Primăria Cavnic a demarat pe siteurile de socializare un sondaj de opinie legat de înființarea unei firme de taxi în oraș. Opinia căvnicarilor, susţine administraţia locală, contează în luarea unei decizii referitoare la acest subiect, de aceea, căvnicarii erau îndemnaţi să voteze în număr cât mai mare.
Aşa cum era şi normal, părerile au fost împărţite. Unii au considerat că sunt lucruri mult mai importante de făcut în Cavnic, cum ar fi străzile şi trotuarele, iar alţii sunt de acord ca în Cavnic să existe câteva maşini de taxi.
De unde această idee? Ne spune primarul Vladimir Petruţ: ”Având în vedere că orașul are o lungime de aproximativ 11 km , am analizat și o astfel de posibilitate. Dacă ar fi rentabilă afacerea? Depinde, de cine ar administra o astfel de afacere. Eu cred că ar fi clienţi pentru acest gen de serviciu. E normal să facem consultare publică. După cum ați observat au votat până acum peste 300 de persoane în mai puțin de 15 ore. Aşa că e foarte bine’.
‘Da, ar fi foarte bine pentru transport. De multe ori nu ai cu ce merge la Baia Mare, trebuie sa stai de multe ori la ocazii, asa ai un taxi. Ar fi foarte bine’, spune Lioara. Andrei continuă: ‘Este în alte ţări un serviciu similar taxi. Se numește uber taxi, singura diferență fiind că cei care vor să șofeze obțin o autorizație de la primărie prin care ei plătesc taxe la guvern, dar au voie să facă taxi cu mașina lor personală și fără nici o modificare la mașină.
Asta ar fi un beneficiu pentru oricine sa aibă o a două sursă de venit, mai ales că e un meserie mai de sezon’. ‘Unii câteodată mai bine ar lua un taxi când sunt în vacanță decât să conducă beat. Sunt turiști care ar vrea un taxi din centru până la pârtie. Sunt oameni care sunt in gașcă şi s-ar despărti de grup, să meargă la un restaurant anume. Dacă o pui așa te gândești la toată lumea, la toate punctele de vedere. Dacă te gândești numai la perspectiva ta individuală, apoi nooo asta e…’, adaugă Andrei D.
Cristi continuă: ‘Dar dacă ar fi câteva mașini de taxi, de ce credeți că nu ar mai avea loc un PECO, izolarea blocurilor sau drumurile? Ce are una cu alta? Iar în al doilea rând, presupun că studiul este informativ, nu primăria dorește să angajeze șoferi de taxi, ci, probabil, o firmă are vreun interes. La o întrebare banală s-au adus toate în discuție! Mai rămâne doar să vorbim și de încălzirea globală’.
Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Cavnic din Maramures se ridică la 4.976 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.205 locuitori. Potrivit Wikipedia, majoritatea locuitorilor sunt români (81,67%), cu o minoritate de maghiari (14,05%). Pentru 3,46% din populaţie, apartenenţa etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (74,66%), dar există şi minorităţi de romano-catolici (14,93%) şi reformaţi (1,89%). Pentru 3,9% din populaţie, nu este cunoscută apartenenţa confesională.
Articol scris de Dragoş HOJDA pentru Axa News BaiaMare
luni, 5 martie 2018
duminică, 4 martie 2018
Mall-ul ca axis mundi
N-am prea mers cu taxiul în ultimul timp. Trebuia să fac economii, aşa că am renunţat la una dintre plăcerile mele de zi cu zi. Aveam amintiri frumoase despre mersul cu taxiul, unele haioase, altele bune de povestit, aşa că m-am bucurat când s-a ivit o situaţie care, practic, mă forţa să mă deplasez cu o astfel de maşină. S-a întâmplat săptămâna trecută.
Am sunat la firma la serviciile căreia apelez de obicei. A venit un domn pe la 60 de ani, cu o maşină albă. I-am spus că vreau să ajung la universitate, pe Victor Babeş. Când a început să îmi pună întrebări pentru a se lămuri pe unde vine asta, am ştiut că voi avea o zi proastă. Cum să fii nu taximetrist, ci simplu cetăţean al Băii Mari şi să nu ştii unde e universitatea?
Nu i-am reproşat şoferului, dar eram revoltată. I-am spus că universitatea e în spatele mall-ului şi atunci şi-a amintit. Mall-ul este, nu-i aşa, o instituţie reprezentativă a Băii Mari.
