La o concluzie generală am ajuns de când tot umblu cu taxiul: despre taximetrişti nu se pot face... generalizări. Taximetria e ca un recipient în care se adună oameni de toate condiţiile sociale, cu gusturi diferite, cu preocupări diferite, cu niveluri de studii diferite. Poate de aceea e şi frumos să “te dai” cu taxiul: niciodată nu vei şti peste cine vei nimeri. Vorba filmului: “Life is like a box of chocolate, you never know what you’ll get”.
Doar săptămâna aceasta am avut parte de două surprize.
Marţi am chemat un taxi şi l-am rugat pe domnul de la volan să mă ducă la cofetăria din centru. E una singură acolo, mare şi lată, o ştiu toţi copiii care au ajuns la diversificarea hranei.
-Din Centrul Vechi, nu?, mă întreabă.
-Nu, din centrul nou. Nu ştiţi unde e cofetăria?
De fapt, eu trebuia să ajung la galeria de artă, care e la câţiva metri mai încolo. Dar maşinile nu pot opri în faţa galeriei, plus că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să cer unor taximetrişti să mă ducă la un muzeu anume, iar ei să nu ştie unde se află acesta. Aşa că m-am gândit că dacă asupra muzeelor planează misterul, probabil că galeriile de artă sunt cu totul în ceaţă.
-Ba da, ştiu, mi-a răspuns. Dar s-a mutat în Centrul Vechi, în spatele magazinului Central.
-Serios?!, zic, gândindu-mă de câtă vreme nu am mai ajuns prin centru, că mi-au luat-o evenimentele înainte. Şi ce e acum în locul cofetăriei?
-Un salon de jocuri de noroc.
Am fost la galerie, am plecat după vreo oră, am pornit spre casă pe jos şi am trecut pe lângă cofetărie. Prăjiturile erau la locul lor, niciun salon de jocuri în zonă. Mister total. Nu l-am dezlegat nici până azi.
Azi am fost la cumpărături, la supermarket. Pisoiul meu a rămas fără nisip, aşa că am cumpărat pentru o lună. Asta înseamnă doi saci de câte 10 kilograme. Am chemat un taxi, nu aveam cum să-i duc pe jos până acasă. A venit un domn mai în vârstă, care se indigna din cauză că şoferii nu respectă regulile de circulaţie. M-a dus până în faţa scării blocului, mi-a spus că pot deschide portiera, căci nu vine nicio maşină, a deschis portbagajul, a luat sacii de acolo şi i-a dus până în scară. Fără să-l rog, fără măcar să mă întrebe ceva. Şi nu cred că cei 0,7 lei pe care îi lăsasem bacşiş au făcut vreo diferenţă. Pur şi simplu, domnul voia să mă ajute cu sacii aceia grei.
Mi-a înseninat ziua.
vineri, 24 august 2018
marți, 7 august 2018
Taxiuri şi pisici
Boala animalului tău de companie poate fi, de multe ori, o provocare. Dacă situaţia e urgentă şi dacă nu ai maşină personală, va trebui să te descurci. Cel mai probabil, pentru a ajunge la medicul veterinar vei chema un taxi.
Dacă nu eşti suficient de inspirat încât să îi spui dispecerei că ai un animal pe care vrei să îl transporţi, fii pregătit pentru orice. O cunoştinţă de-a mea a vrut să îşi ducă pisica cu taxiul şi a fost rugată să se dea jos din maşină. Asta, deşi pisica era închisă într-o cutie specială de transport. Da, chiar există şi oameni care nu suportă pisicile. Uitându-te pe Facebook la câte like-uri adună pozele cu pisici, parcă nu îţi vine să crezi asta, nu?
Categoric, atunci când vrei să transporţi un animal, trebuie să precizezi asta la telefon. Dispecera va avea grijă să îţi trimită pe cineva care, cel puţin, nu urăşte animalele de companie. Dacă ai o cutie specială pentru transport, ar trebui să nu apară probleme. Deşi mi s-a întâmplat ca un taximetrist să îmi vâre cutia cu motanul în portbagaj. Pentru un om care îşi iubeşte animalul de companie, a sili patrupedul să călătorească în portbagaj este un sacrilegiu!
