi detalii din viaţa lor: probleme de sănătate, explicaţii despre cum s-au apucat de taximetrie, aventuri amoroase şi aşa mai departe. Taximetrişi excesiv de amabili şi taximetrişti mult prea preocupaţi de curăţenia propriului autoturism. Taximetrişti grijulii şi taximetrişti îngrijoraţi. Taximetrişti îndrăgostiţi de pisici şi taximetrişti care iubesc câinii. Sau taximetrişti care nu concep să transporte în maşina lor minunată vreun animal, fie el şi în cuşcă.

         Îmi plac poveştile taximetriştilor. Prin natura meseriei lor, zi şi noapte, şoferii de taxi au ocazia să întâlnească o mulţime de oameni, unii mai ciudaţi decât alţii. Taximetriştii le culeg poveştile, le adaugă o notă personală şi le dau mai departe. Unele sunt triste, altele sunt amuzante, iar altele sunt chiar violente, întunecate. Dar pentru o persoană pasionată de poveşti nimic nu este mai interesant. Poveştile taximetriştilor sunt pline de viaţă, sunt rupte din realitate, chiar dacă uneori îţi vine greu să crezi că nu sunt ficţiuni.

          De curând am luat taxiul în Cluj. Voiam să ajung la un concert. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 45 de ani, era extrem de vorbăreţ şi prietenos. Fără nicio introducere, a început să-mi povestească păţanii din experienţa lui de taximetrist. Toate erau recente şi toate erau cam în aceeaşi notă: o domnişoară care l-a pocnit peste gură cu poşeta-plic, pentru că, întâmplător, taximetristul semăna cu fostul ei iubit; o doamnă pe la 65 de ani care i-a făcut, explicit, avansuri; o domnişoară foarte frumoasă care a vrut să-i arate operaţia prin care se transformase din bărbat în femeie.  Cu siguranţă, viaţa de taximetrist nu e plictisitoare! Taximetristul respectiv mi-a povestit şi alte păţanii, mai puţin amuzante, legate de experienţa sa ca viitor infirmier. Pregătirea sa specială i-a dat puterea de a salva vieţile unor clienţi confruntaţi cu probleme de sănătate.

          Şi, în timp ce îl ascultam, m-am gândit încă o dată cât de pestriţă este lumea aceasta a taximetriştilor, cum găseşti printre ei oameni de toate felurile, de la persoane cu studii superioare la cei fără multă şcoală, de la oameni disperaţi să găsească o modalitate de a câştiga pâinea familiei la boemi hotărâţi să lucreze în mod independent. Şi totul mi s-a părut fascinant.

          Atunci mi-a trecut prin minte că a călători cu taxiul e adesea o experienţă similară cu cititul unei cărţi. Doar că, în loc să răsfoieşti pagini, citeşti oameni.