Numai taximetrist să nu fii pe o vreme ca asta! De ieri ninge întruna. Ninge cu fulgi deși și mari, încât nu mai vezi la câțiva metri în față.
La mine în cartier, nu mai distingi trotuarul de carosabil. Pe drum sunt troiene în care se împotmolesc mașinile.
Dimineață, după ora 8, au ieșit la lopătat zăpada locatarii blocurilor și proprietarii magazinelor. După o oră, trotuarul arăta ca la început. Munciseră cam degeaba. De atunci, zăpada cade continuu din cer, de parcă un brutar prea harnic ar cerne făină la nesfârșit.
Epuizați și dornici să ajungă mai repede la destinație, oamenii sună la firmele de taxi. Lucru de care taximetriștii s-ar bucura, dacă nu ar fi atât de greu de circulat, chiar și pe bulevarde.
Carosabilul e plin de zloată alunecoasă, și la orizont nu se vede niciun utilaj.
Așa că taximetriștii înjură și se străduiesc să ajungă la comandă. Apoi se luptă cu nămeții, făcând eforturi să ajungă la destinație. Se gândesc că mai bine ar schimba mașina cu un urs polar, pe spatele căruia ar monta o șa confortabilă, acoperită cu o pătură călduroasă.
Străzile s-ar umple de șiruri de urși albi, pe care taximetriștii i-ar conduce ținând în mâini undițe, de al căror fir ar fi agățați somoni rozalii. Sau chiar pachete cu somon afumat de la Negro 2000, că e mai ușor de găsit la supermarket.
Ne-am întoarce – de ce nu? - în trecutul luminos, când omul era vânător și pescar.
Pe atunci, o mulțime de lucruri rele nu existau: comunismul, corupția, discriminarea rasială. Sau, cel puțin, nu s-au găsit desene rupestre care să ateste existența lor.
Dar până să importăm urși albi, trebuie să ne descurcăm cu ce avem. La urma urmei, nici Ciobănescul Carpatin nu ar fi o alegere prea rea.
Înhămat la o sanie bună, solidă, ar putea trage un client printre troienele de pe strada Bogdan Vodă, de pildă. Nici nu mai e nevoie de somon, e suficient un cârnaț legat de o coadă de mătură. Deși nici acesta nu e prea ușor de găsit acum, după ravagiile pestei porcine africane.
Cert este că mașinile nu mai fac față. Am ajuns la punctul în care civilizația a fost învinsă de natură. Chiar acum, în timp ce scriu, sub balconul meu o mașină turează motorul foarte zgomotos. Încearcă să iasă din munții de zăpadă.
Ehei, ar fi de ajuns doar o atingere de labă din partea ursului polar, și situația ar fi rezolvată!
duminică, 20 ianuarie 2019
miercuri, 2 ianuarie 2019
Mai multă culoare pe străzi, vă rog!
Atunci când în stație găsesc mai multe taxiuri, uneori îl iau pe cel mai apropiat. Alteori, aleg o mașină de la firma preferată. Sau renunț la o mașină dacă taximetristul are o față dubioasă. Ori optez pentru o mașină care mi se pare mai spațioasă.
Dar jur că, dacă aș găsi un taximetru pictat cu gust, pe acela l-aș lua. Însă constat de fiecare dată că șoferii nu au deloc imaginație.
Când eram studentă în Cluj, patronul unui local avea un 4X4 retro, pictat cu o mulțime de floarea-soarelui. Era un automobil unic, inconfundabil. Toată lumea știa al cui e. Era hippie, era vesel, era haios. Avea personalitate.
În Baia Mare, acum mai mulți ani, am văzut câteva autoturisme pictate cu aerograful. Fusese o modă, care a trecut însă.
Acum, orașul e plin de mașini gri. Chiar și taximetristele conduc mașini gri, cu toate că ai spune că femeile apreciază mai mult prezența culorilor în viața lor. Nu tu o floricică, nu tu un model cât de mic, nu tu măcar o culoare trăsnită, un verde electric sau un portocaliu. Nu. Gri peste tot. Ici, colo, câte o mașină neagră. Și cam atât.