În urmă cu nişte ani aveam un câine, un labrador foarte cuminte şi drăgăstos. Odată a trebuit să îl duc la veterinar. I-am pus garda şi lesa (fără botniţă) şi am sunat la firma de taxiuri, cerându-i dispecerei să îmi trimită pe cineva care iubeşte câinii. A venit un domn în vârstă, care s-a purtat foarte frumos cu labradoriţa mea. Se vedea că îi plac animalele. I-am luat numărul de mobil şi, de câte ori a trebuit să mai călătoresc prin oraş cu câinele meu, îl sunam direct pe el.
Nu ştiu ce se fac cei care deţin câini de talie mare ori din rase considerate agresive. Bănuiesc că lor le e mai greu să se deplaseze cu taxiul. Probabil îşi cumpără un 4X4. Cert e că, atunci când eşti supărat şi stresat de boala animalului tău, ultimul lucru de care ai nevoie este ca un taximetrist să se poarte urât cu el. Sau cu tine. Aşa că nicio măsură de precauţie nu este excedentară. De multe ori, însă, o comunicare bună rezolvă orice problemă.
V-am spus lucrurile acestea pentru că e bine să le ştiţi. Pentru orice eventualitate. Dar eu vă urez ca animalul vostru să nu se îmbolnăvească niciodată şi să nu aibă nevoie să călătorească cu taxiul. Doar dacă - ştiu eu? - doriţi să îi arătaţi oraşul, aşa, din goana maşinii.
Călătorie plăcută!
Dacă nu eşti suficient de inspirat încât să îi spui dispecerei că ai un animal pe care vrei să îl transporţi, fii pregătit pentru orice. O cunoştinţă de-a mea a vrut să îşi ducă pisica cu taxiul şi a fost rugată să se dea jos din maşină. Asta, deşi pisica era închisă într-o cutie specială de transport. Da, chiar există şi oameni care nu suportă pisicile. Uitându-te pe Facebook la câte like-uri adună pozele cu pisici, parcă nu îţi vine să crezi asta, nu?
Categoric, atunci când vrei să transporţi un animal, trebuie să precizezi asta la telefon. Dispecera va avea grijă să îţi trimită pe cineva care, cel puţin, nu urăşte animalele de companie. Dacă ai o cutie specială pentru transport, ar trebui să nu apară probleme. Deşi mi s-a întâmplat ca un taximetrist să îmi vâre cutia cu motanul în portbagaj. Pentru un om care îşi iubeşte animalul de companie, a sili patrupedul să călătorească în portbagaj este un sacrilegiu!
În urmă cu nişte ani aveam un câine, un labrador foarte cuminte şi drăgăstos. Odată a trebuit să îl duc la veterinar. I-am pus garda şi lesa (fără botniţă) şi am sunat la firma de taxiuri, cerându-i dispecerei să îmi trimită pe cineva care iubeşte câinii. A venit un domn în vârstă, care s-a purtat foarte frumos cu labradoriţa mea. Se vedea că îi plac animalele. I-am luat numărul de mobil şi, de câte ori a trebuit să mai călătoresc prin oraş cu câinele meu, îl sunam direct pe el.
Nu ştiu ce se fac cei care deţin câini de talie mare ori din rase considerate agresive. Bănuiesc că lor le e mai greu să se deplaseze cu taxiul. Probabil îşi cumpără un 4X4. Cert e că, atunci când eşti supărat şi stresat de boala animalului tău, ultimul lucru de care ai nevoie este ca un taximetrist să se poarte urât cu el. Sau cu tine. Aşa că nicio măsură de precauţie nu este excedentară. De multe ori, însă, o comunicare bună rezolvă orice problemă.
V-am spus lucrurile acestea pentru că e bine să le ştiţi. Pentru orice eventualitate. Dar eu vă urez ca animalul vostru să nu se îmbolnăvească niciodată şi să nu aibă nevoie să călătorească cu taxiul. Doar dacă - ştiu eu? - doriţi să îi arătaţi oraşul, aşa, din goana maşinii.
Călătorie plăcută!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)