Mi-am amintit de numeroasele ocazii când luam taxiul pentru a ajunge la unul dintre muzee. Mulţi taximetrişti confundă Muzeul de Etnografie cu Muzeul de Istorie, iar de Muzeul de Artă nici n-au auzit. Într-un oraş în care instituţiile de cultură sunt numărabile pe degete, o astfel de realitate este mai mult decât tristă. Ea arată nu numai faptul că acele persoane, care întâmplător conduc un taximetru, nu au fost niciodată interesate să treacă pragul unui muzeu, dar şi că nu au avut (aproape) niciodată clienţi care să le ceară să îi ducă spre astfel de destinaţii.
Dar de ce mă mir, când cifrele de anul trecut arată că doar 2,8% dintre români citesc măcar o carte pe lună? Şi când 42% din populaţie suferă de analfabetism funcţional, neînţelegând sensul unui text citit? (Sursa cifrelor, aici: http://stiri.tvr.ro/romanii-citesc-cel-mai-putin-dintre-europeni--nouta--ile-salonului-international-bookfest_818058.html#view ).
Nu mă mai mir de nimic. Nu mă mai mir nici când văd rezultatele alegerilor, nici când constat că ţara merge, din toate punctele de vedere, în jos. Nu mă mai mir, aşadar, nici când citesc că România se situează pe locul al doilea, după Siria, în privinţa numărului de emigranţi. Când în ţara ta nu te mai simţi acasă, e firesc să îţi cauţi un cuib altundeva. Chiar dacă în ţara ta nu e război. Ba e, dar e un altfel de război. Războiul celor de la vârf cu propriul popor. Un război pervers, din care nu avem cum să ieşim învingători, atâta timp cât în centrul preocupărilor noastre se află mall-ul, iar universitatea, biblioteca şi muzeele le găsim pe hartă doar raportându-ne la el. Un război din care scapă cine poate.
Am sunat la firma la serviciile căreia apelez de obicei. A venit un domn pe la 60 de ani, cu o maşină albă. I-am spus că vreau să ajung la universitate, pe Victor Babeş. Când a început să îmi pună întrebări pentru a se lămuri pe unde vine asta, am ştiut că voi avea o zi proastă. Cum să fii nu taximetrist, ci simplu cetăţean al Băii Mari şi să nu ştii unde e universitatea?
Nu i-am reproşat şoferului, dar eram revoltată. I-am spus că universitatea e în spatele mall-ului şi atunci şi-a amintit. Mall-ul este, nu-i aşa, o instituţie reprezentativă a Băii Mari.
Mi-am amintit de numeroasele ocazii când luam taxiul pentru a ajunge la unul dintre muzee. Mulţi taximetrişti confundă Muzeul de Etnografie cu Muzeul de Istorie, iar de Muzeul de Artă nici n-au auzit. Într-un oraş în care instituţiile de cultură sunt numărabile pe degete, o astfel de realitate este mai mult decât tristă. Ea arată nu numai faptul că acele persoane, care întâmplător conduc un taximetru, nu au fost niciodată interesate să treacă pragul unui muzeu, dar şi că nu au avut (aproape) niciodată clienţi care să le ceară să îi ducă spre astfel de destinaţii.
Dar de ce mă mir, când cifrele de anul trecut arată că doar 2,8% dintre români citesc măcar o carte pe lună? Şi când 42% din populaţie suferă de analfabetism funcţional, neînţelegând sensul unui text citit? (Sursa cifrelor, aici: http://stiri.tvr.ro/romanii-citesc-cel-mai-putin-dintre-europeni--nouta--ile-salonului-international-bookfest_818058.html#view ).
Nu mă mai mir de nimic. Nu mă mai mir nici când văd rezultatele alegerilor, nici când constat că ţara merge, din toate punctele de vedere, în jos. Nu mă mai mir, aşadar, nici când citesc că România se situează pe locul al doilea, după Siria, în privinţa numărului de emigranţi. Când în ţara ta nu te mai simţi acasă, e firesc să îţi cauţi un cuib altundeva. Chiar dacă în ţara ta nu e război. Ba e, dar e un altfel de război. Războiul celor de la vârf cu propriul popor. Un război pervers, din care nu avem cum să ieşim învingători, atâta timp cât în centrul preocupărilor noastre se află mall-ul, iar universitatea, biblioteca şi muzeele le găsim pe hartă doar raportându-ne la el. Un război din care scapă cine poate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)