Se afișează postările cu eticheta retea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retea. Afișați toate postările

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Cel mai rapid tren din lume circulă în China

O ştire din septembrie, dar nu mai puţin impresionantă, despre punerea în circulaţie a celui mai rapid tren din lume, care circulă între Beijing şi Shanghai.

Cele mai rapide trenuri din lume au început de astăzi să circule în China. Se deplasează cu nu mai puţin de 350 de kilometri pe oră, dar pot atinge şi 400 de kilometri pe oră pe anumite segmente.

Noile garnituri electrice „Fuxing” , adică „reîntinerirea”, în chineză, circulă între Beijing şi Shanghai. Distanţa de peste 1.300 de kilometri este parcursă în doar patru ore şi jumătate.

Aceste trenuri sunt mândria căilor ferate chineze, deoarece sunt produse şi dezvoltate sută la sută pe plan local.
China are cea mai mare reţea de trenuri de mare viteză din lume: peste 20.000 de kilometri.

Află mai multe pe 

duminică, 19 noiembrie 2017

Tesla a dezvăluit primul camion electic. Cum arată şi ce caracteristici are

Elon Musk a dezvăluit primul camion electric produs vreodată de către Tesla în cadrul unui eveniment care a avut loc joi în Los Angeles, relatează BBC.

În stilul său caracteristic, şeful Tesla a oferit încă de săptămâna trecută tot felul de indicii pe Twitter privind noile surprize ale companiei. Miercuri, acesta spunea despre noua dezvăluire că „se poate transforma într-un robot, se poate lupta cu extratereştrii şi poate face un latte al naibii de bun”.

Musk nu a dezvăluit preţul camionului, dar a precizat că costul pe kilometru al acestuia va fi cu 20% mai ieftin decât cel al camioanelor diesel. În ce privesc performanţele, CEO-ul a subliniat că vehiculul va putea străbate 800 de kilometri la deal cu încărcătură plină şi că poate atinge 100 de kilometri pe oră în cinci secunde, făcându-l mai rapid decât orice camion desel de pe piaţă.

Cât despre siguranţă, şoferii vor avea un parbriz „rezistent şi la o explozie termonucleară”, un autopilot avansat, tehnologie de menţinere pe banda de deplasare şi un design care va face „imposibilă” bruscarea uşilor pentru a le deschide.
Pentru a le putea încărca Tesla plănuieşte să construiască o reţea de „megaîncărcătoare” (n.red.: diferit faţă de „superîncărcătoarele” folosite de alte maşini Tesla) care vor putea alimenta un drum de 650 de kilometri în 30 de minute.

În timpul prezentării Musk a subliniat că ar fi o „sinucidere economică” dacă se vor folosi în continuare camioanele diesel, argumentând că versiunile Tesla, dacă ar fi conduse într-un convoi, ar fi mai ieftine decât un transport de mărfuri pe cale ferată.

În ce priveşte producţia, şeful Tesla a declarat că camionul va intra în producţie în 2019.

Competiţia din piaţa autovehiculelor electrice devine din ce în ce mai acerbă după ce în septembrie un alt competitor, Daimler AG, a anunţat că vrea să intre pe piaţă, printre modelele plănuite numărându-se şi un camion. Totodată, şi alte companii precum Volkswagen, Cummins sau Nikola au anunţat şi ele că lucrează să producă un camion electric.