Revelion la volan

Îi privesc cum aşteaptă, ore întregi, captivi în spaţiul acela strâmt, ca o cuşcă, privind prin parbriz la lumea care îşi trăieşte viaţa. Îi privesc cum stau acolo, în staţie, chiar şi de sărbători, când toată lumea merge în vizită la rude şi prieteni, bea un pahar şi se bucură. Îi privesc cum îşi petrec noaptea de Revelion în maşină, cu radioul drept companie, aşteptând să le bată în geam vreun client beat, care abia se reţine să nu vomite pe banchetă şi care nu mai ţine prea bine minte la ce adresă locuieşte.

Îi privesc şi îi admir.

Ei sunt taximetriştii.

Îi privesc şi nu înţeleg ce îi face să suporte atâtea. Atâtea frustrări, atâţia clienţi dificili, atâtea ore în care stau ţintuiţi în scaun. Şi mă gândesc, adesea, câtă tristeţe o fi în sufletul lor, şi cât de greu e uneori să îţi câştigi existenţa.

Ştiu că oamenii sunt de multe feluri. Unora ne place compania celorlalţi, alţii preferăm să fim singuri, cu gândurile noastre. Taximetriştii sunt exemple clare în acest sens. Unii intră în vorbă cu tine de cum te aşezi pe banchetă. Mai întâi, fac câteva afirmaţii despre vreme, în funcţie de situaţia zilei. Apoi, dacă li se pare că eşti simpatic, continuă cu alte subiecte. De exemplu, acum, de sărbători, se vorbeşte despre preţuri, despre brad, despre aglomeraţia din supermarketuri. Sincer, nu am înţeles-o pe Gabriela Firea când le-a interzis taximetriştilor să vorbească despre politică, religie şi sex cu clienţii. De când umblu cu taxiul – şi o fac destul de des – nu am avut niciodată vreun incident cu un taximetrist din pricina unui asemenea subiect. Sau, poate că taximetriştii bucureşteni ajungeau la aceste subiecte vorbind chiar despre doamna Firea, şi atunci nu mai e nimic de comentat. Revenind, voi spune că acest gen de taximetrişti ajung adesea să-ţi facă confesiuni, să-ţi vorbească despre animalele lor de companie sau despre copii, încât, după o cursă mai lungă, îţi pare rău că trebuie să ieşi din maşină şi să pui punct, astfel, conversaţiei.

Dar sunt şi taximetrişti taciturni, de la care nu auzi alte cuvinte în afară de salut şi de preţul cursei, la final. Mie îmi plac şi aceştia, pentru că eu însămi, atunci când merg cu maşina, am obiceiul să privesc peisajul şi să mă cufund în gânduri.

Îi admir pe taximetrişti atunci când maşina lor e curată, când sunt politicoşi şi când conduc bine. Când suportă traficul infernal al orelor de vârf fără să înjure, fără să încerce să fenteze, să ajungă neapărat în faţă, cu scuza că au un client pe care trebuie să-l mulţumească. Îi admir pe taximetrişti atunci când au bun-simţ şi când îşi fac bine meseria. La urma urmei, admir pe oricine are aceste două calităţi, indiferent de profesie.

“La mulţi ani!” taximetriştilor, şi drumuri bune!