Recunosc, nu mă pricep la mașini. Și nu mă pasionează. Nu cunosc și nu recunosc mărcile de autoturisme. Dacă trebuie să mă întâlnesc cu cineva care vine cu mașina, îl voi recunoaște exclusiv după culoarea ei.
Apoi, sunt Balanță. Am un temperament artistic. Îmi plac tablourile, îmi place frumosul, în general. Frumusețea lucrurilor din jurul meu îmi dă o stare de bine. Poate de aceea mi-ar plăcea să văd mai multă culoare pe străzile Băii Mari. Mai multă îndrăzneală, mai multă imaginație.
În domeniul taximetriei, cu siguranță aceasta ar putea reprezenta o strategie de succes. O mașină colorată ar atrage mai mulți clienți. Dacă ar avea și ceva umor, oamenii ar aprecia. Lumea vrea să râdă. Vrea să se destindă. Vrea să uite cât de grea e viața în fiecare zi, cât de dificil este să te trezești în fiecare dimineață devreme și să mergi la muncă, cât de stresant e să-ți vezi cutia poștală plină de facturi. Prea ni se cere mereu să fim serioși, sobri, încruntați. Avem și noi o limită. Și, ca să ne păstrăm întregi la minte, din când în când avem nevie de deconectare.
Așa că, vedeți, o mașină cu floricele nu e doar o mașină cu floricele. Ea e un statement. Ea spune multe despre cel sau cea care o deține. Despre filosofia sa de viață. E, la urma urmei, o asumare curajoasă.
Dar jur că, dacă aș găsi un taximetru pictat cu gust, pe acela l-aș lua. Însă constat de fiecare dată că șoferii nu au deloc imaginație.
Când eram studentă în Cluj, patronul unui local avea un 4X4 retro, pictat cu o mulțime de floarea-soarelui. Era un automobil unic, inconfundabil. Toată lumea știa al cui e. Era hippie, era vesel, era haios. Avea personalitate.
În Baia Mare, acum mai mulți ani, am văzut câteva autoturisme pictate cu aerograful. Fusese o modă, care a trecut însă.
Acum, orașul e plin de mașini gri. Chiar și taximetristele conduc mașini gri, cu toate că ai spune că femeile apreciază mai mult prezența culorilor în viața lor. Nu tu o floricică, nu tu un model cât de mic, nu tu măcar o culoare trăsnită, un verde electric sau un portocaliu. Nu. Gri peste tot. Ici, colo, câte o mașină neagră. Și cam atât.
Recunosc, nu mă pricep la mașini. Și nu mă pasionează. Nu cunosc și nu recunosc mărcile de autoturisme. Dacă trebuie să mă întâlnesc cu cineva care vine cu mașina, îl voi recunoaște exclusiv după culoarea ei.
Apoi, sunt Balanță. Am un temperament artistic. Îmi plac tablourile, îmi place frumosul, în general. Frumusețea lucrurilor din jurul meu îmi dă o stare de bine. Poate de aceea mi-ar plăcea să văd mai multă culoare pe străzile Băii Mari. Mai multă îndrăzneală, mai multă imaginație.
În domeniul taximetriei, cu siguranță aceasta ar putea reprezenta o strategie de succes. O mașină colorată ar atrage mai mulți clienți. Dacă ar avea și ceva umor, oamenii ar aprecia. Lumea vrea să râdă. Vrea să se destindă. Vrea să uite cât de grea e viața în fiecare zi, cât de dificil este să te trezești în fiecare dimineață devreme și să mergi la muncă, cât de stresant e să-ți vezi cutia poștală plină de facturi. Prea ni se cere mereu să fim serioși, sobri, încruntați. Avem și noi o limită. Și, ca să ne păstrăm întregi la minte, din când în când avem nevie de deconectare.
Așa că, vedeți, o mașină cu floricele nu e doar o mașină cu floricele. Ea e un statement. Ea spune multe despre cel sau cea care o deține. Despre filosofia sa de viață. E, la urma urmei, o asumare curajoasă.
recomandat
Abonați-vă la:
Postări (Atom)