De ce îmi place să merg cu taxiul

          Aleg mereu taxiul când am de străbătut distanţe mai lungi sau când sunt foarte grăbită. Recunosc, nu e o soluţie economică. Ar şi şi mai ieftin, şi mai ecologic să folosesc mijloacele de transport în comun. Dacă aş şti care sunt liniile de autobuz şi unde sunt staţiile. Şi dacă nu m-aş teme de aglomeraţie şi de mirosurile ciudate. Sau de lipsa de civilizaţie a unora. Şi dacă nu mi-ar fi urât să aştept în staţie. Cam mulţi de „dacă”! :)

          Paradoxal, ceea ce mă atrage cel mai mult la taxiuri nu e nici viteza, nici confortul, ci însuşi taximetristul. Fie el bărbat sau femeie. Să mergi cu taxiul e o modalitate rapidă de a-ţi face o idee despre cât de diferiţi sunt oamenii. Am întâlnit taximetrişti taciturni şi taximetrişti care păreau că de abia aşteaptă să aibă cu cine vorbi, deschizându-şi în mod neaşteptat sufletul şi povestindu-ţi detalii din viaţa lor: probleme de sănătate, explicaţii despre cum s-au apucat de taximetrie, aventuri amoroase şi aşa mai departe. Taximetrişi excesiv de amabili şi taximetrişti mult prea preocupaţi de curăţenia propriului autoturism. Taximetrişti grijulii şi taximetrişti îngrijoraţi. Taximetrişti îndrăgostiţi de pisici şi taximetrişti care iubesc câinii. Sau taximetrişti care nu concep să transporte în maşina lor minunată vreun animal, fie el şi în cuşcă.

         Îmi plac poveştile taximetriştilor. Prin natura meseriei lor, zi şi noapte, şoferii de taxi au ocazia să întâlnească o mulţime de oameni, unii mai ciudaţi decât alţii. Taximetriştii le culeg poveştile, le adaugă o notă personală şi le dau mai departe. Unele sunt triste, altele sunt amuzante, iar altele sunt chiar violente, întunecate. Dar pentru o persoană pasionată de poveşti nimic nu este mai interesant. Poveştile taximetriştilor sunt pline de viaţă, sunt rupte din realitate, chiar dacă uneori îţi vine greu să crezi că nu sunt ficţiuni.

          De curând am luat taxiul în Cluj. Voiam să ajung la un concert. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 45 de ani, era extrem de vorbăreţ şi prietenos. Fără nicio introducere, a început să-mi povestească păţanii din experienţa lui de taximetrist. Toate erau recente şi toate erau cam în aceeaşi notă: o domnişoară care l-a pocnit peste gură cu poşeta-plic, pentru că, întâmplător, taximetristul semăna cu fostul ei iubit; o doamnă pe la 65 de ani care i-a făcut, explicit, avansuri; o domnişoară foarte frumoasă care a vrut să-i arate operaţia prin care se transformase din bărbat în femeie.  Cu siguranţă, viaţa de taximetrist nu e plictisitoare! Taximetristul respectiv mi-a povestit şi alte păţanii, mai puţin amuzante, legate de experienţa sa ca viitor infirmier. Pregătirea sa specială i-a dat puterea de a salva vieţile unor clienţi confruntaţi cu probleme de sănătate.

          Şi, în timp ce îl ascultam, m-am gândit încă o dată cât de pestriţă este lumea aceasta a taximetriştilor, cum găseşti printre ei oameni de toate felurile, de la persoane cu studii superioare la cei fără multă şcoală, de la oameni disperaţi să găsească o modalitate de a câştiga pâinea familiei la boemi hotărâţi să lucreze în mod independent. Şi totul mi s-a părut fascinant.

          Atunci mi-a trecut prin minte că a călători cu taxiul e adesea o experienţă similară cu cititul unei cărţi. Doar că, în loc să răsfoieşti pagini, citeşti oameni.